Aflat în complexul Nanzenji, templul Tenjuan deține o importanță istorică și o grădină uscată fabuloasă ce leagă poarta principală de Kondo (de la 1300). Magia grădinii pare a zămisli ființe de poveste, parcă desprinse din istoriile cu vulpi (Inari) ce întruchipează spirite de femei. O stranie apariție cu umbrelă și urechi în vârful capului face figurație pe unul din podețele cochete ale grădinii, în prezența unei creaturi gnomice - o fetiță îmbrăcată în aceleași nuanțe de roșu strident ca și ea. Femeia e foarte înaltă, dacă te apropii, îți dai seama că e un travesti cu un puternic profil de bărbat. Pe iazul din mijlocul grădinii în care se reflectă fotografic siluetele copacilor se agită crapi uriași (koi) în culorile celor două stranii apariții, solicitând atenția turiștilor. Cu un comportament atipic, koi contribuie la magia locului - poate și ei niște spirite locale ce-ți ies în cale și te ispitesc - lăsându-te să-i atingi cu mâna.
Ryōan-ji (Templul dragonului îmblânzit - sau împăciuit) a fost până în jur de 1450 vila unui aristocrat din perioada Heian, ce a convertit-o într-o mănăstire Zen. Un spațiu mirific cu un iaz (Kyoyochi) plin cu nuferi și rațe mandarine cuprinde o grădină Zen, rectangulară, de roci, așezate sporadic în oaze circulare de mușchi ce plutesc într-un ocean de pietriș alb. Geometria pietrelor (15 roci în 3 grupuri) pe suprafața de pietriș conferă un sens criptic așezării, înconjurate exterior de un zid înalt de ceramică, cu o pălărie din scoarță de copac și pictat de vremuri într-o paletă abstractă de nuanțe de sienă arsă. Un delicat bazin de piatră (Tsukubai), utilizat pentru spălarea ritualică a mâinilor în ceremonia ceaiului, e încrustat cu o inscripție Zen "învăț doar să fiu mulțumit". Grădina se înscrie în categoria karesansui, adăugând pietre șlefuite de râu și roci a căror forme și poziție vin cu o anume semnificație. După unii, spațiul negativ (golurile) al grădinii corespunde arhitecturii templului (a complexului de pavilioane), o speculație ce pare o reflexie în oglindă a celui aflat într-o postură contemplativă cu spatele la templu. De pe veranda rezidenței abatelui (Hōjō) - ce cuprinde și o mică colecție de artă cu statui, picturi, lămpi - se vede grădina Zen în așa fel încât, din orice perspectivă, mereu o singură rocă este ascunsă vederii. Vechile chilii ale călugărilor au fost transformate într-un pavilion de expoziție cu pereții de uși glisante cu panouri (fusuma) ce reprezintă lucrări în tuș - 32 de dragoni în nori sau luptându-se cu un val gigantic și 10 tigrii traversând un râu - aparținând artistului și fostului prim ministru al Japoniei, Morihiro Hosokawa.
Altare shinto. Temple shinto-budiste.
Kamikamo-jinja este cel mai vechi monument shinto din Kyoto, parte din patrimoniul UNESCO, dedicat zeului shinto al tunetului, Raijin, alcătuit din două altare Shimogamo și Kamigamo ce precedă perioada Heian. O notă aparte e conferită de combinația armonioasă între tonurile de brun ale vechilor temple și portocaliul strident al porților Torii ce delimitează complexul sanctuarelor și a pavilioanelor mai recent construite, sanctuarul Honden străjuit de poarta Rōmon. În fața pavilionului Hosedono se află o grădină uscată cu două conuri stranii de nisip, numite Tatesuna, reprezentând muntele divin Kō-yama, ce ne amintește că ne aflăm într- un spațiu sacru shinto guvernat de kami Kamo Wakeikazuchi, coborât din ceruri pe culmile acestui munte. Sanctuarul servește ceremoniilor de nuntă și găzduiește multiple festivaluri printre care Aoi Matsuri (ce datează din perioada Heian) cu rolul de protejare a recoltelor și de protecție a orașului de spiritele rele. Astăzi, procesiunea numără sute de participanți înveșmântați în variate costume ce aparțin erei Heian. În pavilionul principal se desfășoară o ceremonie a ceaiului cu preoți budiști în odăjdii. După ceremonie, participanții ies în ploaie desfășurându-și elegantele umbrele de orez; absolut toate femeile poartă chimonouri. Felinare portocalii cu muchiile curbe ca și cum ar fi desenate de copii întregesc cromatic poteca infinită de torii, în trepte, care se pierde în pădure.
