Comunismul adus din țara sovietelor și socialismul propriu, inventat de Iosip Broz (cu totul altfel decât cel al lui Stalin, cel al lui Mao, cel al lui Hoxha sau cel ce încă supraviețuiește azi în Vietnam, Laos, Cuba, Coreea de Nord) a călăuzit țara asta vremelnică și a reprezentat, pentru artiști (la ei vreau să mă refer, în special la pictorul, graficianul, militantul, reporterul de război Kun), realitatea imediată, scopul vieții și viitorul ideal, necesar a fi construit cu orice efort.
Istoria avea să demonstreze, și aici, ca oriunde, minciuna din spatele lozincilor, demagogia din umbra puținelor curente vehiculate, periculoasa ideologie permanent trâmbițată, absența ideilor, a adevăratelor planuri și soluții necesare depășirii dificultăților și creării condițiilor pentru o eventuală adevărată dezvoltare a țării au fost adevăratele și puternicele și permanentele piedici locale, impuse (din prostie, necunoaștere, interes) de cei ce au preluat puterea și au schimbat, evident, în rău, tot ceea ce altminteri, reprezenta un avantaj pentru țară, în noul context creat de încheierea Primului Război Mondial.
Dorde (George) Andrejevic Kun (1904 - 1964), căruia îi este dedicată o expoziție (manifest, omagiu, amintire, exemplu pentru alți artiști ai vremii sale) în galeria artiștilor plastici din chiar centrul orașului, a fost artistul exemplar al acestei țări, servind ca model pentru o generație de tineri confuzi, dar aflați, cumva, în căutarea unui drum în arta socialistă sau pe frontul războiului civil din Spania anilor 1936 - 1939 sau pe șantierele patriei sau în școlile și universitățile recent înființate pentru omul - nou, omul viitorului, comunist.
Lucrările sale (pictură, grafică, mozaic) surprind invariabil (ca o fotografie) în mod perfect realist, o prezență vie, puternică, absolută - cea a deținuților închiși în celule, cea a femeilor ce așteaptă în fața ușii unei cantine, cea a femeilor puternice, luptând cu arma, alături de camarazi, cea a bărbaților revoluționari ce urmează să fie uciși, cea a celor speriați, paralizați și terorizați de război, de nedreptate, de ideologie, de teamă, de furie, cea a tinerilor constructori de mine, de drumuri, cea a propriului atelier de lucru sau chiar a propriei persoane, surprinsă în mai multe autoportrete. Ciclurile de xilogravuri Aur îmbibat cu sânge, Pentru libertate, deși extrem de realiste și perfect identificabile cu timpurile, au fost cenzurate, interzise, nepublicate. Erau socialiste, războinice și revoluționare ca temă, surprindeau fidel realitatea, dar erau neadecvate, nepotrivite ideologiei capitalismului acaparator, ajuns, deja, în faza sa imperialistă.
Dincolo de ceea ce se vede în aceste lucrări, nevăzută, dar perfect identificabilă, transpare o ură fără margini față de cei ce nu susțin comunismul, munca, efortul și truda celor mulți și necăjiți, soldații de pe fronturi și femeile muncitoare de acasă. Ironizați în câteva xilogravuri, bogații vremii petrec - în localuri, la teatru ori în compania unor femei ușoare, își umplu buzunarele cu banii și aurul produs de muncitori, discută afaceri, într-o lume, într-un decor, într-o realitate total diferite de cotidianul, sumbrul, nevăzutul, dar autenticul și omniprezentul muncitoresc. O distopie uriașă, perfectă, reală și totală, care nu lasă loc pentru vreo cale de mijloc, pentru o lume comună, pentru conviețuire. O perfectă pregătire pentru ceea ce, după trei decenii de la moartea lui Kun, urma să devină Iugoslavia - fosta țară bogată, multietnică, multiculturală din Balcani, din Europa, de fapt.