Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Bohemian Rhapsody, Adevărata biografie a lui Freddie Mercury


Lesley-Ann Jones, traducere de Alexandru Macovescu

11.12.2019
Editura Nemira
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Lesley-Ann Jones
Bohemian Rhapsody, Adevărata biografie a lui Freddie Mercury
Editura Nemira, 2019

traducere din limba engleză de Alexandru Macovescu


 Citiţi o cronică a acestei cărţi.

***
Intro

Lesley-Ann Jones scrie biografii, găzduieşte emisiuni radio şi ţine discursuri. Şi-a ascuţit peniţa în presa scrisă din Marea Britanie, unde a fost gazetar şi scriitor invitat mai bine de douăzeci de ani. A lucrat mult în radio şi televiziune şi este invitată cu regularitate la emisiuni documentare despre muzică în Marea Britanie, SUA şi Australia. Este coproducător al filmului Ultimul interviu al lui John Lennon - despre ultima întâlnire dintre fostul membru Beatles şi prezentatorul BBC Andy Peebles.

Printre cărţile ei se numără: Trumbling Dice, Hero: David Bowie, Imagine, Ride a White Swan: The Lives and Death of Marc Bolan.
*
Aceasta este biografia uneia dintre cele mai faimoase şi iubite stele din istoria muzicii moderne: Freddie Mercury, scrisă de o jurnalistă de muzică rock premiată şi apropiată de formaţia Queen.

Cu o cercetare meticuloasă, empatică şi fără alunecări spre senzaţional, cartea se bazează pe mărturiile celor mai apropiaţi oameni din viaţa starului rock, din copilărie şi până la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, când formaţia începuse să se destrame, înainte de spectacolul de la Live Aid care i-a repus pe picioare.

Pentru a înţelege omul din spatele legendei, Lesley-Ann Jones a călătorit de la Londra în Zanzibar şi India. Plină de interviuri exclusive, Bohemian Rhapsody este un portret adus la zi al unui om legendar, la aproape treizeci de ani de la moartea lui Freddie.

"Nimeni nu a surprins mai bine decât Lesley-Ann Jones dualitatea magică şi fermecătoare a lui Freddie Mercury." (The Times)

Fragment

Poate că Freddie credea că fanii muzicii anilor '70 nu erau pregătiţi pentru un star rock cu rădăcini africane şi indiene. Acum nu ar conta. Dimpotrivă, mulţi le-ar considera un avantaj. Cu cât mai amestecată şi mai obscură este astăzi moştenirea culturală şi muzicală a unui artist, cu atât e mai atrăgătoare. Atunci, lucrurile stăteau diferite. Nu este greu de imaginat că şi-a considerat existenţa de până atunci în deplină neconcordanţă cu imaginea pe care a tânjit să şi-o creeze. Prin definiţie, un star rock era american şi se trăgea din California (The Beach Boys), New York (Lou Reed), Florida (Jim Morrison), Mississippi (Elvis Presley) sau din Washington (Jimi Hendrix). Liverpool era de asemenea la modă datorită formaţiei The Beatles, la fel şi Londra mulţumită lui Mick Jagger şi Keith Richards de la The Rolling Stones. Albii anglo-saxoni erau preferaţi, iar americanii de culoare, aproape la fel de buni. Se întâmpla frecvent ca muzicienii de atunci să nu spună pe şleau unde se născuseră, pentru că astfel le sporeau farmecul şi aura de mister, genul de lucruri pentru care cei de la PR erau plătiţi regeşte ca să le inventeze. Existau atât de multe informaţii care se băteau cap în cap în ceea ce priveşte locul naşterii şi copilăria lui Freddie, încât mi-am dat seama că trebuie să aflu totul singură.

Am zburat spre Dar es Salaam via Nairobi şi am închiriat o barcă către oraşul Zanzibar dintr-un port plin cu ambarcaţiuni indiene şi bărci de pescuit care se legănau, ancorate la ţărm. Totul avea un aer exotic. Pentru una ca mine, născută într-un cătun uitat de lume, faptul că Freddie dăduse uitării Zanzibarul începea să devină greu de înţeles. Când mă gândesc că ar fi putut să se dea în spectacol cu poveşti despre Ali Baba şi Sindbad, prinţi arabi şi farmec oriental, mi se pare irezistibil. De ce nu a făcut-o? Trebuie să existe un motiv. Un "trecut fermecat" ţinea de esenţa lui Freddie.

