Pădurea bântuită

Ce neodihnă lacomă, de zimţi,
aicea, unde te simţeai etern,
ce acru fum şi cicatrici de roţi,
oameni grăbiţi, mereu. Pe toţi
i-a cucerit patronul din infern?

Simt seva rece. Ţipă sub secure
liberiene vasele, curge răşina
amiezilor de vară, dulci şi pure,
ca aurul pe care-l dă stupina,
pe trunchii care vor să-i fure...

Poet care îşi plânge Bucovina,
pierdutul rai cu dinţi de lapte,
cu buzele mânjite de la mure,
am rătăcit potecile-n pădure?
Dau de arătări cu coarne sure.

Dar parcă nu-s de cerb având
o Cruce a Sfântului în coarne,
pădurea-i bântuită, în lucarne
se-ndeasă un miros. De carne?
De stârv, de mlaştină arzând?
Pădurea încă-i plină de driade,
Dar mişună de hoţi, de ucigaşi,
Nu e covorul de frunziş ce cade
Ce-l simţi, e rumeguş sub paşi,
Muntele-ntreg cu brazi şi zade.

(în perioada 1 aprilie 2020 - 30 iunie 2020, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)