64. Tot litere, tot silabe, tot cuvinte?

21 iunie 2001
Nu-i uşor să construieşti o carte. O carte mare. Ce fleacuri scriu eu... Trebuie să iau lucrurile în serios pentru ca ele să se materializeze; o să încerc să fac asta, dar e şi tentaţia de a scrie fleacuri, doar pentru a publica, pentru a ieşi din anonimat. Da' ştiu eu dacă asta e ieşirea cea mai bună? Cu mine însumi voi sta de vorbă şi voi hotărî. Prietenii te pot ajuta să vezi drumul bun.

Excesul de cafea de azi-dimineaţă, excesul de lectură de seara (sau ambele?) mă fac la ora asta incapabil să-mi cobor capul din nori. Distanţa de la abaţia lui Eco la adolescenţii care ţipă jos o străbătui într-o secundă. Dar lumea călugărilor nu vrea să dispară! Mă simt... extenuat. Un pic străin. Fug în literatură, dar viaţa? Tot litere, tot silabe, tot cuvinte? Şi cărţile astea mă fac mai înţelept? Mă călăuzesc sau mă rătăcesc? Mă ajută sau mă împiedică să fac altceva? Mă duc pe o cale bună sau pe una corupătoare?

Sînt singur acasă şi aşa voi fi toată noaptea. Tare mă dor ochii. Parc-aş avea în ei nu nisip, ci plaja toată! Corina chiar va pleca la mare peste cîteva zile, în ciuda interdicţiei medicului.

Am luat cartea şi nu mai pot citi. Mă opresc după cîteva rînduri, ca atunci cînd eşti bolnav şi ai vrea să mănînci, dar nu poţi, nicicum nu poţi. Ochii şi mintea mea nu pot "devora" această carte în această seară.

Şi vine noaptea de Sînziene. Şase ani de cînd sînt împreună cu Nadia, ar fi putut fi.

22 iunie
Iar scrisoarea din cutia poştală nu era de la tine, cum eu credeam! Era de la o prietenă de demult, o fată care, în comunism, mi-a trimis "Shogun" (lucra la o librărie din Braşov).

Nu pot să cred că au trecut atîţia ani! "Nu ajung să-mi explic cum am putut accepta să ajung să am treizeci, treizeci şi cinci, treizeci şi şase de ani. Nu înţeleg cum am putut să mă împiedic să nu încerc să împiedic această catastrofă". Eugene Ionesco –şi jocurile lui de cuvinte! Cîndva unul dintre preferaţii Anuşkăi. Tot ea îmi scria parcă, demult, că a fost să-l vadă pe Eco, la Bucureşti. Am terminat cartea lui aseară.

Corina doarme. După o ceartă nocturnă, a avut o dimineaţă agitată. Sper că se va trezi un pic mai calmă. Cearta a fost cu Laur şi asta e tot ce ştiu.

După amiază.
Scurt, răspunsul lui Dan.

Radu Cosaşu puse pe prima pagină dialogul meu cu Corina. Ea zice că anonimatul e important în artă. Prezenţa ei – una anonimă. Semnătura mea. Mă simt de-a dreptul "clasic"! Pe prima pagină în Dilema! :))

Întîmplarea din pagina 2, în ciuda aerului veridic (cred eu poate să pară chiar simplu pentru cel ce citeşte să-şi închipui că n-am făcut decît să relatez ce mi s-a întîmplat într-o seară) este ficţiune. Au fost Voltaj, a fost sărbătoarea berii, au fost artificii, a fost o fată care a zis. "Se speriară stelele". Atît. Mă întreb ce gîndeşte Nadia citind (am fost cu ea în acea seară). Tu, dacă ai citit rîndurile mele din Dilema, ai crezut la fel? Că e adevărat? Ciudat e că eu ştiu că e adevărat, chiar dacă am minţit (Llosa are dreptate). Eu nu am scris un reportaj acolo. Ai să te întrebi ce e adevărat din ce îţi scriu? (Îţi strecor această bănuială în suflet? Sper să nu reuşesc.)

Am petrecut împreună cu Nadia începutul nopţii de Sînziene. Frumoasă era luna! Şi subţire! Nouă-nouă! Dar Nadia era supărată. Avea motive. Oare ce îl irită pe Dan? Aş vrea să ştiu exact.
Noapte.
Noapte.
"Sporeşte-mi inima" - trei cuvinte de Blaga.

Îmi place cum zice Steinhardt: cărunteţe. Şi cum vrea să înfrîngă: trîndăvia, oboseala, sila de toate, simţul zădărniciei, neîncrederea în sine, teama. Şi eu mă lupt cu ele.