Zanzibar, doar un punctuleţ pe hartă, se află la sud de ecuator pe coasta de est a Africii. Dacă te uiţi mai atent, sunt de fapt două punctuleţe: insula principală, Unguja, şi Pemba, cea mai îndepărtată, astăzi o destinaţie căutată de europenii proaspăt căsătoriţi aflaţi în luna de miere. Împreună cu Tanganika, fosta colonie germană şi apoi englezească, formează acum Republica Tanzania. Deşi are o suprafaţă foarte mică, Zanzibar a fost devastată de corupţie, nesiguranţă şi masacre mai mult decât orice alt stat. Succesiv invadată de-a lungul secolelor de către asirieni, sumerieni, egipteni, fenicieni, indieni, persani şi arabi, precum şi de malaysieni, chinezi, portughezi, olandezi şi britanici, istoria ei parcă e desprinsă din O mie şi una de nopţi. Unii dintre ei, în speciali persanii din Shiraz, din sudul Iranului de azi, arabii din Oman şi mai târziu britanicii, s-au stabilit şi au domnit aici. Civilizaţia swahili de aici datează de la începutul islamului. Când cuişoarele au intrat pe piaţă în 1818, a luat naştere industria condimentelor din Zanzibar. Ghimbirul, nucşoara, vanilia, cuişoarele şi cardamomul au început să fie exportate în toată lumea. Datorită misionarilor şi exploratorilor aflaţi în trecere în drum spre Continentul Negru, poveştile cu haremuri, intrigi de palat şi iubiri i-au conferit Zanzibarului un plus de savoare. Însă a dobândit şi o faimă îngrozitoare din cauza comerţului cu fildeş şi a traficului de fiinţe umane. Până la abolirea sclaviei în 1897, 50.000 de africani erau aduşi anual de lângă lacurile centrale de pe continent în piaţa unde erau biciuiţi cu sălbăticie şi apoi vânduţi.

Pe malul insulei Unjuga se află palatele maiestuoase ale sultanilor, un fort antic arăbesc cu tunuri ruginite, clădiri coloniale şi case ale negustorilor, unele într-o perpetuă renovare, altele complet distruse. În spatele lor se află un labirint de bazaruri şi străduţe înguste unde se înghesuie cocioabele oamenilor simpli. Freddie a locuit în primii optsprezece ani de viaţă într-un apartament din Stone Town cu vedere la mare.

Jer, mama lui, era şi ea aproape un copil când l-a născut la Spitalul Guvernului din Zanzibar într-o zi de joi, pe 5 septembrie 1946, care s-a nimerit a fi Anul Nou parsi. A fost o binecuvântare că primul născut al tinerei de 18 ani era băiat. Când Bomi, soţul ei, aflat la muncă, a primit vestea, s-a bucurat nespus. Numele familiei avea să dăinuie. Cel puţin aşa au presupus, neputând să-şi imagineze ce alegeri va face fiul lor mai târziu în viaţă. Cuplul s-a gândit ce nume să-i pună bebeluşului. Fiind parsi - adepţi ai religiei zoroastriene din Persia secolului al VI-lea î. Hr. -, alegerile erau limitate. Au căzut de acord asupra numelui Farrokh pe care Bomi l-a înregistrat potrivit actelor din arhivele guvernului.
"Îmi amintesc foarte clar când s-a născut Freddie", mi-a zis Perviz Darunkhanawala, născută Bulsara, când am vizitat-o acasă în districtul Shangani. Perviz este nepoata lui Bomi Bulsara. Sorabji, tatăl ei, şi Bomi, tatăl lui Freddie, erau doi dintre cei opt fraţi.
"Tatăl lui Freddie şi al meu s-au născut şi au crescut în Bulsar, un orăşel la nord de Bombay, [azi Mumbai], în statul indian Gujarat", mi-a explicat. "Aşa au căpătat numele de Bulsara. Toţi fraţii au venit în Zanzibar ca să-şi caute de muncă. Tata s-a angajat la compania Cable and Wireless, Bomi s-a angajat casier la Înalta Curte, lucrând pentru guvernul britanic. Când Bomi a venit în Zanzibar, nu era însurat. Abia mai târziu s-a întors în India şi s-a însurat cu Jer, mama lui Freddie, în Bombay. Apoi a adus-o aici şi s-a născut Freddie.
Era aşa de mic, parcă era un animăluţ de companie. Când era bebeluş, părinţii îl aduceau la noi acasă, îl lăsau cu mama şi ieşeau. Când a mai crescut, se juca prin casă. Era tare neastâmpărat. Eram mult mai mare şi îmi plăcea să am grijă de el. Era aşa mic şi de drăguţ. Tare mult l-am iubit! De câte ori venea, voiam să rămână. Dar, după ce petreceau o seară în oraş, părinţii îl luau acasă."

