Probleme cu droidul

Un cyborg coboară dintr-o căruţă pe european. Tocmai ce traversez şi eu europeanul până la Peco Viforul, să îmi iau un five cu pepene, ceva. Sunt în nişte bermude care bat în galben/verde - fosforescent. Bat şi eu în gemuleţul vânzătoarei. Un five cu pepene - îi zic. Bun, doriţi noua gumă five? - îmi zice. Are pepene? - zic. Nu. - zice. Atunci nu. - îi zic. Înjur cât traversez înapoi spre maşină. Dinăuntru, soră-mea râde de bermudele mele. Sunt ale ei. Îi sunt mari. Sunt şi unisex. Noroc de ele - cyborgul mă reperează.
Actualizează baza de date, apoi iniţializează comanda "straight forward". Spre mine.

Soră-mea desface o pungă de skittles şi deschide geamul maşinii.

Traversez şi eu complet - în cele din urmă. Cyborgul trage şi el dreapta - spre mine - cu o nouă comandă iniţializată.

Nu mă grăbesc prea tare spre el. Trebuie să iasă şi tata de la baia din Peco Viforul în curând. Soră-mea rânjeşte şi se pregăteşte să arunce câte un skittle în domnul droid. O cunosc foarte bine.

Robotul ajunge în faţa mea, la distanţa calculată exact a unei convorbiri normale. Nu îmi invadează spaţiul personal. Câtă precizie.

Întinde mâna printr-o nouă comandă - la început ca un facebook wave - pe urmă ca şi când ar vrea să dea noroc. Piuliţă - zice. Nicio uliţă - zic. Suntem pe european. Scannerul din ceea ce ar trebui să fie lobul frontal al său se activează. Moldovean. - zice. Iniţializare nouă dialectică. Clarificare: nu "pe uliţă", ci "piuliţă". Echivalent: "şurub". Definire: "formă de salut asociată sintagmelor noroc / hai noroc". Restabileşte interfaţa de comunicare: şurub!
Şurub şi ţie, domnule droid! - îi zic. Soră-mea a închis geamul heliomat. Probabil doar ca să poată face pe ea în linişte. Crede că o să ne extermine sau ceva. Tata stă mult la baie.

Droidul trece direct la subiect. Iniţializare rugăminte: Nu te supăra, poţi te rog să mergi să te înţelegi cu calul meu? Nu mă ascultă. Insert: detalii cal, rasă, mărime pe... laterală, înălţime, competiţii. Prezentare secţiune: awards 200/200, pur-sânge arab, nume: Matthias. Sunt suficiente detaliile? - inserează interogaţia.
Domnule droid - îi spun - cu tot respectul - nu mă pot înţelege eu cu calul. Nu sunt cal. Şi nici nu am mai avut niciodată.
Nu se poate nici #insert afecţiune? - inserează cyborgul noua interogaţie.

Mă duc să îl mângâi. N-am de ales. Soră-mea vede că ne îndepărtăm. Pe picioarele respectiv roţile fiecăruia. Deschide geamul şi începe să tragă de ultimul skittle rămas. O să îi fie rău. Dar acum am altceva de care să mă ocup.

Mângâi puţin armăsarul şi îl liniştesc, dar cyborgul suprascrie o nouă cerere. Proiectează traseul Comarnic - Braşov. Impresionant. Îmi zice: Inserează-l tu în cal. Okkkk, domnule droid, nu merge aşa. - zic. În primul rând, ruta selectată e autostradă. Bine, nu că pe european nu ar fi probleme sau ceva, dar...

Robotul se încălzeşte: Activare temporizator laser. Subliniez necesitatea. Inserează tu traseul în cal! Repet: INSEREAZĂ TU TRASEUL ÎN CAL!

Deja devine prompt. Prea apăsat, prea nepoliticos. Cred că tata s-a blocat în baie. Pentru prima dată o înţeleg pe soră-mea. Dacă aş avea un geam heliomat acum l-aş închide şi aş face liniştit pe mine.
Stai, văruţule, că rezolvăm noi cumva. - îi spun. Îl apăs pe spate prieteneşte, cu speranţa găsirii unui buton de shut down.

El configurează identificare gest: bătaie prietenească pe spate în parametri normali. Intenţie negativă: 0%. Am scăpat. Pentru moment.

Reiau mângâiatul calului, care s-a neliniştit de atunci. Săracul cal.
Domnule droid - întreb - cu ce scop toată călătoria asta în căruţă?
Element rustic - explică. Exploatare vizuală zonă carpato-danubiano-pontică. Termen scurt: Analiza biodiversităţii. Termen lung: Popularea cu roboţei.

Încep să am o bănuială că cyborgul e - de fapt o "ea". Calul ar putea fi concubinul. Dar îmi trece repede. Mă urc eu pe cal, să mă asigur că ia drumul bun.
Mă ajuţi cu preţul vieţii. - îmi spune robotul. Se pare că - dintr-o dată - nu mai am alt program. Nici dacă aş vrea.

Soră-mea vede că ne îndreptăm spre orizont, aşa că dă să mă sune. Îi zic că sunt ok, îmi trăiesc în sfârşit visul. O să mă întorc după ceva timp, fără nicio grijă, eventual cu foarte mulţi bani. Asta cât să audă cyborgul. Abia după ce închid îi dau mesaj cu realitatea. Plus o referinţă ironică la "Old Town Road". Altfel nu se poate.

Călăresc un pur sânge arab pe nume Matthias, mânat de un cyborg neprietenos care îmi proiectează ruta în partea stângă a ariei mele vizuale. Soră-mea şi tata sunt departe acum. Sau, probabil, pe urmele mele. Cel mai rău: soră-mea nu mai are skittles.

Începe o ploaie mocănească. Domnul droid începe să scârţâie. Ar fi foarte frumos să plouă până la scurtcircuit. Ştiu că şi calul ar vrea asta. Cu siguranţă ne întrebăm amândoi - fiecare în limba lui - cât bate laserul domnului droid.

Element conversaţional: Ce mai faceţi, prieteni? - robotul iniţializează destinderea atmosferei. Te bag în aia a mă-tii, piuliţă cu piuliţă, asta fac, prietene. - mă gândesc. Sper că nu are vreo interfaţă de citit gânduri. Nu îi răspund cu voce tare. Insistă cu dialogul formatat, întocmai cum sună un nokia vechi cu "este timpul să vă treziţi, este ora..."
Ce mai faceţi, prieteni? În primul rând, de ce sunt egal cu un cal? Şi ce pretenţii are domnul droid ăsta de la calul lui? Să ştie trei limbi? Dacă era aşa, nu mai avea nevoie şi de mine.

Începe să fie frig, iar robotul sigur are sensibilitate termică. Trebuie doar să avem puţină răbdare eu şi Matthias.

Inserare actualizare vreme: de ce este burniţă? explicaţie meteorologică: precipitaţii imprevizibile. Instalare actualizare sistem: prevederea imprevizibilului. Robotul începe să îşi dea formatare în cabina căruţei.
În linişte! - îi zic, disperat.
Calibrare ton voce! Avertisment pre-laser.
A, da? Gura mă...

Laserul porneşte şi dezintegrează coada calului. Săracul Matthias... Problema în sine nu rămâne - însă - exclusiv dezintegrarea cozii. Laserul îi pătrunde prin dos, apoi - după o logică anatomică şi cronologică - în interior, ca într-o pinata nesfârşită. În sfârşit, calul reacţionează normal pentru circumstanţele date. Ca un motor pe benzină la ardere, Matthias nechează cu toată puterea, apoi se transformă într-un pegas adevărat. (Aripile sunt - deja - pură ficţiune.) Şocul absorbţiei intestinale - scuzată fie detalierea - determină ruperea laţurilor de căpăstru. Deci, implicit, desprinderea totală de căruţă. Cu mine ţinându-mă cu mare greutate pe spatele lui.
O să îţi fie utilă asta. - îi strig de la distanţă robotului, după care îi arunc un carneţel cu înjurături româneşti însemnate. În vreme ce eu şi Matthias ne îndepărtăm ca un ultim skittle pe traheea soră-mii, robotul iniţializează memorarea ultra-rapidă a carneţelului.

Până la urmă, eu şi calul ne-am înţeles. Ne-am aliat. Am trecut de la om şi cal la... Ce dumnezeu zic aici? Nici măcar nu e al meu. Ştii ce? De ce să nu umbli tu liber, Matthias? Hai. Du-te. Du-te!!

Calul nu numai că nu pleacă, dar se ţine după mine şi îmi face semn cu botul spre spatele fără şa. Încă are arsuri, semnul clar fiind că nu poate sta într-un loc. Mă întoarce la maşina tatei. Soră-mea încă molfăie dulciurile. Tata acum iese pe uşa glisantă de la Peco Viforul.

Treaba e clară. Ori nu a trecut niciun pic de timp, ori am adormit cândva între molfăiturile soră-mii. Suntem la Peco Viforul şi mă bate un gând să îmi iau un five cu pepene galben, ceva. Sunt în nişte bermude care bat în galben/verde - fosforescent. Bat şi eu în gemuleţul vânzătoarei. Un five cu pepene - îi zic. Bun, doriţi noua gumă five? - îmi zice. Are pepene? - zic. Nu. - zice. Atunci nu. - îi zic. Înjur cât traversez înapoi spre maşină. Dinăuntru, soră-mea mai râde de bermudele mele. Sunt ale ei. Îi sunt mari. Sunt şi unisex. Aţi prins ideea.

Tot ciclul se repetă de +/- cinci ori, după care dau drumul calului, vând robotul pe piese la cel mai apropiat service auto şi cobor la peco să îmi iau ceva cu multă cofeină. Adoarme şi soră-mea în cele din urmă. Pot să jur că în visul ei eu sunt cel înhămat la căruţă.