Lavinia Lazăr: Cum arată o zi în izolare structurată pe ore?
Cătălin Ursu: În această perioadă, neavând un orar fix, mă trezesc la ore diferite. Dar rutina aproximativă este: 9.30/10.00 mă trezesc şi dau drumul cafetierei să am o cafea aburindă alături pentru începutul de zi.
11.00 citesc câteva ore
15.00-15.30 vorbesc la telefon cu familia, colegi, prieteni
18.00-19.00-20.00-21.00 caut şi vizionez spectacole din ţară sau din lume online, filme, seriale, etc.
Ora de culcare este diferită în fiecare seară.
Cam aşa arată o rutină zilnică aproximativă. De altfel o dată la două zile, uneori zilnic, am ore online cu elevii de la clasa de teatru, editez cursuri şi repertorii.
De două luni sunt izolat şi la casa părinţilor la 50 km de Timişoara, iar acolo programul este altfel, având în vedere că avem grădină iar munca este direct proporţională cu mărimea grădinii. Orele zilei se împart şi trec mult mai uşor şi cu totul altfel la casă cu curte şi grădină.
L.L.: Ce activităţi diferite practicaţi acum, în timpul izolării şi nu v-aţi fi gândit niciodată că le veţi desfăşura?
C.U.: În perioada aprilie-mai-iunie niciodată nu eram liber, având două joburi - actor şi profesor, aveam spectacole, repetiţii, cursuri, festivaluri cu elevii. Toate acestea au fost înlocuite în mare parte de ajutorul acordat părinţilor şi munca la casă. Nimic ieşit din comun, e o normalitate. Dar nu prestam acest tip de activitate - (agri)-(cultura) - în această perioadă într-o stagiune normală.
L.L.: Încercăm să nu facem exces de ştiri negative, de tensiuni şi ne umplem timpul cu...
C.U.: ... munca fizică, cât mai departe de TV. Informarea este foarte bună, dar infuzia de ştiri cu o anumită gravitate, este altceva. Am refuzat să văd ştiri des pentru că panica creată devenea frustrantă, aveam senzaţia că fiecare om este purtătorul virusului, că se poate lua şi da acest virus aşa la o clipire de ochi; mi-era teamă că îmi voi încărca conştiinţa cu îmbolnăvirea cuiva din proximitate. Aşa că am spus STOP ştiri grave şi panică şi START discernământ atent.
L.L.: La ce planuri personale şi profesionale aţi fost nevoit să renunţaţi din cauza pandemiei?
C.U.: Eu am avut noroc că pe data de 4, 6 şi 8 martie 2020 am avut premieră la Teatrul Naţional Timişoara cu spectacolul Rinocerii de Eugen Ionescu, regia Tompa Gábor, exact cu două zile înainte de-a se întrerupe activitatea culturală în teatru. Am avut satisfacţia unui nou produs teatral fără să fim nevoiţi să-l întrerupem. Trist este că nu am putut juca spectacolele planificate deja pe luna martie 2020 şi aprilie 2020 şi prelungirea stării de urgenţă şi a ordonanţelor ne-a blocat tuturor activitatea pe scenă.
În ce priveşte activitatea şcolară, s-au anulat Olimpiada şi alte festivaluri şi concursuri la care nu am putut participa împreună cu elevii clasei de teatru.
Pe plan personal dar tot artistic, s-a anulat un proiect foarte drag mie, Festivalul Artei Sacre de la Partoş (este un eveniment cultural organizat de Mănăstirea Partoş), eveniment la care sunt implicat de cinci ani. Şi bineînţeles a fost tristă neparticiparea la slujba Învierii la mănăstirea Partoş, locul minunat cu un părinte stareţ minunat care prin multa lui iubire te invită la o normalitate a simţirii Celui Viu.
L.L.: Cum este să vă priviţi spectacolul în care jucaţi în spaţiul online?
C.U.: M-am obişnuit să mă privesc obiectiv pe înregistrări, vizionând destul de des spectacole pe dvd la reluări de spectacole, le revăd pentru rememorarea traseelor scenice, a mişcărilor în spaţiu, coregrafii, text. Şi mă evaluez văzându-mă detaşat.
Cu toate acestea, m-a încercat un sentiment de emoţie când ştiam că începe spectacolul online; văzându-mă jucând era ca şi cum mă arbitram şi simţeam nevoia să transmit energie bună şi impuls pentru fiecare scenă. Este puţin straniu să te vezi, să te auzi, să te bucuri tu de tine pe "sticlă", pe ecran.
L.L.: Din punct de vedere psihologic, prin ce stări şi emoţii aţi trecut şi cum vi s-a adaptat corpul în această perioadă sedentară?