Perviz mi-a povestit că soţii Bulsara aveau o viaţă socială destul de bogată în ciuda religiei şi a culturii rigide. Cu un salariu cam cât al unui funcţionar modest în Anglia, Bomi a putut să-şi permită o casă confortabilă şi servitori, printre aceştia fiind şi Sabine, doica (ayah) lui Freddie. Familia avea tot ce îi trebuie şi clima era prielnică. În 1952, când Freddie avea şase ani, s-a născut sora lui, Kashmira.

Bomi Bulsara lucra la birourile din zona nerezidenţială Beitel-Ajaibi, Casa Minunilor, construită pentru ceremonii de către sultanul Said Barghash la sfârşitul secolului al XIX-lea. Fusese cea mai înaltă clădire din Africa de Est şi avea o grădină botanică plină de vegetaţie luxuriantă. A supravieţuit bombardamentelor flotei britanice din timpul unei scurte răscoale şi apoi a trecut printr-un proces îndelungat de reconstrucţie ca să ajungă în cele din urmă muzeul principal din Zanzibar. Slujba lui Bomi presupunea călătorii prin colonie şi în India, ceea ce probabil l-a influenţat când a decis să-şi trimită singurul fiu la o şcoală îndepărtată. Însă existau întrebări cu privire la cât de bun era sistemul de învăţământ pe plan local. Deşi părinţii lui erau zoroastrieni, Farrokh s-a dus de la vârsta de cinci ani la Şcoala Misionară din Zanzibar unde profesoarele erau călugăriţe anglicane. Era considerat mai deştept decât ceilalţi, demonstrând că are talent pentru pictură, desen şi modă.
"Devenea pe zi ce trece un băieţel politicos, serios şi corect", îşi aminteşte Perviz.
"Avea o sclipire în ochi şi era poznaş, ceea ce îl mai băga în belele din când în când. Însă mi-l amintesc cel mai bine ca fiind secretos şi timid. Extrem de timid. Nu vorbea mult nici chiar atunci când venea cu părinţii în vizită la noi. Aşa era el. Când a mai crescut, nu ne-am mai văzut prea des, se juca pe stradă sau pe plajă cu ceilalţi băieţi."
"În copilărie a fost fericit şi i-a plăcut muzica", îşi aminteşte Jer, mama lui. "Folk, operă, muzică clasică, toate îi plăceau. Cred că a vrut să fie interpret dintotdeauna."

Perviz a fost mirată să afle că nu reuşisem să obţin din surse oficiale o copie după certificatul de naştere al verişorului ei. Nu am primit veşti bune nici după ce am fost în audienţă la directorul arhivelor.
"Aşadar, aţi venit aici pentru certificatul de naştere al lui Freddie Mercury?" m-a întrebat el zâmbind. "Nu e aici. A fost aici. O argentiniană a venit acum mult timp să-l caute. I s-a făcut o copie şi de atunci ia originalul de unde nu-i, deşi a fost cerut de multe ori - cred că de fani. Problema e că în 1946-1947 încă nu se ţineau evidenţele cum trebuie. Doar bucăţele de hârtie care acum sunt împrăştiate peste tot. Haideţi să vedeţi!"

În spatele tejghelei din biroul principal, directorul a scotocit prin fişete şi s-a întors cu mai multe certificate de naştere. Vreo zece s-au împrăştiat pe jos şi au rămas acolo.
"Există o persoană, doctorul Mehta, care e momentan în Oman, dar se întoarce săptămâna viitoare. Ştiu că are o copie a certificatului de naştere al lui Freddie."
Însă, în ciuda eforturilor mele, nu am dat de doctorul Mehta niciodată.

Cercetările mele cu privire la familia lui Freddie nu au fost văzute cu ochi buni de toţi cei implicaţi. Diana, fiica superbă a lui Perviz, nu a fost impresionată, tot insista că nu era deloc interesată de Freddie Mercouri. De ce?
"A plecat din Zanzibar când eram bebeluş", a răspuns dând din umeri, roşie în obraji. "A renunţat la numele de familie. Nu a trăit ca noi. Nu a vrut să aibă de-a face cu noi. Nu s-a întors niciodată. Nu era mândru de Zanzibar. Era un străin. Era din altă viaţă."
Nu a vrut să spună mai multe. Deci era ceva la mijloc.

Atitudinea Dianei semăna cu a celor pe care i-am întâlnit mai târziu. Deşi câţiva locuitori din Zanzibar susţin că locuiesc în case deţinute odată de familia Bulsara, niciunul nu a putut să-mi arate probe concrete şi nimănui nu îi prea păsa. Cum mi-a explicat un vânzător indian: "Nu ştiu nimic şi nimeni altcineva nu ştie. Toţi cei care spun că da merg pe presupuneri. Mai ales ghizii care îţi arată obiectivele de pe insulă. Vor doar bani. Nu mai e nimeni aici care să ştie ceva. Foarte mulţi oameni au plecat, cu multă vreme în urmă. Dar, dacă afli vreodată, te întorci să-mi spui şi mie, te rog? M-am săturat până peste cap să mă tot întrebe lumea: americani, sud-americani, englezi, nemţi, japonezi. Localnicii nu înţeleg. Cine a fost el, la urma urmei?"

Cine a fost fiul cel mai cunoscut al Zanzibarului? Pentru pelerinii Queen, insula este destinaţia supremă. Operatorii turistici specializaţi au vacanţe scumpe pentru fani în locul de naştere al cântăreţului, lucru de care profită câteva restaurante cu panorame superbe şi câteva magazine cu suvenire. Însă Freddie nu a avut niciodată statut de vedetă aici. Nu a fost făcut cetăţean de onoare. Nu e consemnat în arhivele oficiale. Nu exista nicio menţiune la muzeul local când am fost eu; nicio fostă locuinţă transformată în altar personal; nicio statuie din bronz sau ceară, vreo efigie, vreo scrumieră produsă în serie, vreun magnet de frigider, nici măcar o ilustrată cu chipul lui - deşi poţi cumpăra ilustrate cu aproape orice altceva. Dacă ar căuta cineva un loc total opus Graceland-ului lui Elvis Presley din Memphis, atunci aici l-ar găsi.

Misterul certificatului de naştere a apărut din nou când am ajuns acasă. Din senin, Marcela Delorenzi, o argentiniană - acea argentiniană - m-a contactat. Era în drum spre Londra cu un cadou pentru mine. Jurnalista şi crainica stabilită în Buenos Aires mi-a adus o copie a certificatului de naştere al lui Freddie. Nu i-l cerusem; nu vorbiserăm niciodată. Nu încercasem să dau de ea, nu mi-a cerut nimic în schimb. Dacă se simţea vinovată, nu mi-a mărturisit. Când l-a obţinut, documentul original scris de mână era încă în sediul arhivelor, a insistat să-mi menţioneze. Îl văzuse. Poate că în cele din urmă a fost dat cuiva în schimbul unei sume colosale şi e pe undeva printr-o colecţie privată.

În 2006, Asociaţia pentru Mobilizarea şi Propagarea Islamică (UAMSHO), un grup musulman din Zanzibar, a protestat vehement împotriva aniversării pe insulă a 60 de ani de la naşterea lui Freddie. Sub pretextul că a încălcat legile islamului prin stilul de viaţă gay şi exagerat, murind în 1991 de SIDA, grupul furios a cerut să se renunţe la planurile pentru o petrecere pe plajă cu turişti gay, iar miile de fani care se duceau să sărbătorească să fie trimişi înapoi de unde au venit.

Nu mă surprindea. Când Zanzibar a scos în afara legii relaţiile homosexuale în 2004, comunităţile gay din toată lumea au protestat. Dar Abdallah Said Ali, preşedintele UAMSHO, a insistat că evenimentul "ar trimite un semnal greşit".
"Nu vrem ca generaţia tânără să înţeleagă că homosexualii sunt acceptaţi în Zanzibar", a declarat el. "Avem obligaţia religioasă de a apăra moralitatea în societate şi trebuie oprit oricine încalcă morala islamului."

Lăsând la o parte morala islamului, trebuia luată în considerare şi credinţa familiei lui Freddie. El şi-a iubit şi şi-a respectat din toată inima părinţii şi sora. Ştia prea bine că zoroastrienii sunt pentru suprimarea homosexualităţii - poate că acesta este motivul principal pentru care Freddie a încercat atât de multă vreme să-şi reprime înclinaţia. În Vendidad, textul sacru zoroastrian este clar consemnat: "Bărbatul ce se culcă cu bărbat cum o face bărbatul cu femeia sau femeia cu bărbatul este un Daeva (demon): este un adept al lui Daeva, un iubit al lui Daeva."
Pentru parsi, homosexualitatea nu e doar un păcat, ci şi o formă inimaginabilă de proslăvire a diavolului.

Să vedem imaginea de ansamblu. Relaţiile homosexuale consensuale între adulţi sunt ilegale în 70 din 195 de ţări din lume. În 40 de ţări doar relaţiile între bărbaţi sunt în afara legii. Sexul între doi bărbaţi adulţi a devenit legal în Anglia şi Ţara Galilor în 1967, dar abia în 1980 în Scoţia şi în 1982 în Irlanda de Nord. În anii '80 şi '90, organizaţiile care militau pentru drepturile persoanelor homosexuale au vrut ca vârsta consimţământului să fie aceeaşi atât pentru homosexuali, cât şi pentru heterosexuali. Astăzi vârsta consimţământului în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord este de 16 ani.
"Freddie nu a trăit ca noi", a zis Diana, verişoara lui. "Era din altă viaţă."

Adevărul gol-goluţ e mai bun decât cel mai bine îmbrăcată minciună. Se pare că Freddie renunţase complet la patria africană pentru un motiv crucial.

Poate că simţea hiraeth în adâncul sufletului. Niciun cuvânt nu poate exprima sensul din galeza veche. Evocă melancolie, o tristeţe adânc îngropată pentru ce s-a pierdut. Oare Freddie, ca mulţi din noi, s-a gândit cu tristeţe la inocenţa lui, tânjind după momente din trecut pe care nu le mai putea retrăi?

Uneori ne întoarcem. Facem din nou o călătorie. Ne consolăm ca adulţi aducându-ne aminte în tăcere. Freddie nu a putut s-o facă niciodată. Mereu a trebuit să umple golul în altă parte. Unii cred că s-a împăcat cu trecutul în Seven Seas of Rhye, primul hit al trupei din 1974. Un imn hard-rock pe un album destul de progresiv, cu versuri ce descriu un tărâm fantastic creat de micul Freddie împreună cu Kashmira, sora lui. Oare misterul rădăcinilor persane şi călătoria epică a profetului Zarathustra le-au stimulat imaginaţia şi le-au inspirat basmele ce au stat la baza piesei? Se pare că da, potrivit lui Phil Swern, producător la Radio 2, arhivist muzical şi colecţionar renumit de discuri.
"Am avut mereu impresia că piesa Seven Seas of Rhye este despre viaţa în Zanzibar, dacă luăm în considerare interviurile pe care le-a acordat de-a lungul anilor", spune Phil. "Acolo evada - cel puţin în mintea lui. Mereu se putea refugia acolo când realitatea era copleşitoare."

Într-un interviu la radio, Freddie a descris cântecul ca pe "un produs al imaginaţiei mele". "Versurile şi piesele sunt în mare parte fantezii. Le inventez. Nu aparţin realităţii, ci mai degrabă au un aer visător. Nu sunt genul de compozitor care se plimbă pe stradă şi e inspirat de o viziune şi nu sunt genul care vrea să se ducă într-un safari ca să vadă animale sălbatice şi să se simtă inspirat, să urce pe munţi sau chestii de genul ăsta. Nu, inspiraţia mă poate lovi doar dacă stau în cadă", mărturisea el.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer