eu nu prea intram în biserică să ştii
dar când te-am văzut ţin minte şi acum
eram cu încă vreo cinci şi tu erai cu trei
voi vă hlizeaţi şi noi aveam petarde
şi vă cam fugeau ochii spre noi
trei ochelariste în şlapi de cauciuc
aşteptând un pont de gumă cu tatuaj
Laurenţiu a strigat în cartier că avem petarde
aveam vreau să spun dar şi ce dacă
v-a plăcut ce aţi auzit şi următorul sunet
a fost al şlapilor de cauciuc târâţi pe macadam
v-aţi lipit tatuajele una de alta în grabă
bă staţi bă staţi bă staţi
vrem şi noi să vedem sunt din alea cu piratul?
aţi spus
da sunt am spus
şi-n următoarea poezie
Laurenţiu avea deja trei gagici
şi unul dintre noi a zis
să mergem să le dăm în clopotniţă
să mergem să le dăm în clopotniţă am răspuns
v-am aşteptat noi cinci pe voi trei
mă rog eu te aşteptam numai pe tine
sincer să fiu
să vă schimbaţi şlapii de cauciuc
în sandale
şi din trei v-aţi mai întors două
fata cu cel mai urât tatuaj de gumă
le-a zis alor ei ce vrem să facem cât se încălţa
şi nu am mai văzut-o nici până în ziua de azi
am intrat şapte în biserică şi lui Laurenţiu
îi zornăiau buzunarele a belele
era atâta linişte acolo încât ne frecam mâinile
ce o să mai bubuie ne ziceam
ne-am dat coate până sus pe treptele înguste
m-ai apucat de mână te-am ajutat să urci
o să fii soţia mea cu siguranţă într-o zi
dar atunci am scos doar
o interjecţie tâmpă
era frumos elefănţelul de pe braţ
nu ţi-am spus niciodată
petarda lui Laurenţiu a bubuit după aşteptări
după ce ne-am ridicat toţi din ghemuit
şi am deschis ochii
am realizat că nu luase foc nimic
dar clopotul se ciobise
şi crăpătura urca în ciuda noastră
imbecilul a pus-o sub clopot
nimic grav de altfel doar că
nu a mai venit nicio ploaie peste oraş
până l-au schimbat
orice ar fi făcut în mintea celorlalţi
Laurenţiu tot rămânea cu două gagici
am aşteptat din nou liniştea aia
dar ţiuitul rămânea o constantă
am coborât pe treptele înguste
fiecare pentru el numai eu pentru tine
te-am aşteptat te-am ajutat să cobori
ceilalţi erau fiecare pentru el
şi noi am rămas de căruţă
doar pe noi ne-a văzut părintele când ne îndreptam spre uşă
ne-a fluierat aşa cum mai face el când nu mai e părintele
ci numai vecinul meu de la doi
cu toată sinceritatea i-am spus că Laurenţiu a fost
şi că noi doar ne-am uitat şi am asurzit
era furios ştiam dar nu o lăsa să se vadă
i-am zis să te lase măcar pe tine să pleci
şi iau eu totul pe umerii mei
s-a luminat puţin la faţă
dar tot ne-a încuiat pe amândoi în altar
până să ne vină părinţii
nici până azi nu am înţeles
cum a reuşit să ne încuie acolo
şi nici cum te-a lăsat pe tine să intri
în sandale
nu am aşteptat mult am impresia că
ne-am şi pupat pentru că ai înţeles
că am intenţii serioase
când te-am ajutat cu scările
buzele tale erau pline de cheetos
au venit taică-miu şi mama ta
parcă ar fi presimţit aveau amândoi
de chetă la clopot
şi Laurenţiu mai avea două cu piratul
pe care plănuise să le dea la garaje
dar a meritat să stăm închişi în altar
urma să luăm amândoi bătaie cum se face
şi abia după aia putea să plouă din nou
peste oraş
cinşpe ani mai târziu
am venit amândoi în aceeaşi clopotniţă
şi te-am cerut de soţie acolo
cum puteai să îţi dai deja seama
de când te-am ajutat
din nou
să urci pe treptele înguste
ţi-am spus atunci ce nu am apucat
să îţi spun niciodată
că îmi plăcuse elefănţelul de pe braţ
când eram mic
tot în biserica aia am întrebat-o pe mama
ce înseamnă moartea şi mi-a întins nişte bani
să îi aşez pe icoana de pe pieptul vecinei noastre
căreia cu o zi în urmă
uitasem să îi spun sărumâna
aveam un omnitrix nou şi mă prefăceam
că sunt tot felul de extratereştri
şi am trecut pe lângă ea pur şi simplu
nu a plecat din vina mea, mamă, nu-i aşa?
nu era vina mea
iar răspunsul la cealaltă întrebare
nu mi-l mai amintesc
dar de atunci am ştiut
am descoperit totul
ori prea târziu ori prea devreme
şi de-a-ndoaselea
am început cu moartea
şi cu toate lucrurile reci
şi viaţa am înţeles-o abia
când m-am legat în acelaşi loc
de tine
pe veci
(colaj de Simina Piţur)