C.U.: Cum spuneam şi mai devreme, de la relaxarea primelor zile de izolare obligatorie, când m-am odihnit realmente după ore şi zile de repetiţii, spectacole şi cursuri cu elevii, a urmat apoi neputinţa de a reacţiona la frustrarea privării de libertate absolută şi a constrângerilor; apoi panica din cauza ştirilor ce anunţau zilnic zeci, sute, mii de îmbolnăviri şi morţi, imagini ale dezastrului în urma acestui virus; apoi a venit izolarea la casa părinţilor la curte şi grădină, unde timpul se scurge mult mai simplu, iar munca m-a direcţionat şi mi-a dat sentimentul utilităţii. Rugăciunea, gândul continuu că nu suntem singuri, că Dumnezeu te încearcă dar te întăreşte, te ţine în braţe şi te duce de mână la nevoie, aceste gânduri şi sentimente mă liniştesc şi îmi dau siguranţă.
L.L.: Cu ce documentare / filme / muzică vă delectaţi în acest timp?
C.U.: De obicei am evitat serialele datorită întinderii ca timp, pentru că timpul e limitat având repetiţii, spectacole, pregătiri individuale, cursuri cu elevii, şi preferam filmele care au o limitare aproximativ 2.30 h.
Dar perioada aceasta de izolare forţată mi-a oferit multe ore mai libere şi posibilitatea să recuperez ceea ce nu am vizionat. Am combinat genurile filmelor ca subiecte, de exemplu seriale ca: Stranger Things, Dead to me, Unorthodox, The Crown, Pose (etc); filme: The King, animaţia Inside Out, Parasite, sunt doar câteva titluri din ultimele săptămâni.
L.L.: Ce cărţi restante şi-au găsit locul pe noptiera dumneavoastră?
C.U.: În privinţa cititului, aşteptam vacanţa de vară, concediul, să pot avea liniştea necesară lecturării şi multe ore libere să mă arunc în universul literaturii şi a personajelor ficţionale sau reale. Izolarea mi-a adus ceva timp şi am reuşit să citesc ce mi-am propus mai demult: Zaira, Maseurul orb şi Vremea minunilor ale lui Cătălin Dorian Florescu, apoi adorabilul Nikos Kazantzakis cu Zorba Grecul, Evanghelia după Pilat de Eric Emmanuel Schmitt, Evanghelia pierdută a lui Iuda de Bart Ehrman.
L.L.: Consideraţi că după aceste zile, activităţile obişnuite vor fi mai conştientizate şi vă veţi schimba perspectiva atât profesională, cât şi cea socială?
C.U.: Din punctul meu de vedere, am încercat să fiu cât mai conştient şi cât mai implicat social, civic, intelectual, sufleteşte, emotiv, uman, şi înainte de această perioadă nefastă. Eu cred că nu e nevoie să aşteptăm o nenorocire ca să ne trezească la realitate şi să fim conştienţi. Se spune că doar atunci când pierzi, apreciezi. Eu zic hai să nu pierdem ceva sau pe cineva pentru a aprecia cu adevărat, să ne lăsăm cu încredere în mâna cui ne-a creat, să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne numi oameni, să nu ne pierdem umanitatea şi să fim liberi chiar sub imperiul constrângerilor. Să iubim, să zâmbim, să îmbrăţişăm, să muncim cu drag, să dialogăm benefic, să fim atenţi la nevoia celui de lângă noi, să lăsăm egoismul, orgoliile şi ipocrizia, să ne ţinem cuvântul, să credem, să sperăm - toate acestea cred că sunt necesare în orice perioadă de timp.
L.L.: Cât de implicat aţi fost din punct de vedere civic în soluţionarea problemelor actuale?
C.U.: În afara ajutorului acordat concret familiei, prietenilor de lângă mine, a câtorva donaţii mici, a rugăciunii pentru binele tuturor, a respectării ordonanţelor şi cerinţelor statului şi implicit a respectului pentru cel de lângă mine, a izolării şi a protejării cât mai mult cu putinţă, alte implicaţii civice concrete nu am avut.
Izolarea mea se petrece şi s-a petrecut în majoritatea timpului la distanţă de oraş şi cu pauză cât mai mare de la păreri împărtăşite şi emise pe reţelele de socializare, păreri care pot stârni contradicţii, ceartă, ură, ipocrizie, manipulare, distanţare sufletească cu privire la ceea ce credem despre evenimentele actuale atât de controversate şi acute.
În momentul reînceperii activităţii concrete, sper să fi învăţat toţi câte ceva de la ceea ce s-a întâmplat şi atenţia să fie sporită, implicarea civică să fie reală, atitudinea sa fie corectă, respectul faţă de natură, om, comunitate să fie cu adevăr.