Lavinia Lazăr: Cum arată o zi în izolare structurată pe ore?
Adrian Matioc: Hmm... Unii zic că rutina ajută. N-am cum. Prin natura meseriei, n-am fost niciodată legat de un program fix, în afara scurtei perioade a satisfacerii stagiului militar. Aşa că... În afară de trezitul devreme, care e adânc înrădăcinat, lucrurile se aşază vernacular...
L.L.: Ce activităţi diferite practicaţi acum, în timpul izolării şi nu v-aţi fi gândit niciodată că le veţi desfăşura?
A.M.: Şi uite că nici la din ălea n-am ajuns. Una din pasiunile mele personale e editarea video. Iar în vremurile astea, abilităţile mele se dovedesc extrem de utile pentru stagiunea mediatică pe care o propune TNRS (Teatrul Naţional de Stat "Radu Stanca") publicului. Prin urmare eu muncesc de acasă. Şi mai încerc să fac şi lucruri pe care simţeam că le neglijez înainte. De exemplu, lucrez la teza de doctorat!
L.L.: Încercăm să nu facem exces de ştiri negative, de tensiuni, şi ne umplem timpul cu...?
A.M.: Să ştiţi că sunt destul de ocupat. Sunt, deci, unul din cei norocoşi! Consum doar strictul necesar de ştiri zilnice, cât mai crude şi fără comentarii conexe. În rest computer, citit, sport de apartament (!) şi o mică grădină care are mare nevoie de mine acum. Şi ne mai bucurăm de bucuria statului în familie, care ne lipsea înainte.
L.L.: La ce planuri personale şi profesionale aţi fost nevoit să renunţaţi din cauza pandemiei?
A.M.: Pfff... personalele... de! Multe şi mărunte. Nu am avut cum să mergem de Paşti acasă. Acasă la părinţii şi fratele meu, pe care oricum n-apucăm să-i vedem decât de sărbători. Acum #paştiladomiciliu. Profesional vorbind, ar fi trebuit să am un an plin de repetiţii la spectacole noi. Ar fi trebuit să plecăm într-un mega turneu în China şi de acolo în Japonia, unde am fi deschis Olimpiada Culturală 2020 cu Povestea prinţesei deocheate. Şi festivalul... Şi...
L.L.: Cum este să vă priviţi spectacolul în care jucaţi în spaţiul online?
A.M.: Interesant... Eu - şi cred că toţi colegii mei sunt la fel - sunt foarte critic cu munca proprie; aşa că mă zburlesc la fiecare "notă falsă", pe care cu siguranţă o observ doar eu. Iar lipsa plăcerii jucatului pe scenă, la expunerea la "binefăcătoarea radiaţie a energiei publicului", mă îmbolnăveşte încet, încet... Dar online-ul ăsta ne asigură totuşi o conectare cu publicul de teatru. Nu la fel de vie şi bilaterală, dar...
L.L.: Din punct de vedere psihologic, prin ce stări şi emoţii aţi trecut şi cum vi s-a adaptat corpul în această perioadă sedentară?
A.M.: Bineînţeles că tot ce se întâmplă mă afectează... Nesiguranţă profesională, fiul meu trebuie să-şi dea bacalaureatul, să dea la facultate... Lumea s-a oprit în loc şi nimeni nu avea pregătită o reţetă pentru o atare situaţie. Dar încerc să fiu pozitiv şi sper că mâine o să iasă un nene grizonat, cu halat alb şi mască - neapărat cu mască - ţinând o eprubetă care conţine leacul nenorocirii ăsteia.
Fiziceşte vorbind, îmi lipseşte mersul la sala de sport, care devenise o rutină necesară. Sportul în casă ajută, dar e mai greu de pornit motorul, că te iei cu altele... Dar ziceam mai sus de minunea de grădină care face tot ce poate să-mi consume energia.
L.L.: Cu ce documentare / filme / muzică vă delectaţi în acest timp?
A.M.: Netflix. HBO GO. Jazz. BBC Earth. HGTV. Am voie să zic?...
L.L.: Ce cărţi restante şi-au găsit locul pe noptiera dumneavoastră?
A.M.: Un munte. Dar toate legate de lucrarea de doctorat. M-aş simţi vinovat dacă aş citi altceva în acest timp. Ba nu. Citesc poveşti. Pentru proiectul TNRS Fotoliul cu poveşti şi poezie. E o muncă de documentare taaare plăcută!
L.L.: Consideraţi că după aceste zile, activităţile obişnuite vor fi mai conştientizate şi vă veţi schimba perspectiva atât profesională, cât şi cea socială?
A.M.: Dacă totul s-ar termina acum, cicatricile personale, profesionale şi sociale se vor vindeca aproape de la sine. Iar schimbările ar fi în bine. Mai multă coeziune, un sistem de sănătate mai solid, o deşteptare socială în ce priveşte mediul, în ce priveşte politicul şi abuzurile care au devenit rutină, etc. În schimb, dacă lucrurile se agravează şi durează, ei bine... Consecinţele ar fi grave. Pentru oameni. Dar nu vreau nici să mă gândesc la asta! V-am zis de nenea ăla cu halat şi eprubetă...
L.L.: Cât de implicaţi aţi fost din punct de vedere civic în soluţionarea problemelor actuale?
A.M.: Încercăm să fim un exemplu de cuminţenie. Fără să pierdem legătura cu meseria sau cu publicul, încercăm să respectăm cu stoicism şi cu zâmbetul pe buze restricţiile impuse şi îndemnăm şi pe ceilalţi la a face acelaşi lucru, cu influenţa modestă pe care o avem. Chiar dacă o să devină de nesuportat, TREBUIE SĂ FIM CUMINŢI!