Și, în tot răstimpul ăsta, de mai bine de două mii de ani (asta este considerată vechimea orașului nostru, Beograd, Orașul Alb, că așa i-au și spus, văzându-i zidurile în plină zi de vară), s-a tot dezvoltat, nu doar că a supraviețuit. Iar istoricii au descoperit urme ale unui număr de 44 de distrugeri ale orașului. Sigur, inclusiv cea din 1999, provocată de bombardamentele NATO.
Și se reface, se dezvoltă mai departe, își creează, din nou, instituțiile culturale care pot prezenta istoria asta, dovezile culturilor locului, evoluția Serbiei în regiune. Iar cei care au organizat expozițiile de bază ale Muzeului Național (arheologie, respectiv epoca medievală), redeschis după trei decenii (în care ideologia s-a schimbat!), au luat foarte în serios sarcina asta de a arăta că sârbii (ce mai, nimeni alții nu-s ca ei!) au fost primii în toate și au fost prezenți cam peste tot. De exemplu, cultura Lepenski Vir (cam din neolitic, pe la 9500 ÎC) a produs primele sculpturi monumentale europene monolitice, prin lovirea cu dalta a pietrei - figuri antropomorfice care, în mod ciudat, au dimensiuni variabile, în raport cu tipul de locuință în care au fost găsite (cele mai mari în locuințe considerate mai impunătoare, cele mai mici din locuințe considerate obișnuite - referirea se face la suprafața bazei acesteia).
La Rudna Glava au fost descoperite urme (datând din mileniul 6 BC) ale unor exploatări miniere și de prelucrare a metalului obținut din aceste zăcăminte - sunt considerate ca fiind primele de acest fel din lume. Dincolo, în cealaltă expoziție, diverse hărți realizate de istorici sârbi, arată o Serbie mult mai mare decât cea de azi, iar una dintre acestea - de la sfârșitul secolului al 14-lea, prezintă o țară care se întindea de la Adriatica în Vest (plus o parte din Croația, plus Macedonia, Muntenegru, Albania) la Slovenia în Nord, Atena în Sud (limita fiind peninsula Peloponez) și chiar o bună parte din Bulgaria și Vlașca noastră în Est.
Și uite așa am cam început să înțeleg cât de istoric este naționalismul sârbilor, cât de patriotică și periculoasă este acțiunea lor cotidiană de a demonstra existența, supremația și puterea unei Serbii Mari, aici, în chiar centru Europei. Și de ce răbufnește el, aprig, așa cum se întâmplă constant din 1990. Și de ce poate exista în plin centrul capitalei, Belgrad, pe pietonala Kneza Mihaila, Prințul Mihail, pe o clădire, un text înfiorător: the only genocide in the Balcans was against the Serbs. Și de ce susține atât de puternic Biserica Ortodoxă Sârbă, cu fonduri, cu ideologie, cu personal, atât de multe mânăstiri din Kosovo și Metohia sau din Muntenegru sau din Republica Srpska. Și de ce la punctele de frontieră afli că - deși intenționezi să ajungi în BIH sau să pleci de acolo, ai ajuns ori ai plecat din Republica Srpska.
Și de ce a militat pentru crearea (în anul 1992, pentru protejarea intereselor sârbilor din Federația Bosnia și Herțegovina, conform înțelegerii de la Dayton) Republicii Srpska, ce grupează strategic, la Nordul și la Estul federației BIH, sârbii ortodocși. Și de ce pândește pericolul ca această Republică Srpska să se separe complet de federație și să devină, într-o zi, parte din Serbia (cu aproape 25 de mii de kmp și circa 1,1 milioane de locuitori). Și că frontiera asta între entitățile aceleiași țări are, totuși, 1080 de kilometri.