Fushimi Inari Taisha este un templu shinto (de la 700) încă activ, dedicat lui Inari (kami sau zeul vulpe) responsabil cu prosperitatea recoltelor. Situat la baza muntelui Inari din provincia orașului Kyoto, Fushimi, spațiul sacru urcă până în vârful muntelui pe o cărare străjuită de porți torii pictate într-un portocaliu vibrant. Un drum croit din pietre (altare de rugăciune) - otsuka alături de tunelul format din cele aproximativ 10.000 de Torii oferă din diverse perspective un cadru emblematic al Japoniei în structuri escher-iene. Modelul acestor porți în cascadă așezate tipic pe un relief ascendent pentru obținerea unei perspective ritualice sau infinite a spațiului sacru se numește Senbon Torii - cu semnificația de 1000 porți. Altarele shinto și porțile Torii ce le anunță sunt străjuite de două statui simetrice reprezentând o siluetă suplă, mai mult canină, de vulpe - ca mesager al zeului Inari - cioplită în lemn.
Kumano Nachi Taisha este un templu sincretic format dintr-un altar shintoist, un templu budist Seigantoji și o pagodă de un portocaliu strălucitor, aflate pe muntele sacru Kumano. Ca să ajungi la complexul Kumano Nachi Taisha, urci sute de scări, ca să treci printr-o uriașă poartă Torii. La intrarea în spațiul complexului, te întâmpină o fântână cu apa curgând prin țevi de bambus, străjuită de doi dragoni de cupru, unde obișnuitele căni de bambus cu coada lungă îți stau la dispoziție.
De la pagodă, se poate vedea cea mai înaltă cascadă din Japonia, Nachi no Otachi (133 m). Templul a fost una dintre destinațiile pelerinilor de pe traseul Kumano Kodo. Vizitatorii stau la rând ca să agite un clopot scuturând otgonul de care este atârnat. Fac o plecăciune și bat de două ori apăsat din palme, în timp ce probabil își pun vreo dorință.
Templul (budist) are o impresionantă statuie a lui Buda, în picioare, cu halo. O fântână într-o cromatică vie de fructe și flori contrastează cu nuanțele sumbre ale templului.
Kumano Hongu Taisha este un alt templu cu caracter shintoist și budist de pe traseul pelerinajului Kumano Kodo. Templul a fost relocat în urma unor inundații la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar poarta sa Torii, înaltă de 33 metri (cea mai înaltă din lume) a rămas pe locul ei (în Oyunohara). Lângă Torii, un parc plin cu cireși în floare - cei mai mulți pe care i-am întâlnit în toată excursia.
Parcuri monumentale de cult. Bonsai
Grădina Tsurukame (cu barză și țestoasă), construită la 1600, aparține templului Konchi-in (1400) concepută de maestrul de ceremonie a ceaiului Kobori Enshu. Renumita ceainărie Hassoseki are o arhitectură deosebită cu 8 ferestre și 3 tipuri de tatami. Tsurukame este grădina sa Zen în stil shakkei cu două pietre - barza și țestoasă - ce simbolizează iubirea, loialitatea și stabilitatea. Complet ars în urma unui incendiu, templul Zen (secta Rinsai) este reconstruit și relocat de Tokugawa Ieyasu, în jur de 1600, remarcabil prin picturile de pe ușile glisante (fusuma).
Un fir de păr al lui Ieyasu e o relicvă a altarului shinto Toshogu, un memorial, dedicat shogunului, cu un tavan superb pe care e desenat un dragon (de artistul Kano Tanyu, în jur de 1600). Toshogu e construit într-un stil arhitectural unic în Kyoto, Gongen - un templu shinto, în formă de H, în care sala de cult și sanctuarul principal sunt interconectate printr-un hol.
Daitoku-ji reprezintă un parc uriaș de temple (subordonate unui templu principal)- unde se pătrunde printr-o remarcabilă poartă Sanmon - aflat în partea de nord a Kyoto-ului. Daisen-in e un templu Zen (secta Rinzai), construit în jur de 1500 ce conține picturi executate de pictorulul călugăr Sōami. În interior, semnificative sunt două panouri ale școlii Kano realizate de Yukinobu Kano (Agricultură în 4 anotimpuri) și Motonobu Kano (Flori și păsări din 4 anotimpuri). O grădină uscată Zen (karesansui) cu roci e construită în secolul XVI de călugărul și pictorul Kogaku-Zenji. Grădina reproduce într-o manieră abstractă formele naturale desprinse din picturile sale monocrome în cerneală diluată, de pe pereții pavilioanelor. Cu o structură divizată în formă de "L", grădina e formată din patru secțiuni virtual delimitate de conținutul lor, marcând momente distincte ale creației. În structuri geometrice, desenele gravate în pietriș sugerează imensitatea oceanului - ca leagăn și sfârșit al creației - munții - conuri de pietriș - ce cresc din ei, râuri de nisip, izvorând dintr-un grup de stânci în cascade sau linii sinusoidale, ce se varsă în ocean. Grădina sugerează în esență sensul și sfârșitul creației sau o călătorie metaforică prin viață - printre rocile ce se interpun ca obstacole. Un tainic Shōrō asistă hieratic peisajul.
În același parc plin de grădini și temple, se află o grădină spectaculoasă de bonsai (Hoshun-in) cu o estetică singulară și delicată, ce conține exemplare de vârste matusalemice, yew japonez, de 800 și 500 de ani, sau specii de ienuperi și arțari de peste 200 de ani.
Zuiho-in este un alt templu relevant al complexului Daitoku, întemeiat în jur de 1500 de un daimio referit printre primii creștini ai Japoniei (Ōtomo Sōrin). Grădinile spectaculoase ale templului sunt noi, create de artistul Shigemori Mirei cu o secțiune ce trimite la simbolistica creștină a crucii și a Fecioarei Maria. Dar remarcabilă rămâne grădina Dokuza-tei (desemnând în caractere chinezești grădina în care trebuie să stai singur) dedicată meditației, de inspirație taoistă, cu muntele sacru Horai-Zan simbolizat de o stâncă la marginea unui ocean de pietriș.
Alte monumente UNESCO
Înconjurat de ape, în mijlocul unui iaz, împânzit cu minuscule insulițe locuite de câte un pin singuratic, templul Zen, Kinkaku-ji, pe numele lui adevărat Rokuon-ji, cu pereții placați cu foiță de aur e o bijuterie a patrimoniului mondial UNESCO. Kinkaku-ji este o pagodă pe trei nivele, fiecare cu stilul ei distinct arhitectural; shinden - modelul chinezesc, din perioada Heian, samurai sau shoin-zukuri din perioada Muromachi, cu arhitectură tradițională și ultimul nivel, în stil Zen - cu interioare inspirate de formele din natură (panouri pictate) - pe post de shariden (care adăpostește cenușa sacră a lui Buda). Inițial o stupă, aparținând familiei nobiliare Salonji, zona devine (în 1397) rezidența shogun-ului Yoshimitsu, marcând începutul culturii Kitayama, când palatul a devenit un centru politic și cultural. Dacă pavilionul a scăpat unui incendiu devastator în secolul XV, în 1950 templul a ars complet, la inițiativa unui călugăr nebun, dar este reconstruit în forma sa originală. Nimic din opulența sau încărcătura specifică edificiilor îmbrăcate în aur nu transpare în această arhitectură simplă, sobră și elegantă. Aurul, asemănător celui din care se făceau bijuteriile vechi, cu multe carate, este mat și compact, oglindindu-și perfect liniile suple în albastrul translucid al iazului oglindă (Kyōko-chi). Iazul are o topologie Zen, încărcat cu podețe și mici insule cu plante și roci, fiecare cu simbolistica sa referențial literară sau geografică. De la depărtare, templul se aseamănă cu o veche și prețioasă casetă de bijuterii. În vârful templului, tronează un exemplar splendid al păsării Phoenix, deopotrivă aurit, cu aripile ridicate și coada răsfirată. Pasărea mitică, cu origini chinezești - o reprezentare a zeiței soarelui (Amaterasu) - este un simbol al casei imperiale prin virtuțile ei justițiare, înțelepciune divină, aducătoare de speranță și renaștere.
