Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Jurnal de actor / actriţă în izolare

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de actriţă în izolare (X) - Episodul Crenguţa Hariton


Lavinia Lazăr, un interviu cu Crenguța Hariton

21.05.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe Crenguţa Hariton, actriţa de la Teatrul Nottara din Bucureşti am apreciat-o de multă vreme şi am avut intenţia şi intuiţia de a o pune pe lista artiştilor care mi-au mărturisit din tainele lor din timpul pandemiei. O persoană cu frică de Dumnezeu, perseverentă şi echilibrată, a răspuns cu sinceritate şi cu un firesc aparte. Vă las să vă bucuraţi!


Lavinia Lazăr: Cum arată o zi în izolare structurată pe ore?
Crenguţa Hariton: O rugăciune scurtă, ca să revin cu picioarele pe pământ din lumea viselor, cafea asezonată cu FB, o raită a mesajelor primite de la cei care se trezesc înaintea mea. Apoi 40-50 de minute mişcare în faţa ferestrei, micu' dejun, apoi lucru. Niţică întreţinere vocală, să nu uit să vorbesc tare şi răspicat, să se-audă şi de la balcon (mulţumesc vecinilor îngăduitori), mai trec prin textele spectacolelor de care mi-e dor, amintindu-mi gândurile, emoţiile... Lucrez câte o poezie, o filmez, chestie care-mi dă multă bătaie de cap. Ba bâzâie musca, ba intră-n vorbă motanu', ba intră soarele-n nori, ba alunecă telefonul de pe eşafodajul ciudat pe care l-am improvizat din scaune, cutii, cărţi, elastice... Uneori mai dau ocol blocului ca să-mi dezmorţesc picioarele şi să mă vadă soarele, cel mai bun imunostimulator. Mănânc (iar) apoi, uneori gătesc, citesc, sau stau la taclale la telefon, mai văd câte un spectacol online (destul de greu, se întrerupe des), "vorbesc" pe mess, mai ciugulesc ceva. Înainte de culcare îmi mai spun păsurile, dorinţele, neputinţele, mulţumitele, lui Dumnezeu care mereu are răbdare să m-asculte şi mai suflă peste mine câte-o binecuvântare.

L.L.: Ce activităţi diferite practicaţi acum, în timpul izolării şi nu v-aţi fi gândit niciodată că le veţi desfăşura?
C.H.: Nimic nou. Nu prea mai găteam, iar acum redescopăr bucuria asta. Nu apuc să fac lucruri pe care speram să le fac, cum ar fi să umblu prin multele cutii şi să arunc ce nu-mi mai trebuie. Nu ştiu cum se face, dar zilele sunt foarte scurte.

L.L.: Încercăm să nu facem exces de ştiri negative, de tensiuni şi ne umplem timpul cu...?
C.H.: N-am nevoie să-mi umplu timpul, mă străduiesc să nu-l pierd. Da, evit să citesc articole de felul ăsta. Mă tulbură, mă întunecă şi nu mă ajută să rezolv nimic.

L.L.: La ce planuri personale şi profesionale aţi fost nevoită să renunţaţi înainte de pandemie?
C.H.: La nimic. Din păcate nu repetam nimic la teatru, iar din încercările de a face ceva independent nu se materializa nimic.

L.L.: Cum este să vă priviţi spectacolul în care jucaţi în spaţiul online?
C.H.: Nu ştiu, teatrul nostru nu a făcut asta. Văd doar postările mele (n-am astâmpăr şi dau frâu liber inspiraţiei) şi e destul de ciudat să mă privesc.


L.L.: Din punct de vedere psihologic, prin ce stări şi emoţii aţi trecut şi cum vi s-a adaptat corpul în această perioadă sedentară?
C.H.: Corpul nu suferă prea mult, primeşte cam tot ce are nevoie. Psihic, sunt agitată, cam lipsită de răbdare, uneori mi-e greu să mă ţin în frîu, încep mai multe lucruri dar trec de la unu' la altu' şi nu le termin.
Sufleteşte mi-e destul de greu, sunt singură şi telefonul nu înlocuieşte prezenţa prietenilor. Şi faptul că nu pot participa la Slujbele din perioada asta e la fel de apăsător. Ca să fiu pe înţelesul tuturor spun că un concert live e altceva decât unul filmat, sau un spectacol, sau prezenţa lângă familie. Am pomenit toate astea ca un reper de înţelegere, participarea la Sfânta Liturghie înseamnă mult mai mult.

L.L.: Cu ce documentare / filme / muzică vă delectaţi în acest timp?
C.H.: Muzică ascult cam de-a valma.. e mai toată ziua deschis radio-ul, cel mai des pe canalul de muzică clasică, mă linişteşte, mă luminează. Am văzut spectacole de la Teatrul din Arad, Teatrul din Sibiu, Teatrul Odeon. M-am abonat de curând la Netflix şi am o listă de recomandări.

L.L.: Ce cărţi restante şi-au găsit locul pe noptiera dumneavoastră?
C.H.: Mai am puţin şi termin Zahera, fetiţa care a înghiţit un nor mare cât turnul Eiffel, de Romain Puertolas, am citit 7 cuvinte ale iubirii, de pr. Visarion Alexa şi mă aşteaptă Zuleiha deschide ochii, de Guzel Iahina, Éric-Emmanuel Schmitt, Evanghelia după Pilat, Giorgio Strehler, Scrisori despre teatru şi Dialoguri la hotarul de taină, cu Părintele Valerian, pe care nu l-am cunoscut pe când era actor şi de a cărui lumină m-am bucurat în ultimele veri. În rândul doi sunt alte teancuri... Prea multe necitite.

L.L.: Consideraţi că după aceste zile, activităţile obişnuite vor fi mai conştientizate şi vă veţi schimba perspectiva atât profesională, cât şi cea socială?
C.H.: Cred că mă voi bucura mai conştient de natură. Eu am copilărit la curte, am fost de când mă ştiu aproape, făceam clătite de noroi, salată de frunze şi aveam casă în arţarul din faţa porţii. Acum am descoperit că e o nevoie. Ca hrana, ca muzica, ca rugăciunea, ca teatrul. Social nu cred că se va schimba ceva. Profesional, sper! Am descoperit o dezinvoltură care nu ştiu unde era pitită. Poftă de lucru am avut mereu, îndrăzneala mi-a cam lipsit şi aplecarea către sine. Cred că sunt pe cale să descopăr o portiţă către sufletul meu:).

L.L.: Cât de implicată aţi fost din punct de vedere civic în soluţionarea problemelor actuale?
C.H.: Dacă respectarea regulilor înseamnă implicare, atunci da. Poate nu în rezolvarea problemelor, cât în ameliorarea consecinţelor, m-am implicat. Am încercat să stârnesc câte-un zâmbet, să mai fur atenţia de la realitate cu câte o postare pe FB. Asta nu am făcut-o prea conştient, a fost mai mult o nevoie, a izbucnit din mine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer