Am traversat pădurea ş am fost surd la toate zgomotele ei

În plin torent, nici ea nu şi-a dresat lichenii bine.
Au fost statici, indiferenţi,
pătură verde pe care să-ţi sprijini rucsacul obosit.

Ceea ce era afară nu avea legătură cu interiorul. Liniştit
ca un campion orgolios înaintea luptei care să anunţe decizia,
am făcut drumuri repetitive între mai mulţi copaci. Marcajele
sunt pentru oameni înţelepţi,
pentru cei care mai au puterea să vadă ce-a mai rămas.
Îmi spun să continui, e de la cafea,
desele întreruperi de respiraţie. Ei mă ceartă că n-aud,
să scot dracului căştile din urechi. Orice om inteligent
are respect pentru munte. Dar eu nu, important e
să am un playlist bine făcut, să nu trebuiască să fac gestul
superfluu de a scoate telefonul pentru un forward.

Ceea ce e limpede e că totul e destrămat, putred şi alunecos.

Doi oameni au murit. Ea, douăzeci, el, douăşopt. Deşi
cu poza-n faţă, zoom in, nu voi afla niciodată de ce.

Bine atunci, să rămână un mister. La fel cum, cu picioarele
printre mlaştinile în miniatură dintre bolovanii acoperiţi de gelatină,
văd tot mai puternic lumina filtrată de frunzele copacilor
şi am sentimente contradictorii.

(în perioada 1 septembrie 2019 - 31 decembrie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)