Când vântul bate la sudul Anatoliei
peste Irakul de vest, până-n zonele de margine
ale Kuwaitului, dunele avansează valuri, un ocean
cu creste pulberuite pe care-n amurg le traversează
cămile. Vântul bate fără odihnă, rotund
peste oase parietale, netezindu-le
ca pe nişte pietre în albia seacă -
fir cu fir până se-arată întregul
craniu, găvanele clepsidră
privind lumea încă o dată.
(în perioada 1 septembrie 2019 - 31 decembrie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un ochi, deschis, Paul Celan, traducere de Ioana Ieronimperpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate