Parâng

Un brad mare şade pironit într-o rână,
în coasta stâncii,
şi tace.
Cu gura plină de răşină şi de ulii.
Vântul face zilnic spume la gură
de curg pe râpe şi pe văi de piatră
de le zice lumea zăpadă
bulgărindu-le
unii asupra altora.
Şi urcă de prin cătune o linişte veche
ce miroase
a miez de laută şi de flut.
Să mă descalţ?
E oare deja prea sus?...
Îmi pare că simt în ceafă răsuflarea lui Dumnezeu
şi pe îngeri gâfâind
şi bătucind cerurile
şi uşile Raiului trântindu-se,
deschizându-se şi iar trântindu-se
undeva, dedesubt,
trăgând pe sub uşi curent
de ispite înmiresmate
şi apoi de pâine şi vin,
struguri şi pâini
coapte în soare.