5.
− Măi, Cornele, îl întrebă Răduleasa, surîzător şi bine dispus, se vedea de la o poştă, numai atunci li se adresa subordonaţilor folosindu-le prenumele, tu ştii cine aş vrea eu să fiu într-o altă viaţă?
Se foi neliniştit pe scaun, ori de cîte ori comisarul-şef al brigăzii operaţionale f.i.p (filaj-înregistrare-prelucrare) îl invita să bea o cafea îl apucau crampele fiindcă superiorul său avea prostul obicei să arunce în ceaşcă, cinci-şase linguriţe de zaharină fără să-l întrebe.
− Nu, dom comisar, n-am idee!
− Aş vrea să fiu Fleming, mă, băiatule... un ins beton, ca el mai rar găseşti în ziua de azi! Gîndeşte-te numai bine: ca doctor de ţară în Anglia, tipul se plictisea al dracului de tare doftorindu-şi pacienţii aşa că, într-o bună zi, hop adună el nişte mucegai şi cîteva pînze de păianjen din pivniţă, le puse la microscop şi făcu din ele penicilina, iar după ce a luat Nobelul pentru invenţii chimice şi s-a plictisit şi de medicină ce crezi că a făcut? S-a înfiinţat dinaintea lui Churchill şi i-a zis: "Bătrîne buldog, dă-mi ceva de făcut, că mor de urît şi vreau să fiu util regatului unit!" Restul cred că-l ştii, a făcut praf spionajul german, a pus la punct invadarea Gibraltarului, Spaniei, Portugaliei, operaţiunea golden eye şi altele, ce mai, succes pe toate planurile... fascinant tipu' ce zici?
Bălosu luă o gură de cafea siropoasă de ţi se strepezeau dinţii şi murmură:
− Fascinant, da, domn comisar-şef, aşa fascinant mai rar!
Răduleasa trase cu dinţii ţipla pachetului de kent superlong şi îl măsură atent:
− Ce dracu' eşti aşa de melancolic? S-a-ntîmplat ceva rău? Las' că dacă planul meu se materializează şi arestăm toată reţeaua de traficanţi de carne vie o să fie okay pentru toţi! Să ştii că am apreciat pozitiv chestia de la Alhambra, te-ai comportat satisfăcător din punct de vedere profesional!
Rupse filtrul unei ţigarete kent, apoi îi întinse şi lui una continuînd:
− Fii vigilent, că dacă lucrurile merg şnur pe direcţia rectilinie ce o vizez io, se lasă cu avansări! Ce zici, ţi-ar pica bine să treci la birou, cu un spor de leafă, computer personal şi tichete de masă, pe postu' de coordonator operaţional?
− Ar fi bine, să trăiţi, dar să ştiţi că eu nu mă dau în lături de la munca de teren, agreez duritatea şi asperităţile vieţii de poliţist!
Comisarul şef slobozi două fuioare gemene de fum dulceag pe nări:
− Asta cu duritatea şi asperităţile e adevărată... Ştii, tu, măi, Bălosule, ce suntem noi?
− Nişte organe instruite ca să asigure liniştea şi ordinea publică, siguranţa cetăţeanului, în general!
Răduleasa rînji şi-şi vîrî al doilea kent fără filtru în gură:
− Nu, măi, naivule, noi suntem nişte oameni de pîslă... tu ştii ce-i aia pîslă?
− Pîsla? Pîsla e un material textil neţesut obţinut prin împîslire din păr de cal sau alt animal! răspunse ca din dicţionar simţind în palmă atingerea unor degete roase de contactul cu materialele aspre şi-n memorie îi reveni iarăşi, vie şi fierbinte, amintirea primei lui iubiri, cînd recita versuri romantice unei fete angajate la fabrica de textile din Călăraşi.
− Şi ştii tu la ce-i bună pîsla aia, Bălosule?
− La confecţionarea pălăriilor, dom comisar, i se mai zice şi fetru!
− Nu, măi, e folosită în general la izolaţii şi atenuarea asperităţilor şi şocurilor. Vezi tu, noi, pîsla vie a societăţii democratice, suntem destinaţi prin formaţia noastră etică şi profesională să asigurăm protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese... dacă n-am exista noi, oamenii de pîslă, prafu şi pulberea s-ar alege de democraţie şi de ordinea socială, să ţii minte asta!
− Dom' comisar, aţi auzit cumva de unu'-una cu numele Ponce de Leon? întrebă agentul principal după cîteva clipe de tăcere.
Înainte de a intra în biroul şefului vizionase la computerul Getei înregistrarea de pe stickul pe care i-l înmînase Bionsela şi rămase stupefiat cînd pe monitor se derulase o scenă bizară. Pe o podea mocirloasă, cinci-şase adolescenţi, băieţi şi fete se tîrau cu mişcări de reptilă, se îşi contorsionau membrele, îşi contopeau gurile, trupurile goale se zvîrcoleau impudice, provocatoare, animalice ca într-un ritual tribal, păgîn. Difuzorul computerului era defect, dar îşi imagina gemetele, ţipetele de extaz, gîfîielile aţîţate. Cînd Geta îşi lipi de umărul lui cu sînii ei enormi, gelatinoşi, bîiguise încurcat:
− E un material strict-secret, să nu spui la nimenea că l-ai văzut!
Grasa murmurase sclifosindu-se şi dîndu-şi ochii peste cap:
− Ce mi-ar plăcea, tu, Cornele, să avem secrete împreună... ştiai că-n secret fantezia mea cea mai cea este să ne ungem cu miere pe tot corpul şi să ne lingem reciproc... ai vrea, spune-mi?
Scăpase cu greu de ea, invocînd din nou faptul că sarcinile de serviciu îi ocupau tot timpul şi ieşi ameţit, cu stickul strîns în palmă.
− Ponce de Leon, mormăi Răduleasa, suflînd spre obrazul lui fumul mirosind a smochine, ce-i cu asta?
Tresări şi îşi aţinti ochii pe bărbia bine rasă, bătînd în albăstriu, a comisarului.
− Am auzit numele ăsta dintr-o sursă de încredere da' nu ştiu de unde să-l apuc!
Celălalt deschise laptopul argintiu de pe birou şi îşi plimbă destul de neîndemînatic degetele pătate de nicotină pe taste silabisind:
− ponce, piatră de natură vulcanică... ponce-în spaniolă, poponar, în urban dictionary-proxenet, gay... ponciş, poncişă, leon, leonin, Leon, nume masculin, oraş din Spania, aproximativ trei sute kilometri distanţă de Madrid, Leonardo, da vinci, pe ăsta-l ştiam... Ponce de Leon, ahaaa, da, iacătă-l...
În acel moment sună telefonul şi Răduleasa îi făcu semn că poate să plece.
Îşi luă din cuier mantaua cu dungi reflectorizante, începuse din nou să plouă, şi ieşi. Pe trotuar se lăţeau bălţi întinse, trecătorii treceau ca o maree de umbrele, glugi şi pungi de plastic trase peste cap, iar din şiragul de maşini înghesuite în intersecţie se auzeau sudalme, sunetele claxoanelor, motoarele autoturismelor urlînd ambalate în gol. Ocoli un taxi care bloca refugiul autobuzului treizeci şi trei, se strecură pe banda întîi, printre maşini, pînă la semafor unde un agent de circulaţie se agita neputincios, apostrofat de o droaie de şoferi care urlau spre el, prin portierele întredeschise.
− Măldăroiule, îl interpelă, am o treabă cu tine!
Poliţistul se întoarse şi salută flegmatic:
− Îs cam ocupat, nu vezi, colega, ce trafic este!?
− Lasă-i dracului că se descurcă şi singuri... uite, vreau să te rog să dai de numărul ăsta!
Oricît de zăpăcit fusese la întîlnirea din seara precedentă, fata îi lăsase o impresie nemaipomenită, reuşise să fotografieze cu mobilul numărul autoturismului cu care plecase.
Măldăroiu cedă rugăminţilor sale, lăsă ambuteiajul baltă şi peste jumătate de oră îi telefonă:
"Suvul nipon caşcai, gri-metalizat cu număr provizoriu e-nregistrat pe numele unei firme impex deţinute de Ivo Dragovanici... ţine-te bine, colega, tipu' are dublă cetăţenie, sîrbă şi yemenită!"
Îşi petrecu restul programului răsfoind o listă primită de la evidenţa populaţiei cu toate numele ce încep cu Dra. Îi atraseră atenţia două dintre ele: Dragaveică Olguţa-Simina, pensionar, sex feminin, crescătoare de păsări exotice şi Dragoviştea Sorin Tudose, librar-anticar, decedat, dar renunţă pe moment la prezumtivele piste fiindcă se apropia weekendul.
Sună şi la ambasada iugoslavă dar îi răspunse robotul care repeta cu o voce surprinzător de feminină:
"pentru vize apăsaţi tasta doi. momentan nu se acordă vize de tranzit. pentru protocol tasta trei. pentru direct cu gospodin ambasador milorad apăsaţi unu urmat de tasta diez."
(va urma)