Rumplestiltskin îşi deschide un amanet

Tipul încă era în stare de şoc. Ţinea strâns într-o mână un colier şi în cealaltă - mai puţin strâns, ca să nu curgă de tot sosul - un burger început. Apucase să ia o gură şi acum o mesteca lent. Doar asta făcea. Mesteca lent - acolo, în centrul pieţei - şi părea că nu o să termine niciodată. Probabil era imposibil de înghiţit. Nu ştiu de unde îl avea, altfel aş fi putut să mă pronunţ.

A, nu. Staţi aşa. Termină acum de molfăit. Înghite greu şi sonor. Rămâne aproape neschimbat. În stare de şoc. Cu un colier strâns într-o mână şi în cealaltă - mai puţin strâns, ca să nu curgă de tot sosul - un burger început. Atât. Nu mai molfăia. Cel puţin pentru moment.

Ar face bine să nu mai vrea să mănânce, altfel o să fim blocaţi aici pentru foarte mult timp - pentru că e de datoria mea să surprind lucruri de felul ăsta. Bine, aş putea să surprind doar chestiile statice, ştiţi voi. Dar adevărul e că toată lumea aşteaptă să se întâmple ceva.

Toată lumea - cu excepţia tipului ăstuia. El pare doar că aşteaptă să proceseze ceva deja întâmplat. E lent ca dracu în cazul ăsta. Şi nu pare să aibă niciun avânt. În niciun sens. El e doar în stare de şoc. Cu un colier strâns într-o mână şi în cealaltă - mai puţin strâns, ca să nu curgă de tot sosul - un burger început.

Să fiu al naibii. E a treia oară când zic. Nu mai vreau să zic. Sper să se întâmple ceva. Şi eu lucrez pe ceas. Şi dacă nu se întâmplă nimic nu e ok. Bine, se pot face poveşti din nimic. Dar şi nimicul ăla - trebuie să aibă potenţial.

A, nu. Staţi aşa. Strănută. Strănută! Sănătate, stimabile, doamne-ajută! Ai făcut ceva în sfârşit! Duce mâna cu burgerul început la gură, dar burgerul început se rostogoleşte pe macadam, exact în clipa în care ochii lui se închid. Nu îi deschide încă. Îşi pipăie singur degetele rămase goale. Nu tocmai goale. Uite, nişte sos. Deschide ochii şi termină sosul rămas pe degete. Colierul e încă strâns în cealaltă mână.

Sună o alarmă de la amanetul din spate. (Faza e că toată partea asta a fost - în realitate - mult mai rapidă. Şi sigur nu s-a derulat de trei ori în faţa ochilor noştri. Câteva secunde - de altfel plicticoase - acum de trei ori mai plicticoase.)

M-am săturat de tipul ăsta. Şi pentru că - aparent - chiar pot face lucrurile mai simple, o voi face acum - nu de trei ori, nu plicticos - pur şi simplu. După aceea o să ne mutăm atenţia de pe el.

Alarma sunase pur şi simplu. Se mai întâmplă din astea. De obicei noaptea, când treci pe lângă vitrine şi nu e nimeni lângă tine. Or mai fi care se distrează aşa cum am făcut eu cu tipul de dinainte. Dar alarma aia sunase fără nicio explicaţie logică.

Burgerul. Burgerul a rămas într-o bucată. Doar sosul s-a scurs trei paşi mai încolo. Şi el o să fie ocolit de acum înainte, deci e irelevant.

Colierul. Colierul e cadou pentru nevastă. Asta explică şi strânsoarea inexplicabilă în mâna dreaptă. Da, era dreapta. Implicit burgerul era în mâna stângă. Tipul a strănutat şi a dus mâna stângă la gură. Poate era stângaci, poate nu.

Starea de şoc. Cu starea de şoc am exagerat eu puţin. E greu cu dilatarea asta a timpului, trebuie să îi păstrezi toate aparenţele posibile. Înţelegeţi? E un artificiu - în plus - conţine cuvântul şoc, care e binevenit - pe cât de nedorit e.

Şi acum mă gândeam să mă concentrez pe altceva. Poate - de data asta - o acţiune mai consistentă. Cu elemente care o leagă frumos. Cu detalii relevante. Pentru început - fără burgeri. Şi fără oameni pe care nu mă obosesc să îi prezint.

Târgurile erau plăcerea şi pasiunea lui Rumplestiltskin. O manie vinovată, dar care îl distra la culme şi îl consacrase. În faţa lui, orice alt doritor de târguri îşi pierdea imediat entuziasmul. Era dus de nas odată - bine, până la urmă putea fi dus de nas ori de câte ori ar fi vrut adevăratul jucător. Rumple ştia totul - juca oamenii pe degete. Iar dacă învăţa pe oricine câte un secret de-ale sale, şi asta se putea numi tot negociere. Era într-atât de bun încât oamenii l-au exclus din târgurile lor o bună bucată de vreme. Pe urmă, tot ei au fost cei care au avut nevoie de tot felul de lucruri.

Rumple ţinea acum un amanet. Îi mergea binişor, se axase pe latura asta a pieţei. Probabil era plictisit şi el de orice altă formă de târg. Dar amanetul era noul început - în adevăratul sens al cuvântului. Bine - de obicei spui asta în momentul în care renunţi cu totul la tabieturi, nu când le reinventezi. În fine. Cum ziceam, mergea binişor. Ar fi putut merge fenomenal, dar avea problema asta cu alarma care pornea la răstimpuri şi enerva pe toată lumea. Până rezolva problema, cămăruţa se golea de clienţi. Era o durere de cap - adevărat - dar nu chiar atât de mare.

Până la urmă - torsul aurului nu se opreşte de la o alarmă. Nu s-a oprit atunci - demult - nu se opreşte nici acum. Iar la finalul zilei, Rumple ştie exact care e câştigul real. Dorinţele oamenilor sunt vizibile chiar şi din spatele vitrinei. Dovada clară că de vechile obiceiuri e aproape imposibil să scapi. De asta amanetul lui vinde şi iluzii, nu neapărat ceva palpabil. Vin unii care îşi lasă acolo în vitrină fericirea, şi Rumple îi plăteşte bine. Mai sunt şi cei care îşi lasă ambiţiile. Primesc în schimb o recompensă care - aparent - merită tot efortul. Pentru cineva care stăpâneşte atât de bine arta negocierii, Rumple ştie că banii sunt numai un mijloc. De multe ori pierde bani, e adevărat. Dar fericirea cuiva într-o vitrină îl face să zburde în jurul focului (a, nu, asta era înainte, lucrurile se schimbă).

Pentru cineva care pierde bani destul de des, e oarecum paradoxal faptul că încă mai ţine deschis, dar - cum spuneam - ştie exact ce vrea. Şi - mai mult - ştie exact ce vrea toată lumea. Sau cel puţin jonglează cu asta. E în afara oricărei competiţii. El le ia oamenilor totul - cu graţia unui negustor priceput - şi nu le dă cu adevărat nimic la schimb. Toate până la colier (vechiul colier al fetei de împărat pentru care a tors aurul demult, da). Dacă cineva ia colierul înseamnă că a dat la schimb ceva ce nu trebuia vândut.

De obicei nu îmi place să revin, dar - recunosc - simetria e întrucâtva intrigantă. Aşadar, tipul cu burger şi colier, nu? Nu am putut sta departe de el prea mult.

Tipul încă era în stare de şoc. Ţinea strâns într-o mână un colier şi în cealaltă - mai puţin strâns, ca să nu curgă de tot sosul - un burger început. Apucase să ia o gură şi acum o mesteca lent. Doar asta făcea. Mesteca lent - acolo, în centrul pieţei - şi părea că nu o să termine niciodată. Probabil era imposibil de înghiţit. Nu ştiu de unde îl avea, altfel aş fi putut să mă pronunţ.

A, nu. Staţi aşa. Termină acum de molfăit. Înghite greu şi sonor. Rămâne aproape neschimbat. În stare de şoc. Cu un colier strâns într-o mână şi în cealaltă - mai puţin strâns, ca să nu curgă de tot sosul - un burger început. Atât. Nu mai molfăia. Cel puţin pentru moment.

Ar face bine să nu mai vrea să mănânce, altfel o să fim blocaţi aici pentru foarte mult timp - pentru că e de datoria mea să surprind lucruri de felul ăsta. Bine, aş putea să surprind doar chestiile statice, ştiţi voi. Dar adevărul e că toată lumea aşteaptă să se întâmple ceva.

Toată lumea - cu excepţia tipului ăstuia. El pare doar că aşteaptă să proceseze ceva deja întâmplat. E lent ca dracu în cazul ăsta. Şi nu pare să aibă niciun avânt. În niciun sens. El e doar în stare de şoc. Cu un colier strâns într-o mână şi în cealaltă - mai puţin strâns, ca să nu curgă de tot sosul - un burger început.

Cineva a spus cuvintele magice (Tot eu le-am spus). Ar fi drăguţ să reiau ce am simplificat înainte.

Colierul pentru nevastă e exact ce nu ai vrea să cumperi - pentru moment nu realizezi că vinzi pentru el ceva ce nu ar trebui să vinzi. Încep să cred că are sens faptul că am reluat de trei ori imaginea asta pseudo-statică. Poate nici ce am zis de starea de şoc - sau de alarmă - nu e întâmplător. Urăsc când trebuie să mă corectez singur. Dar nu e cazul acum. Ştiam de la bun început că lucrurile nu sunt întâmplătoare. Aş fi fost nebun să vă vorbesc atâta despre un individ pe care nu o să îl mai vedem niciodată (bine, eu l-am văzut. Voi nu ştiţi cum arată - aşa că ar putea fi oricine. E bine şi aşa. Nu îmi place să particularizez, dacă nu e necesar).

Starea de şoc e binevenită - cum tot anterior ziceam. Probabil pe tip tocmai l-a fulgerat schimbul făcut. Nu vom şti niciodată ce a pierdut - e politica de confidenţialitate a amanetului, să zicem. Vom şti doar cât de grav era schimbul. Dar e suficient.

Nici alarma nu sună întâmplător. E semn că amanetul a achiziţionat ceva inestimabil.

Burgerul e încă acolo. Într-o bucată. Sosul s-a mai întins încă trei paşi.