După 4 zboruri şi 3 escale, soluţia cea mai economică, dar şi cea mai obositoare, am ajuns în Hong Kong. Am intrat imediat pe internet ca să văd ce locuri nu trebuie să ratăm şi am aflat, printre altele, că alături de alte 5 porturi chinezeşti, Hong Kong-ul întregeşte top 10-ul celor mai mari porturi ale lumii. Spre port, deci! Pregătiţi de marea îmbulzeală, doar sunt aproape 7 milioane de locuitori aici, am ieşit la plimbare. Linişte. Am avut un deja vu - Uruguay.
Câţiva rătăciţi pe stradă, o seară la fel de luminoasă ca ziua - graţie sutelor de brand-uri care-şi fac reclamă la înălţimea zgârie-norilor, o sumedenie de localuri şi magazine închise, câte o tonetă cu mâncare care nu-mi amintea de cea chinezească, o doamnă care-şi răsucea mâinile frământând coca pentru noodles pe marginea unei tejghele, peste tot mandarini mari în ghiveci, un substitut al bradului, dacă vreţi, împodobiţi cu bileţele cu urale, China ball-uri roşii cu ciucuri aurii care se legănau deasupra noastră şi mulţi băieţi, de toate naţiile, împrăştiaţi pe întregul bulevard, care se apropiau suspect de noi şi ne întrebau: Rolex, bags, apoi şoptit: weed, hash! Siderată, am mers mai departe. Fără Rolex. Sau hash.
Pe uşi şi geamuri pun decoraţiuni de culoare roşie, asta pentru a-l ţine la distanţă pe monstrul Nian, despre care legenda spune că dă târcoale caselor pentru a le prăda. Dacă ar fi fost mai cald şi ar fi ţinut geamurile deschise, sunt convinsă că s-ar fi auzit corul de râgâieli, semn de apreciere a mesei. Un obicei care, pe mine personal, mă dezgustă, aşa cum m-a dezgustat de câte ori ne-am urcat într-un taxi, iar şoferul ne-a umplut urechile cu cele mai nefericite sunete.
În a doua seară, mânaţi de entuziasm şi nerăbdare, ne-am dus să vedem Parada de Anul Nou. Nu am cumpărat bilete la tribună, gândindu-ne că e mai interesant de văzut pe stradă şi motivaţi fiind de sutele de mii de curioşi care-şi rezervaseră locuri în picioare, pe marginea bulevardului, încă cu câteva ore înainte de începere. Ne-am ocupat şi noi locul lângă gardurile de protecţie şi am aşteptat înfriguraţi parada: o etalare de costume sclipitoare, vehicule gigantice acoperite cu brand-uri, câteva numere de clovnerie şi magie, o trupă de instrumentişti care aducea cu pionierii şi cam atât. Nimic din măreţia despre care se vorbeşte. Am avut senzaţia că asistăm la o serbare de clasă primară, dar fără pic de emoţie.
E, trecând peste această dezamăgire, în cea de-a 3-a seară, ne-am strecurat cu greu prin mulţime până am ajuns în Victoria Harbour, unde zgârie norii luminaţi de reclame care mai de care, au fost puşi în evidenţă de cel mai spectaculos foc de artificii pe care l-am văzut vreodată. Chinezii, creatorii artificiilor, marchează şi ei trecerea dintre ani cu ajutorul focului de artificii, care, fie vorba între noi, e mult peste cel din Rio de Janeiro. S-a umplut cerul de palmieri aurii, stele verzi şi roşii, de sclipirea razelor împrăştiate de multitudinea de artificii trase una după alta. Totul în aplauzele şi uralele publicului asiatic, recunoscut ca fiind cel mai cald, entuziast şi receptiv.
Abia în acel moment mi-a încolţit regretul că nu putem sta toate cele 15 zile, cât durează Anul Nou Chinezesc, cunoscut drept Sărbătoarea Primăverii, ca să putem vedea şi Festivalul Lampioanelor.
Dincolo de activităţile de sărbătoare, recomand în gura mare această destinaţie celor ahtiaţi după cumpărături. Găsiţi aici cele mai cunoscute brand-uri, cele mai luxoase magazine, iar cu o medie de unu la trei, magazine cu bijuterii de aur şi ceasuri. La polul opus însă, este Piaţa de Noapte de pe Temple Street, unde tot ce vedeam strălucind în vitrinele marilor designeri, am văzut aici la un preţ de nimic şi prezentat în penumbră.
Mâncarea nu are nicio legătură cu ce se găseşte la restaurantele chinezeşti din România sau Europa, e mult mai puţin gustoasă, ba chiar fadă şi uscată. Sau cel puţin, aşa am nimerit-o noi. Însă am găsit şi o zonă în care am putut mânca cum se cuvine, de la orez, legume şi colţunaşi până la raţă şi fructe de mare - care încă se zbăteau în ligheanele din faţa chicinetelor improvizate. În zona Temple Street Market, adică un soi de Centru Vechi bucureştean, unde sunt azvârlite mese şi scaune de un plastic murdar, mirosul îmbietor de sos de soia te face să închizi ochii în faţa lipsei de curăţenie. Ospătăriţele agitate, care după ce te aşază la masă cu alţi străini şi te cheamă cu ele în bucătărie ca să-ţi dea sosul cerut suplimentar, animă şi mai mult peisajul. E o atmosferă senzaţională şi o mâncare după care parcă ai mulţumi şi tu conform obiceiul chinezesc.
Soho este o altă zonă recunoscută pentru mâncare, cu un aer mai puţin exotic, unde preţurile sunt piperate, dar şi paleta largă. Am avut de ales între restaurantele: mexican, indian, grecesc, italian, american, englezesc, nepalez, coreean... E greu să nu găseşti ceva pe gustul tău. Bine, nouă ni s-a părut atât de scump - echivalentul a 150 lei o pizza mare, că n-am mai mâncat altceva în ziua aia!
Având norocul de a prinde 3 zile însorite din 4, lucru destul de rar, am mers pe Victoria Peak. Sublim. Clădiri care se întreceau în înălţime, luciul apei care stătea pe post de oglindă în faţa lor, o fâşie verde dată de coroanele copacilor şi un restaurant cochet care ne-a ademenit să luăm prânzul umplându-ne ochii cu această privelişte.
Apoi am urcat cu telecabina la Ngong Ping 360, pe insula Lantau, o zonă turistică amenajată în stil tradiţional, unde trona statuia Big Buddha. Aici am trăit cea mai mare bucurie şi m-am simţit cel mai aproape de cultura chineză. Am văzut statuile celor 12 semne zodiacale, Mănăstirea Po Lin, ritualurile de Anul Nou, "dansul" dragonului, casa ceaiului, totul decorat cu flori de cireş... artificiale, ce-i drept, dar de mare efect. Ca să nu vă pierdeţi entuziasmul aşteptând, recomand achiziţionarea biletelor online pentru aceste două atracţii turistice, nu de alta, dar cozile sunt interminabile.
Marea surpriză am avut-o la ieşire, când m-am trezit în "mall-ul" cu ghicitoare în palmă şi chip, unde cupluri şi familii aşteptau răbdătoare la cozi cum nu am mai văzut decât pe vremea lui Ceaşcă, pentru a li se prezice viitorul.
Mi-aş mai fi dorit să văd şi Templul Man Mo - unul dintre cele mai vechi şi impresionante temple din Hong Kong, dar nu l-am putut păcăli pe soţul meu, nu după ce l-am dus aici şi s-a înecat cu fum în timpul unei ceremonii la care a asistat fără voia lui.
Şi Avenue of Stars, aleea starurilor de cinema, unde Bruce Lee are o statuie de bronz înaltă de două ori cât el, era pe lista locurilor de văzut, dar era închisă pentru restaurare până în 2018.
Dacă veniţi şi staţi mai mult în Hong Kong, mergeţi să vedeţi Turnul cu Ceas, Disneyland-ul, muzeul figurilor de ceară, cursele de cai şi The Symphony of Lights - cel mai longeviv spectacol de lumini care se întâmplă în fiecare seară de la ora 20:00, pe Tsim Sha Tsui, în Portul Victoria, încă din 2004.
Acestea fiind zise, Gong Xi Fa Cai, Hong Kong! (Felicitări şi prosperitate pentru anul care vine!)
P.S.: Şi ajută-mă să găsesc o poveste bună din care soţul meu să înţeleagă că la anu' se sărbătoreşte semnul meu zodiacal, în horoscopul australian!