Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nu moare nimeni dacă o clădire e urâtă sau un text e prost, dar e al naibii de bine pentru toată lumea când ambele sunt reuşite


Şerban Pop, un interviu cu Andreea Tănase

20.12.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Andreea Tănase este de profesie arhitect, dar interesele ei merg şi în alte zone creative, cum ar fi... teatrul. Andreea este unul din cei cinci autori dramatici rezidenţi ai Drama 5 - rezidenţe de scriere dramatică, a IV-a ediţie, organizată de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca. Piesa ei, Totul e bine când se termină, a fost selectată la finalul rezidenţei pentru a fi montată la spaţiul Reactor de regizorul Radu Nica.

Drama 5 e un program organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca (mai multe informaţii pe www.reactor-cluj.com).


Toate cele 5 texte ale rezidenţilor Drama 5 vor apărea la LiterNet în volum electronic în martie 2020. Textele din precedentele ediţii ale Drama 5 se pot descărca gratuit aici, aici şi aici.

Andreea Tănase (foto: Bogdan Botaş)

Şerban Pop: Este vreo legătură între arhitectură şi dramaturgie?
Andreea Tănase: Cum să nu, chiar mai multe: ambele au elemente tehnice şi artistice, e nevoie de o structură stabilă pe care să creezi liber şi sunt gândite/create pentru oameni. În ambele poţi să rişti să ai complexul Creatorului Suprem. În ambele e nevoie să colaborezi cu alţii, pentru că lucrezi cu oameni din domenii adiacente, bine, asta presupunând că textul nu rămâne doar pe foaie, ci se ridică într-un spectacol. Nu moare nimeni dacă o clădire e urâtă sau un text e prost, dar e al naibii de bine pentru toată lumea când ambele sunt reuşite.

Ş.P.: Cum ai aflat de Drama 5? Ce te-a determinat să aplici?
A.T.: Am aflat total întâmplător. Prin 2018, căutam pe net concursuri de texte de teatru şi am dat peste Drama 5 care propunea o experienţă interesantă. Am aplicat atunci prima oară cu un fragment şi o idee destul de vagă, dar nu s-a întâmplat nimic. Anul ăsta, prin aprilie, scriam pentru un concurs şi mi-am adus aminte că e perioada de înscriere pentru rezidenţă. M-am tot gândit la posibile idei cu care aş putea să aplic, dar nu mi-a venit nimic nou care să mă atragă. Ştiam că am lucrat textul ăsta prin 2018 şi-mi doream foarte mult să-l duc la capăt, să ajungă într-un context în care am acces la părerile unor oameni care fac asta profesional. În plus, personal, era o provocare mare pentru mine în acest moment al vieţii să aplic cu el şi să lucrez pe el, aşa că... am aplicat din nou şi-am avut norocul să fac parte din rezidenţă. Deci, pe scurt: provocare, curiozitate şi dorinţă.

Ş.P.: Ai menţionat că Totul e bine când se termină este primul tău text dramatic. De ce crezi că nu ai scris teatru până acum? Ce a fost cel mai greu la scrierea textului? Se simte diferit de proză sau poezie?
A.T.: N-am scris teatru până acum pentru că... nu m-am gândit să scriu teatru până acum.
Cel mai greu a fost să rescriu textul. Dar fac o menţiune la acest "greu", pentru că acum, la final, n-am rămas doar cu asta. A fost mult de muncă, dar a fost o muncă faină, cu o mulţime de curiozitate, surpriză şi drag. Chiar simt că am trecut printr-un proces complet: am aplicat cu un text aproape final, am adăugat scene/monoloage la acest text aproape final, apoi am luat-o de la zero şi am rescris alt text, pe aceeaşi idee şi cu aceleaşi personaje. Şi-am mai scris şi pe perioada repetiţiilor, cât s-a lucrat la spectacol.
Da, e diferit de proză/poezie. Bine, a trecut destul de mult timp de când am scris ultima oară proză/poezie. Dar da, mi se pare că e total altă formă. E o poveste spusă prin dialog. E ca la un sport de echipă, unde se dă mingea de la unul la altul, doar că toată echipa şi tot jocul sunt înăuntrul tău. Fiecare scrie teatru în felul lui şi cred că sunt o grămadă de modalităţi de a scrie teatru, dar, pentru mine, dialogul e esenţial. E şi ceva ce-mi place mult să scriu şi să explorez.

Ş.P.: Într-un interviu Drama 5, ai mărturisit că scriai un jurnal de când erai copil. Are acest text o latură de jurnal?
A.T: Da şi nu. Vorbeşte despre nişte lucruri care îmi sunt foarte aproape şi înseamnă mult: intimitate, vulnerabilitate şi iubire. Dar, deşi am pornit dintr-un punct în care am pus pe foaie destul de multe elemente personale, în timp le-am dat altă formă, pentru că ideea cu care am venit la Drama 5 a fost să scriu un text de teatru, nu să-mi expun gândurile/trăirile intime într-o formă pe care aş face-o într-un jurnal. Şi, cu toate astea, cred că lucrurile se amestecă într-un fel şi că nu există o separare atât de clară/alb-negru. Uneori, la repetiţii, apăreau două lucruri paradoxale: uneori simţeam că textul n-are aproape nici o legătura cu viaţa mea, alteori simţeam că e dureros de personal.

Ş.P: Vorbind de ce ai scris în copilărie. Am aflat că scriai poezii. Erau bune? Le mai ai?
A.T.: Poezii cred că am scris prin adolescenţă. Le mai am, sigur sunt printr-un laptop mai vechi, dar nu m-am mai uitat peste ele de mult timp şi habar n-am dacă erau bune sau nu. Dar, legat de copilărie, acum îmi aduc aminte că, în primele clase de şcoală, eu şi o prietenă voiam să ne facem o formaţie şi eu aveam un caiet în care scriam viitoarele noastre cântece. Nu ne-am făcut niciodată o formaţie, dar tot îmi place să inventez spontan versuri/poezii. Cred că ar trebui să mă apuc să le şi scriu.

Ş.P.: Te consideri o persoană revoltată. Ce nu te revoltă? Ce te ajută să ajungi în punctul tău zen?
A.T.: (E o întrebare foarte bună pentru că nu m-am gândit niciodată la asta.) Cred că cel mai zen element din viaţa mea e unul exterior: câinele meu, un veritabil basset pensionar de 13 ani. De multe ori mă uit la el când doarme sau stă (doarme şi stă foarte mult, e leneş) şi mă uimeşte cât de multă relaxare poate să existe în acest câine. Uneori chiar îl invidiez. În rest, îmi place mult să citesc ficţiune şi chiar m-am reapucat mai serios în ultima vreme. Iar când lucrurile sunt prea serioase, comedie sub diverse forme: improv, stand-up, sketch-uri, filme şi seriale.

Ş.P.: Vorbind mai în detaliu despre Totul e bine când se termină. Personajele tale sunt de o umanitate excepţională. A existat vreun model pentru acestea în viaţa ta reală?
A.T.: Nu sunt nişte modele aplicate sută la sută. Poate mai degrabă ca punct de pornire, pentru că amândouă personajele sunt un amestec de elemente inspirate din oameni diferiţi care-mi sunt familiari, plus alte elemente de la oameni pe care nu i-am văzut niciodată.

Ş.P.: Cadrul piesei e unul destul de diferit. De unde a pornit ideea unei petreceri de divorţ?
A.T.: Diferit în ce sens? Am lucrat o perioadă în evenimente şi aşa am auzit prima oară conceptul de petrecere de divorţ, care m-a şocat. Mi se pare destul de brutal într-un sens în care mă atrage. Apoi, prin 2018, a fost un concurs de piese care avea ca temă - cuplul. Am început să mă gândesc la posibile idei şi într-o zi, a venit asta, pur şi simplu: o să scriu despre un cuplu care vrea să divorţeze şi organizează această petrecere de divorţ la care, în ideea iniţială, nimeni nu vine. Acum, invitaţii sunt oamenii din public. Atât am avut, mi-a plăcut mult ideea şi m-am apucat să scriu, fără să ştiu neapărat unde vreau să ajung cu ea şi ce se întâmplă cu personajele. Mi-am zis doar - Hai să vedem unde poate să ducă - şi am descoperit povestea în scris.

Ş.P: Care a fost momentul cel mai revelator din cadrul rezidenţei?
A.T: Îmi aduc aminte un moment foarte puternic, undeva în partea a doua a rezidenţei. Mi se părea că nimic nu merge, că tot ce am scris e destul de haotic, trebuia să iau nişte decizii, dar părea că sunt atât de multe opţiuni înspre care puteam să merg. Mă simţeam blocată şi aveam senzaţia că habar n-am ce să scriu şi cum să scriu. Şi-atunci, am luat-o de la zero. Ideea a rămas, personajele au rămas, dar în interior s-a modificat foarte mult faţă de ce aveam atunci, am păstrat doar vreo 10-15% din scenele iniţiale. M-am apucat de scris/rescris şi a ieşit textul de acum. A fost un moment important din Drama 5 pentru că mi-a clarificat şi, pe undeva, mi-a confirmat modul în care creez eu. Momentan, nu sunt un om care poate să-şi pună un plan pe foaie, o structură generală pe care să o dezvolte ulterior. Eu mă apuc să scriu şi în scris încep să se clarifice lucrurile: îmi vin idei ca să dezvolt ce am deja sau să creez alte scene noi, se conturează o posibilă structură, apar elemente la care nu m-am gândit şi care se întâmplă să mă surprindă. Cred că, scriind, se activează un fel de intuiţie pe care mi-e foarte greu să o accesez altfel, cu o foaie albă în faţă.

Ş.P.: Rezumă rezidenţa Drama 5 în 5 cuvinte.
A.T.: Incredibil de intensă, faină şi...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer