16.
După ce scăpă din îmbulzeala de la Camino Club, Poteraş alias Guillaume de Camembert-Rochefort se urcă în Alfa Romeo roşie, lăsată de piticul guraliv lîngă trotuar şi se îndreptă spre strada Plantelor, la nici jumătate de kilometru de casa în care înnoptaseră Analena şi Dragoviştean. Lăsă autoturismul în stradă, în faţa unui blochaus din anii '40, şi ocoli clădirea cu paşi discreţi pînă în dreptul ferestrelor slab luminate de la demisol. Fluieră de trei ori şi bătu într-unul din geamuri. O umbră întredeschise fereastra şi întrebă cu o voce aspră de contralto:
- Cine e-acolo?
- Eu, Poteraş! răspunse pipăindu-şi buzunarul de la piept.
- Nu cunosc nici-un poteraş, pleacă domle de aici că chem poliţia!
Poteraş se aplecă cercetînd figura celei care se răstea pe după cercevea:
- Doamnă Alciona, ce dracu, nu mă mai recunoşti, sunt eu, Sorin!
- Parola o ştii? Că dacă n-o ştii te umplu cu alice cu puşca de vînat fazani a răposatului! mîrîi vocea.
- Mata Hari?
- Aia a fost ieri!
- Maria de Medicis? bîigui Poteraş.
- Catherina, nu Maria... da'-n fine, intră, dar să nu te pună dracu' să faci figuri că te ciuruiesc!
Deschise larg fereastra, iar el sări înăuntru, pomenindu-se cu ţeava unei arme vechi de vînătoare îndreptată spre piept. La capătul ţevii se afla o femeie în vîrstă, scundă şi îndesată, într-un capot din atlas matlasat decorat cu cocori albi şi negri pe fond vînăt, cu părul argintiu pus pe moaţe şi acoperit cu un batic din mătase transparentă. Poteraş îi zîmbi mieros, rotindu-şi ochii prin încăperea cu tavanul jos dar destul de spaţioasă, înţesată de covoare, unele rulate şi sprijinite de pereţi, cu mobile desperecheate şi obiecte stranii: o roată de tors, un suport de umbrele confecţionat dintr-un picior de elefant, un mic război de ţesut, un calapod pentru cusut pălării şi două manechine din plastic în posturi groteşti, cu membrele nefiresc răsucite.
- Sunt eu, Sorin Poteraş, nu vă amintiţi de mine, doamnă Alciona, am stat în gazdă la dumneavoastră, acu' douăzeci de ani... Pe atunci trăia domnul Dancoglu şi locuiaţi sus la etaj, unde mi-aţi închiriat o cămăruţă!
Bătrîna propti flinta de un fotoliu şchiop, îşi curăţă lentilele groase cu un colţ al capotului şi-l privi cu atenţie:
- Sorinele, tu eşti, exclamă ea plesnind din palme, ce întîmplare! Ce faci în Bucureşti? Să ştii că nu pot să-ţi închiriez fosta ta cameră, nu prea am spaţiu excedentar, m-au alungat ăia cu retrocedarea lor, crăpa-le-ar inima-n piept să le crape, să-i lovească guta, tromboza cerebrală şi cardiopatia ischemică să-i lovească!
- Numai în seara asta... pot să dorm aici? Am nişte încurcături, mi-am pierdut paşaportul şi recepţionerul de la hotel nu vrea să-mi dea cheia!
- Ce paşaport, dragă, mormăi Alciona apucînd din nou puşcociul şi jucîndu-se cu cocoşul cizelat în argint, de cînd îţi trebuie paşaport ca să dormi în Bucureşti?
- Aveţi grijă cu arma aia, puştile astea vechi se pot descărca uşor!
- Nu-i încărcată, chicoti bătrîna, ce crezi că-s ramolită să mă joc cu puştile la vîrsta mea? O ţin ca să sperii hoţii! Altfel, cum îţi mai merge, Sorinele, dragă, ţi-ai dat licenţa? Unde erai student, la politehnică?
- La Economie şi Relaţii Internaţionale... pot să dorm la dumneavoastră în noaptea asta?
- Dar familie ai, te-ai aşezat la casa ta sau umbli brambura prin tripouri? Mi-amintesc parcă era ieri că te căutau tot felul de puşlamale şi figuri dubioase!
Poteraş se lăsă să cadă pe canapeaua a cărei arcuri oftară sub şezutul lui:
- Sunt obosit, doamnă Alciona, aş vrea să mă culc!
Femeia mormăi ceva despre vizitele inopinate în miez de noapte, apoi îşi tîrşîi paşii spre un alcov ascuns după o draperie scămoşată cu motive orientale.
