Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Oameni de pîslă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni de pîslă (XVII)


Dan Recheşan

28.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului. Răduleasa află că Bionsela e dansatoare la Camino Club şi decide să meargă cu Bălosu să o vadă. Acolo se întâlneşte cu Poteraş, un agent sub acoperire. Dragoviştean îi spune Bionselei că gruparea sa şi a părintelui Cărămidaru încearcă să boicoteze alegerile. La sfatul unei ghicitoare, Bălosu stropeşte cu sînge de cocoş gardul casei Bionselei, sperând ca vraja să i-o facă iubită. Se strecoară în casă în lipsa acesteia şi găseşte jurnalul lui Drăgan. Dragoviştean se întîlneşte cu senatorul liberal-democrat Boitar care vrea să îi ofere bani pentru o alianţă electorală. Bălosu citeşte jurnalul. Bionsela îl invită să o viziteze la repetiţii. Poteraş se întâlneşte cu Boitar şi pleacă împreună spre Glina.

17.

Aşezat pe terasa cofetăriei "Laura", Cornel Bălosu răsfoia pentru a treia oară jurnalul şterpelit din casa de pe Aleea Vegetaţiei, nu urmărit de un sentiment de jenă sau de curiozitate, ci încercînd să clasifice informaţiile pe care le citea. Chelneriţa, o fată brunetă, de cel mult douăzeci de ani, cu bustul mare, ieşind pe jumătate de sub uniforma-şorţuleţ, garnisită cu dantelă se aplecă peste umărul lui, aşezînd o ceaşcă aburindă pe masă:
- Ceai de coada-şoricelului, cum aţi comandat! Altceva mai doriţi? susură ea, mai mult decît amabilă.
- Mersi, deocamdată nimic!
- Să ştiţi că v-am recunoscut, chiar dacă azi nu sunteţi în uniformă... aţi fost pe la noi şi acum două săptămîni, aţi luat un ceai de iasomie, ploua cu găleata cînd aţi intrat!
- Da, făcu el, agasat de insistenţa fetei, iasomie am luat, dar coada-şoricelului e mai reconfortant!

Bruneţica îşi mototoli marginea şorţului cu degetele în timp ce şoptea:
- Sunteţi aşa de chipeş în uniformă... nu-i vorbă că şi-n civil vă stă bine, da' pe mine mă dau gata întotdeauna bărbaţii în uniformă!

Agentul îşi ridică privirea tulbure, în timp ce în minte îi răsărea un gînd neaşteptat: "Ce-ar fi să o racolez pe pipiţa asta, proastă nu pare, are sigur liceul că altfel n-o angaja nimeni, de arătat arată bine, cred că Răduleasa n-ar avea nimic împotrivă!" Citi numele înscris pe ecuson şi îi spuse tainic, ţinînd-o de mînă de parcă ar fi flirtat cu ea.
- Şi mie-mi plac fetele deştepte, Ceraselo... ce-ai zice să te introduc eu în lumea uniformelor cu trese multe, de la comisar în sus?

Fata se fîstîci mai tare, roşie ca focul:
- Vai, ce şmecher sînteţi, nici n-aş fi crezut... eu termin programul la patru, pe urmă intră o colegă-n tură că noi aşa lucrăm, o zi de dimineaţa, una de după-masă, dacă aveţi timp puteţi trece să mă luaţi!

Îşi aminti că avea întîlnire cu Analena şi, fără să-i lase mîna, îi întoarse palma şi-i scrise repede un număr pe pielea pufoasă şi umedă:
- Azi nu pot, dar sună-mă mai tîrziu, oricît de tîrziu, şi stabilim noi ceva!

Se întoarse la lectura jurnalului, fără să bănuiască nicio clipă că fata intră în toaleta de serviciu şi formă la telefon cu totul alt număr.
"Alo, Elvis, ce faci? Poţi să vii peste juma de oră în faţa cofetăriei? Cred că peştele a muşcat momeala!"
"Bine, baby, stai calmă, că vin presto!" se auzi în receptor vocea gravă, bine timbrată a James-Dean-ului de mahala care o transportase în şaua motocicletei pe Analena.

Între timp, Bălosu se zgîia de cîteva minute la patru rînduri redactate în franceză.
"Tu n'es encore pour moi qu'un petit garçon tout semblable à cent mille petits garçons. Et je n'ai pas besoin de toi. Et tu n'a pas besoin de moi non plus. Je ne suis pour toi qu'un renard semblable à cent mille renards. Mais, si tu m'apprivoises, nous aurons besoin l'un de l'autre. Tu seras pour moi unique au monde. Je serai pour toi unique au monde"

sub care Dragoviştean adăugase:
"Cînd i-am citit din nou pasajul acesta, i-au dat lacrimile. Tocmai ne întorsesem de la cimitir şi făcînd ordine prin bibliotecă am dat de carte, o ediţie de lux, cu ilustraţii originale. Îţi aminteşti? am întrebat-o după ce s-a liniştit şi şi-a suflat nasul în batista mea. Cum să nu-mi amintesc, mi-a răspuns pe vremea aceea vroiam să îi scriu să nu mai bată coclaurile, să vină în Bucureşti, că voi avea eu grijă de el!"

"Cine naiba o fi micul prinţ? îşi încreţi el fruntea, o fi nepotul lui Miai de Hohenţolăr sau altu' de os domnesc?"

Goli ceaşca de ceai, lăsă un leu bacşiş pe farfurioară şi se îndreptă agale spre rîul uman care curgea la acea oră pe Splaiul Independenţei, eleve de liceu, pierde-vară cu serviete sub braţ, agenţi de vînzări, studenţi gălăgioşi care fluierau după cîte o demoazelă cu forme atrăgătoare, fără să bage de seamă că la vreo sută de metri în spatele lui un tînăr brunet, îmbrăcat într-un costum ponosit din piele neagră, cu genunchii şi coatele scîlciate descălecase din şaua kawasakiului şi îl urmărea lung cu privirea.

Cînd ajunse în dreptul căminelor din Grozăveşti mobilul îi zbîrnîi surd în buzunarul de la piept. Recunoscu vocea comisarului şef al brigăzii filaj-înregistrare-prelucrare şi se opri schiţînd, fără să vrea un salut:
- Bălosule, unde mă-ta eşti, că te caut de juma de oră!?
- Pe teren, domn comisar, cred că am prins peştele ăl mare!

Răduleasa rîse puţin, apoi răcni:
- De pescuit îţi arde ţie? Spune-mi rapid unde eşti că trec să te iau, avem o urgenţă!
- Pe chei, domn comisar, tocmai o luam pe podul Grozăveşti!
- Bon, stai acolo, lîngă balustradă, pe stînga cum te uiţi spre pasajul Basarab că trec să te iau în maxim un sfert de oră!

Închise şi se postă docil lîngă pilonul neterminat al podului cu un fir de muşcată rupt dintr-o jardinieră între dinţi. Nu trecură nici cinci minute că auzi un zumzăit de elice şi în unda tulbure verde-mîlos apăru o ambarcaţiune ciudată, cu bordurile umflate din cauciuc, vopsite în negru şi galben-canar.
"Ce mama dracului?" se miră el, recunoscîndu-l cu greu în bărbatul solid îmbrăcat în tricou şi vestă de salvare portocalie care îşi flutura braţele pe comisarul Răduleasa.
- Hai, sari în barcă, dobitocule, că n-avem timp de pierdut! răcni acesta cînd salteaua plutitoare ajunse în dreptul lui.

Fundul ambarcaţiunii rîşcîi betonul cheiului, apropiindu-se mai mult dar îşi luă avînt prea scurt şi cînd sări se dezechilibră şi fu cît pe-aci să pice în apă, noroc că mîna puternică a şefului îl înşfăcă de umăr şi-l trase la bord.
- Ştii să-noţi, Bălosule? întrebă acesta privindu-l cum tremură speriat pe fundul amfibiei.
- Ca un peşte, domn comisar şef, ca un peşte! minţi cu jurnalul lui Dragoviştean strîns la piept, să nu se ude.
- Bon, am într-o cutie un costum de scuba diving, poate-l probezi mai tîrziu!

Elicea-ventilator se tură şi hidroglisorul luă din nou viteză în aplauzele unui grup de puşti care urmăriseră toată scena. După ce-şi veni puţin în fire întrebă:
- Faină şalupă, şefu' de unde aţi făcut rost de ea?

Rădulea cîrmi plin de sine aeroflotorul spre mijlocul apei:
- Nu-i şalupă, analfabetule, e un pernopter, sau hovercraft cum zic englejii, un model care a intrat recent în dotarea trupelor speciale, l-am împrumutat să ne deplasăm mai rapid... prinde şi o sută douăzeci pe oră, se poate deplasa atît în larg cît şi în apă de un metru, prin mlaştini dar şi pe uscat, pe un teren accidentat!

