65. Animale periculoase

25 iunie 2001
Goguţă face tumbe pe perdea.
Corina se amuza la o frază a şefului ei: "Vaca se apropie să facă un viţel".

Dintre danezi, Branko e simpatic. Corina îi spunea că voi fi faimos într-o zi, i-am dat voie să se apropie, i-am promis şi autograf.

Într-o seară stăteam cu Nadia la un suc. Nu era o terasă, doar cîteva mese de plastic, într-o curte, sub o boltă de viţă. Mă întreba ce am mai făcut şi eu îi povesteam despre nadir_latent, că îmi place să scriu acolo, că e interesant. Ea îmi spunea despre ceilalţi participanţi la discuţie că ei au o situaţie, că pentru ei lista asta de discuţii e doar un hobby. O supăra că eu o luam în serios. Peste zece ani vei fi tot pe nadir_latent? mă întreba. Zicea că un bărbat trebuie să aducă bani în casă. Că un contabil reuşeşte asta. Eu îi ziceam că şi un scriitor poate. Că şi eu pot să cîştig bani din scris. Mă gîndeam şi la colaborări la reviste, la jurnalism chiar (de un nivel mai bun). Pe ea însă o rîcîia "idealismul" meu.

9 iulie
Am fost în Vama Veche. Am în minte, în linii vagi, un roman (se cheamă "Frontiera") care se desfăşoară într-un loc ca ăsta.

Eram crispat, cînd m-ai sunat. Nadia era aici, se tot strîmba la mine, mă făcea să rîd. Ceva mai devreme, primise ea un telefon, de la un prieten. Fiecare cu prietenii lui!

Poţi veni oricînd în Craiova. Dacă nu asta am spus, era din pricină că mă întrebam dacă îşi va face Corina chef de ziua ei (20 iulie). Ea era plecată la Sibiu, iar eu nu puteam să te invit fără să ştiu ce intenţii are ea.

Mi-e teamă să stau lîngă foc. Am fost, cu danezii, într-o seară, la ţară. În acelaşi sat în care, în urmă cu trei ani, abia veniţi de la mare, am stat într-o noapte lîngă foc. Am tremurat toată noaptea, am făcut pneumopatie; a doua zi, în maşină, febra mea nu mai recunoştea oraşul. Acum am stat cît mai departe de foc, îl priveam ca pe un animal periculos, îl evitam.

Danezii dansau şi vorbeau în limba lor, iar a doua zi am plecat şi eu cu ei la mare. În Bucureşti am întîlnit-o şi pe Nadia, dar nu s-a lăsat răpită; danezii au vrut să vadă Casa Poporului.

Dan îmi înţelege bine nevoile. Dorinţele. Deşi, cu calculatorul, a părut mereu a nu înţelege, dacă voi avea unul, vina îi aparţine. M-a ajutat întotdeauna şi aş vrea să-i luminez şi eu într-un fel viaţa. Nu prea ştiu cum.

10 iulie
Voi încerca să nu mai urc (să nu mai iau cuvîntul de) la tribuna nemulţumiţilor. E aglomerat. E tare frumos să atingi o oarecare înţelepciune, să încerci să permanentizezi starea asta, să zîmbeşti mereu, interior.

Nadia îşi va da licenţa în februarie. Au fost cîteva zile fericite, împreună, arătam ca doi oameni frumoşi, cu o relaţie bună şi dubiul pe care ea a încercat să-l exprime în ultima seară n-a reuşit să se lipească de mine (precum altădată). Am rămas senin şi încrezător.