Kiyomizu-dera esta o mănăstire budistă întemeiată către sfârșitul secolului al VIII-lea, dar o parte dintre pavilioanele ei, construite fără ajutorul cuielor, datează de la 1600. Deschis până la ore târzii, complexul oferă o vizită de noapte. În construcția clădirilor a fost abordată o tehnică arhitecturală chinezească Dougong de imbricare a structurilor de lemn în consolă. Numele templului semnifică apa sfântă, pentru că pavilionul său principal e plasat în proximitatea cascadei Otowa. O fântână colectează cele trei șuvoaie distincte ale cascadei ce pot fi captate în căni de bambus cu coada lungă, în care apa sacră pare să cadă din cer. Călătorul e sfătuit să-și rețină lăcomia și să nu se înfrupte nesăbuit din toate cele trei izvoare (ce i-ar putea aduce succesul, norocul în dragoste sau longevitatea), pentru a se bucura de efectul ei binefăcător. Templul e parte din patrimoniul UNESCO și e dedicat zeiței Kannon. Complexul cuprinde mai multe pavilioane cu statui vechi budiste, printre care o reprezentare a lui Kannon cu unsprezece fețe și o mie de brațe și o pagodă Koyasu cu trei etaje oportună mamelor gestante. Drumul către Kiyomizu-dera trece printr-un cartier cochet cu case vechi și frumoase sau restaurante, reliefate de lumina lampioanelor.
Arashiyama
Arashiyama este un cartier istoric, mărginaș, la care ajungi cu o mocăniță, un fel de tramvai arhaic și frumos colorat în mov; un împiegat cu mănuși imaculate stă în coșmelia sa din fiecare vagon. Ca și la autobuz, se urcă prin spate și se coboară prin față, după ce prezinți mănușilor albe infailibilul card Suica. Aflat la poalele muntelui cu același nume, orașul propriu-zis e o mofetă înțesată cu lume de toate felurile, localnici, turiști, gheișe, târgoveți ce vând la tarabe sau chioșcuri și ricșe strălucitoare trase de tineri cu picioare lungi și cambrate - îmbrăcați ca gondolierii din Veneția - cu pantalonii mulați pălării conice - ce răzbesc prin traficul anevoios și puhoiul de oameni.
În Arashiyama, te miști într-un spațiu arhaic, casele au o arhitectură tipică perioadei Edo, atmosfera e de bâlci, plină cu chimonouri, ricșe și ambarcațiuni de lemn vintage ce traversează râul din proximitatea singurului drum pe care mai mult se stă decât se circulă, contrar traficului exemplar din centrul Kyoto-ului.
Pe muntele Arashiyama sălășluiesc maimuțele macaque într-o comunitate restrânsă de aproximativ 120 de indivizi, într-o aparentă stare de libertate controlată, sub forma unui parc turistic, Iwatayama, plasat în vârful muntelui. Ajungi la ele pe o potecă abruptă și sinuoasă ce trece pe lângă o splendidă pădure de bambuși cu trunchiurile infinite și lucitoare, de un verde recrudescent. Densitatea acestei păduri ce nu permite decât luminii să pătrundă irizant printre trunchiurile lor este un spectacol magnific. Unele maimuțe mai curioase părăsesc campusul și își întâmpină cu interes vizitatorii pe poteca ce suie pe culmea muntelui unde maimuțele abundă, fac poze cu turiștii, cele mai îndrăznețe, altele se mulțumesc să-i privească de la oarece distanță, mai cu seamă cele cu pui, scoși și ei la vedere, să-i privească lumea. O cabană, cu plasă de sârmă în loc de geamuri, vinde snack-uri cu alune sau fructe pentru maimuțe. În dreptul ferestrelor, se fac cozi unde vizitatorii așteaptă cu răbdare, cu aparatul foto sau cu telefonul într-o mână și cu tratația în cealaltă, să prindă un loc la gratii. Maimuțele se cațără pe grilajul de sârmă și privesc ironic la oamenii de după gratii. Plictisite de prea multă și aceeași mâncare oferită de administrația parcului (spre vânzare turiștilor), maimuțele - în libertate - par mai interesate în comunicarea cu "maimuțele" lor - oamenii de după gratii - decât de tratație.
Districtul Arashyama este plin de temple vechi și mai noi. Tenryū-ji (Templul dragonului ceresc), parte din patrimoniul mondial UNESCO, este un "Kyoto Gozan", ce a fost convertit în 1339 la loc de cult dintr-o vilă imperială (în memoria împăratului Go-Daigo). Supus numeroaselor incendii, majoritatea pavilioanelor au fost reconstruite în perioada Meiji (sec XIX), dar grădina, Sōgench - cea mai veche din Japonia - păstrează linia originală a creatorul ei, călugărul budist și pictor, Musō Soseki. În fața pavilionului principal se află o grădină uscată, de pietriș, la marginea alteia lacustre locuită de roci. Chimonouri în culori și desene de sărbătoare roiesc ca bondarii în jurul arbuștilor înfloriți.
În drum spre Daikaku-ji. te oprești la templul Seiryo-ji cu o poartă monumentală, fondat la 989, ca să descoperi o statuie budistă chinezească Shaka Nyorai din lemn de santal, mai veche decât templul.
Complexul Daikaku-ji e alcătuit din câteva pavilioane, unele legate printr-un coridor acoperit de lemn (Murasame-no-roka) cu podele ciripitoare uguisu-bari. Pavilioanele (Shinden, Shingyoden) au uși glisante și pereții pictați pe mai multe panouri (fusuma) pe un fond auriu cu flori, păsări și un splendid dragon în nori în stilul școlii Kano. Un muzeu (Reihokan) conține statui din perioada Heian (un Kannon cu 11 capete). O grădină foarte veche, în stil chinezesc - chisen-shuyu (ce poate fi privită - de împărat - din barcă) - cu un iaz artificial alimentat de o cascadă - sugerată de o mică grădină uscată de pietriș și roci în forme de cataractele (karedaki) - a fost construită de împăratul Saga, după modelul lacului chinezesc, Dongling. Grădina și minuscula insulă de crizanteme din iaz sunt cântate în versurile vechii antologii de poezie Kokinshū. Se spune că florile cultivate în această grădină au inspirat tradiția ikebana.
Grădina Hakusanso și muzeul ei atelier sunt creații ale pictorului, designerului și colecționarului de artă veche Hashimoto Kansetsu (născut în 1883). Artistul a făcut parte din mișcarea Nihonga, promovând o artă ce a militat pentru păstrarea trăsăturilor originale și tradiționale japoneze. Complexul deține sculpturi din perioada Heian - Kamakura, un templu budist personal (Jibutsudo, deschis doar la aniversarea artistului), două pavilioane pentru ceremonia ceaiului și un studio atelier (Zonkoro) în care a lucrat Hashimoto. Muzeul, conceput de artist, expune expoziții temporare din lucrările lui, organizate pe colecții. În display se află o expoziție de dragoni, cu lucrări ce demonstrează un stil compozit, pictorul fiind cunoscător al școlilor vechi de pictură japoneză și chineză. Arta sa cuprinde cronologic și estetic două perioade: perioada Taisho dedicată poeziei chineze și perioada Showa ce urmărește reprezentarea animalelor în rezonanțele lor mitice. O anexă conține colecția particulară a artistului, cu obiecte alese cu mult gust: vase grecești, miniaturi persane, sticlărie. O statuie e adăpostită de un pin sprijinit în cârje, la fel de matusalemic precum statuia pe care o străjuiește.
Nara
La întoarcere, drumul templelor face un scurt popas prin Nara, o altă capitală a Japoniei pe durata unui singur secol (perioada Nara, secolul 8). Templul Hōryūji, a cărui structură a supraviețuit din perioada Asuka (cea mai veche structură prezervată, din lemn), parte din patrimoniul mondial UNESCO, a fost înființat de prințul Shotoku. Istoria acestui templu în momentele ei semnificative e inscripționată pe spatele unei sculpturi, reprezentându-l pe Buda (Yakushi Nyorai Buddha), aflată actual în Kondo, comisionată de împăratul Yomei - ca expresie și imagine a rugăciunii, pentru vindecarea sa. Kondo conține statui executate de un sculptor faimos, reprezentându-l pe prințul Shotoku și pe tatăl său, împăratul Yomei, și alte lucrări din bronz sau lemn de camfor. Împrejurimile templului cuprind zeci de edificii în formă de pagodă dedicate cultului lui Buda, ce adăpostesc statui, relicve, sutre și documente istorice. O pagodă pe cinci nivele (Goju-no-To), considerată cea mai veche din Japonia - înveșmântată ca o mireasă de crăcile însorite ale unui singur cireș în floare - conține o colecție nevăzută (inaccesibilă) de statui budiste din ceramică. O sală de lectură pentru călugării budiști (Daikodo) este asistată de statui ale lui Buda în multiple ipostaze (triada Yakushi), păzită de regii gardieni. Câteva pavilioane s-au păstrat în forma lor originară, un Shōrō din secolul 8 (clopotniță) și o poartă centrală (Chumon) păzită de giganții Kongo Rikishi (cea mai veche pereche de gardieni Rikishi din Japonia, perioada Nara). Regăsim și aici un phoenix - pasărea ce reînvie din propria cenușă - o prezență emblematică în mai toate templele din această zonă, ca vahană a ființelor cerești. Daihozoin este o pagodă nouă, construită în stilul Hōryūji ce conține colecția de artă și comorile templului printre care vechi picturi, relicve și obiecte monahale, statui de bronz ca reprezentări ale lui Kannon, din perioada Asuka. Un pavilion octogonal Yumedono (Sala Viziunilor) e dedicat prințului Shotoku, cu statuia acestuia în mărime naturală, înconjurată de călugări budiști.
Parte din același complex e templul Chuguji (cca. 600), legat de familia imperială, din care n-a rămas decât o statuetă foarte veche din perioada Asuka, un Kannon într-o poziție semi lotus, cu un picior atârnând (Nyorinin Kannon Bosatsu), o statuie făcătoare de minuni (Kuse Kannon) făcută dintr-un singur lemn de camfor, reprezentându-l pe prințul Shotoku și o mandală înfățișând spațiile elizee în care a poposit prințul Shotoku după moartea sa (Tenjukoku Shucho Mandala) - cea mai veche piesă de broderie din Japonia. Ce vedem în display este o replică a ei, nu mai puțin ilustrativă, realizată în perioada Kamakura (1200).
Templul, ce a fost cândva o mănăstire de călugărițe, demolat de cutremure și incendii, a fost renovat într-o structură foarte solidă, în secolul 20. Amplasat în mijlocul unui iaz (Kagami) și sprijinit de stâlpi lacuștrii, templul e înconjurat de o grădină elaborată cu flori aurii (yamabuki) și arbuști exotici.
Tokyo. Sakura
În parcul Ueno din Tokyo, Festivalul cireșilor în floare (Sakura Dori) e mai mult atmosferic. Stegulețe colorate și lampioane îmbracă parcul într-o aură de sărbătoare, dar oceanul roz al celor peste 1000 de cireși ce ar fi trebuit să inunde parcul, nu s-a potrivit în matca anotimpului.
De sub umbrele, trecătorii - nu puțini la număr! - își potrivesc camerele și telefoanele și stau la pândă să surprindă mugurii strălucitorii, irizați de picăturile de ploaie, gata să pleznească. Mai mult resemnați, decât entuziaști, ca mai toată lumea, așteaptă vremuri mai bune!