- Aici dorm eu... tu poţi dormi, colea pe sofa dacă nu te deranjează! Pijamale nu am să-ţi dau, răposatul Dancoglu era un bărbat masiv, ţi-ar fi prea largi şi de altfel le-am şi dat de pomană, anul trecut cînd i-am pus parastasul de şapte ani!
După ce se cuibări pe canapeaua incomodă, acoperit cu un pled care mirosea tare a naftalină iar bătrîna stinse becul, Poteraş apăsă pe bîjbîite tastele telefonului său mobil. Îi răspunse o voce feminină afectată şi fonfăită:
- Aici biroul domnului senator Boitar, ce doriţi?
- Doresc să vorbesc cu domnul senator, şopti Poteraş.
- Se odihneşte, reveniţi cu un telefon mîine, după ora nouă, vă rog!
- Nu puteţi să-i comunicaţi acum, că-l caută părintele Gherasim de la abaţia greco-catolică din Neufchâtel!
- Nu, nu pot, domnul senator a dat dispoziţii să nu fie deranjat, reveniţi mîine!
"Du-te-n mă-ta de ţoapă" înjură în gînd şi închise telefonul. Adormi cu genunchii la gură strîngînd un mic Dan Wesson de 2,5 inchi nichelat, între genunchi, sub pled.
Cînd se trezi, după doar trei-patru ore, în faţa ochilor săi umflaţi de nesomn se contura mutra de buldog a lui Boitar. Purta un trening gri-bleu cu inscripţia Nike care de-abia îl cuprindea în talie şi se lăsase pe vine cercetîndu-l cu ochii lui bulbucaţi, împînziţi de vinişoare.
- Arăţi nasol, Poteraş, ar trebui să faci mai multă mişcare... Uite, eu mă scol la cinci jumate în fiecare zi, mai puţin duminica, alerg jumate de oră prin parc, traseu clasic de jogging, iar după prînz, dacă nu am şedinţe la Parlament, merg şi la sală minim o oră!
Falsul paroh de la Neufchâtel strîmbă din nas lovit de unda grea de transpiraţie, emanată de straiele celuilalt:
- N-am nevoie, eu lucrez cu creierul. Uite de ce te-am căutat: chestia cu boicotarea alegerilor a luat amploare, am informaţii că protestatarii din grupul "Noul Ierusalim" pregătesc ceva de proporţii!
- Dă-i în mă-sa de bezmetici, ăia nu-s un pericol, se ocupă ăia de la serviciul de protecţie şi pază de ei, dacă e cazu'... i-am tatonat şi eu îs nişte visători, care se joacă cu utopia unei democraţii perfecte, iar matale ştii că, aici la noi nu mere cu fleacuri d'astea!
Poteraş se ridică şi-şi aşeză pistoletul nichelat în buzunarul sacoului:
- Cum zici dumneata... "Matelotul" ce face, e-n Bucureşti?
- Nu, a plecat ieri de la Cotroceni via Neptun... cică ar vrea să-ncerce patul lui Ceaşcă, dacă-i destul de confortabil!
De după perdeluţa alcovului, madam Alciona Dancoglu apăru gătită nevoie mare, într-o robe de chambre cochetă din brocart bordo şi o tocă cu voaletă aşezată pe buclele-i proaspăt coafate:
- Doriţi o cafeluţă, domn senator? Ştiţi eu v-am votat şi anul trecut şi-n legislatura trecută. Îmi sunteţi foarte simpatic un bărbat adevărat, aşa cum erau între cele două războaie, cînd eram eu copiliţă! se sclifosi ea ca o damă de-altădată.
"De unde mă-sa îl ştie baba pe ăsta?" se miră Poteraş netezindu-şi hainele şifonate.
- Nu, mersi, doamnă, ne grăbim, poate altădată!
Bătrîna făcu o figură dezamăgită, petrecîndu-i cu privirea şi mormăind "domnul senator n-are avea chef să socializeze cu alegătorii de rînd". Ieşiră tot pe fereastra pe care o escaladase Poteraş decuseară şi se îndreptară spre Grand Cherokee-ul negru, parcat cu ostentaţie pe trotuar. După ce urcară, Boitar se tolăni pe bancheta din spate, umplînd mai mult de jumătate din spaţiu şi-i spuse şoferului, un mulatru enorm, cu fruntea de două degete şi falca pregnantă ca a unei gorile.
- La Glina, Joogo, da' calc-o că ne grăbim!
Poteraş, cu umerii lipiţi de banchetă cînd jeepul porni în trombă, întrebă:
- La Glina? Ce drac să facem acolo, îs numai gunoaie!?
- Am învăţat din experienţele dure ale trecutului, acolo ne-am instalat sediul de campanie! îl lămuri senatorul, rupînd cu dinţii capătul unei "corona" şi scuipîndu-l pe geam.
(va urma)