Trecură pe splaiul Unirii şi o luară spre Berceni, depăşind serele părăginite de la Popeşti-Leordeni. Traversară lacul Căldăraru cu apele lui pline de lintiţă, trecură pe balta Popeşti, apoi pe Frăsinel, ieşiră pe uscat cîrmind spre sud-vest, iar după ce traversară maidanele pline de gropi şi iarbă înaltă ajunseră la gîrla Sabarului. Răduleasa conducea cu mînă sigură hidroglisorul aruncînd din cînd în cînd priviri scîrbite peste întinderile mocirloase, pînă cînd reduse turaţia elicelor şi se opri la marginea unui stufăriş.
- Pe vremuri, să tot fie douăzeci de ani, prindeam roşioară şi caracudă prin locurile astea... odată am prins şi o ştiucă de trei kile, plină de icre nu ştiu cum naiba a ajuns aici... pe urmă, aprindeam nişte găteje, frigeam peştele pe jar, beam o fetească de Valea Călugărească şi eram fericit! glăsui el cu tristeţe în glas. Îţi place să dai la peşte, Cornele?
- Nu prea, domn şef, nu am patima asta! răspunse Bălosu, întrebîndu-se ce căutau acolo în mijlocul stufărişului.
- Atunci nu poţi ca să mă-nţelegi niciodată! Era aici un mic colţ de rai, la marginea Bucureştilor unde te puteai relaxa în linişte cu undiţa-n apă, departe de tumultul civilizaţiei şi acum, uită-te-n jur: numai gunoaie, moloz de la demolări, fiare vechi, stîrvuri şi peturi aruncate peste tot! L-aş beli pe ăla care a făcut ca locurile astea să ajungă aşa!
- Direcţia Apelor Române, ea-i vinovată de tot dezastrul!
- Aş, da de unde, vinovat e omul, bre, românaşul nostru, chiar el sfinţeşte dar şi spurcă locul... suntem o naţie de poluatori, ăsta-i adevărul!
- Aşa-i, suntem o naţie mizerabilă, ne merităm soarta!

Răduleasa se tolăni pe fundul ambarcaţiunii cu mîinile sub cap şi-şi aprinse un Kent:
- Las' că ne stă-n puteri să se schimbe situaţia... după alegeri vom avea un guvern stabil, responsabil care o să taie din rădăcini tot răul!
"Vezi să nu, gîndi Bălosu cu scepticism, cînd o zbura juncanu' şi raţa o să dea lapte, zece litri la fiecare muls!". Tremura de nerăbdare să-i spună superiorului său ce probe incriminatorii găsise împotriva lui Dragoviştean, dar acesta admira cerul spălat de nori şi pufăia de zor. În cele din urmă îndrăzni să întrebe:
- Ce-aşteptăm, domn comisar-şef, vreun hoţ de fier vechi?
- Sssst, făcu acesta ridicîndu-se şi ducînd stînga pîlnie la ureche, auzi şi tu?

Dincolo de sălciile putrezite în mîl se auzea limpede zgomotul unui autoturism de teren care tăia cîmpul.
- E un gipan, sau un suv, parcă aud dublu diferenţialul, îşi dădu cu părerea agentul dar celălalt scoase dintr-o cutie o mască de scafandru şi nişte labe şi i le întinse:
- Echipează-te, au venit!

Se codi, dar tonul autoritar al comisarului-şef şi amintirea ultimei păţanii neplăcute de la Camino Club îl făcu să se supună. Se descălţă, îşi scoase ţoalele, rămînînd într-o pereche de boxeri roşii, înveli jurnalul lui Dragivoştean în cămaşă şi îşi trase echipamentul de scufundător.
- Fii atent, îi spuse Răduleasa, o iei înainte, apa nu-ţi trece de piept pînă dai de gura unui canal colector părăsit şi o ţii tot aşa drept pînă ajungi la groapa de la Glina. Eu fac un ocol cu pernoptera dinspre Creţeşti şi îi luăm ca din oală.

Bălosu intră în apa murdară, iar fundul clisos îl supse după primii paşi. Alunecă, se ridică, apoi se împletici printre smîrcuri şi răgălii pînă ajunse în dreptul unei plăci din beton găurite cu diametrul cît talia unui om voinic. Răduleasa îi făcu semn să se scufunde şi se supuse cu sentimentul neplăcut că va da din nou belea. În timp ce se bălăcea fără să vadă nimic prin ochelari, îl cuprinse spaima şi bîigui gata să-şi piardă suflarea "pîn' aci mi-a fost, gata-i pita mea!" Tălpile labelor se împiedicară totuşi de ceva tare, iar cînd ieşi din nou la lumină, murdar de nămol ca un rac auzi uruitul hidroglisorului îndepărtîndu-se spre est. O luă cu apa pînă la brîu, printre pereţii din dale ai canalului, ferindu-se de cutiile goale de conserve şi de sticlele sparte pînă cînd dinaintea ochilor îi răsări un deal sterp, pămîntiu, vertical, de parcă natura îl croise cu o sapă uriaşă în vîrful căruia trona o cupolă din tablă de aluminiu ca acoperişul unei stranii geamii ridicată-n plin pustiu al gunoaielor.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer