Pilotul ratase aterizarea şi, când ne mai despărţeau doar câţiva metri de sol, înainte să se termine pista şi să picăm în mare, avionul s-a ridicat brusc, făcându-ne să ne simţim ca-ntr-o rachetă, şi a survolat deasupra insulei mai bine de 15 minute, până când şi-a regăsit locul pe pistă.
Au fost cele mai lungi 15 minute din viaţa, atmosfera din avion semăna cu ce vă puteţi imagina că se întâmplă sub capacul unei oale cu presiune, când şuieratul ei începe să împroaşte vapori incendiari. Memorabile în acele momente au fost cuvintele de încurajare ale soţului meu, care a făcut naveta Bucureşti-Phuket nişte ani buni: "În 2006, pe pista asta, un pilot a ratat aterizarea şi au murit o grămadă de oameni". Ce să zic, Cristi? Mulţumesc, ştiam că vei fi alături de mine când voi avea mai mare nevoie.
Cum am păşit în exterior, m-am simţit liberă. Sau eliberată. Mă rog, totuna, cine mai ştie, oricum nu mai distingeam mare lucru. Mi-au devenit inutile şi ghetele, şi geaca şi toate celelalte straturi de haine, nu doar pentru că mă încercaseră toate senzaţiile, ci şi datorită faptului că în Thailanda, decembrie e pandantul lunii lui cuptor din calendarul neaoş.
Am schimbat teama cu relaxarea, eşarfa am transformat-o-n rochie, la gât mi-a fost pusă o frumoasă ghirlandă de orhidee făcută de Aoy, naşa mea thailandeză, care ne-a întâmpinat împreună cu familia la locul de cazare. Gata, a-nceput vacanţa!
Să tot fii turist în Thailanda! În niciun alt loc din cele în care am fost, deloc puţine, n-am găsit un raport mai bun calitate - preţ la cazare: aproximativ 80 euro/noapte pentru o vilă întreagă cu piscină proprie. Şi ce vilă! Şi ce condiţii! În Poiana Braşov ar fi râs de mine dacă spuneam că asta mi-e suma alocată pentru găzduire.
După ce ne-am îngăduit câteva minute de căscat gura şi descoperit împrejurimile, uitând cu desăvârşire de păţania din avion, am luat drumul plajei. Mi-am amintit brusc de marea mea dragoste, Boracay, Philipine, când am simţit sub tălpi nisipul fin ca pudra de zahăr, aerul cu aromă de cocos, apa oceanului caldă ca în piscină, gustul fructelor exotice proaspăt stoarse, aroma orezului servit în carapacea ananasului, sosul mult prea picant în care pluteau fructe de mare, desertul meu preferat - mango sticky rice, şi pleoşc şi izul de nesuportat al durianului, sconcsul fructelor, cu care nu ai voie să intri în hotel, aeroport sau mijloacele de transport publice. E de la sine înţeles motivul, nu? Dar să nu mai pomenim de aeroport.
După o raită dată falezei, m-am tolănit ca o pisică pe o saltea ascunsă într-un foişor, la umbră, şi m-am lăsat pe mâinile dibace ale unei doamne preţ de 2 ore. Cum am închis ochii, mi s-a şi ascuţit auzul, lăsându-mă să colecţionez felurite sunete: valuri mărunte care se crăpau la mal, o nucă de cocos care tocmai se trântise cu capul de nisip, căzând de la mare înălţime, o bere rece care se elibera de dop alunecând în spume, picături de aloe vera amestecate fugitiv cu o şuviţă de ulei de cocos pe pielea care sfârâia de căldură...
Au? Am spus "au"? Eu? Am pierdut firul... M-a trezit sperietura generată de pârâitul oaselor mele. Nu, nu s-a prăbuşit avionul cu mine înăuntru, mă aflu sub presiunea picioarelor thailandezei care apasă fără milă. Da, mă calcă-n picioare, la propriu! Nu-i nimic, aşa-mi trebuie, în viaţă trebuie păstrat echilibrul, prea pare că o duc bine. Şi, totuşi, nu vă lăsaţi impresionaţi de experienţa mea, aruncaţi-vă cu încredere la picioarele thailandezelor, nimic nu se compară cu masajul făcut de o cunoscătoare la umbra cocotierilor.
Ia stai c-a început şi ploaia... Hmmm, e bine, îmi mai potoleşte pielea încercată deja de prea mult soare. Întrebare: de unde credeţi că se vede cel mai frumos ploaia? Din ocean, evident, unde stăteam scufundaţi privind elefantul rătăcit pe plajă. Din depărtare, păream o arătare cu 3 braţe ridicate, două ţinând sticle de bere, una paharul cu suc exotic, ca să nu pătrundă marea în ele. Stăteam toţi trei - eu, soţul meu şi naşul, în bătaia ploii, cufundaţi în apă, şi admiram când elefantul, când plaja eliberată de oameni, când norii înnegriţi de supărare că am fost lăsaţi singuri în mare.
După ce ne-am scuturat de ploaie, ne-am urcat într-o barcă cu motor şi am mers spre o altă plajă, şi altă plajă, şi tot aşa. Când voiam să rupem "monotonia", închiriam un skijet la un preţ de nimic şi seceram valurile cu chiote de frică. Eu, nu bărbaţii, ei s-au dovedit a fi monştrii valurilor.
Apoi mă aşezam pe nisip, sorbeam dintr-o nucă de cocos şi mă uitam curioasă la oameni. Dintre toate fetele lungite pe plajă, mi-a atras atenţia cea din imediata apropiere. Şi nu numai mie. Mrrrr! Ceea ce nu mi-a picat bine, fiind abia întoarsă din luna de miere, dar, ce să zic? Acum, la drept vorbind, dacă eu o făceam, lui de ce să îi fie interzis? Şi avea nebuna pielea de culoarea unei ciocolate cu prea mult lapte, un costum de baie minuscul, în culori turbate, o talie de viespe, părul lung, negru şi drept ca o cravată, gesturi de o delicateţe şi-o lentoare demne de o aristocrată şi, unde mai pui, şi un zâmbet sfios care se ivea de câte ori îşi mângâia cu tandreţe câinele de talie toy.
În momentul în care s-a aşezat lângă ea un australian sexagenar, fiecare dintre noi a gândit câte ceva. M-am rupt de ea, încântată că li s-a înfundat visarea băieţilor şi am reintrat în apă. După câteva minute, Aoy a venit ruşinată la buza mării şi ne-a spus că a făcut o gafă. Intrase într-o discuţie cu tânăra thailandeză, complimentându-i câinele breloc, iar după ce au făcut cunoştinţă, i-a zis cu inocenţă: Ăsta e nume de băiat, nu de fată! Şi a plecat de acolo roşie în obraji, nemaiştiind unde să se ascundă.
M-am simţit jenată de licărul meu de gelozie, dar şi uşurată, de ce să n-o spun pe aia dreaptă? Ce o fi simţit proaspătul meu soţ, care-şi oprise privirea admirativă asupra fetei care s-a dovedit a fi băiat, nu pot şi parcă nici n-aş vrea să ştiu. Lumea e mare şi plină de surprize, iar eu mă bucur să fac mereu descoperiri, să cunosc mai mult, să devin mai deschisă şi mai tolerantă... Chiar dacă în acel moment am simţit nevoia să mă asigur că nu-mi va scăpa printre degete şi că va sta la locul lui cât timp eu îmi îndrept oasele.
Am uitat subit şi de acest episod când, în drum spre vilă, căci începuse schimbul de tură dintre soare şi lună, mi-au picat ochii pe o variantă grozavă de suveniruri: uleiul de cocos preparat pe loc, la buza plajei. Păstrând zona de sinceritate, recunosc că achiziţia de suveniruri e una dintre principalele mele preocupări când ajung într-un loc nou, spre disperarea soţului. Aşadar, o pedeapsă nu vine niciodată singură. După o analiză minuţioasă a ofertelor, recomand drept amintire uleiul de cocos presat la umbra palmierului, tălmăcit cu pricepere de femeile cu cele mai frumoase nasuri din lume, sub privirea plină de încântare a turiştilor. Având ochiul antrenat după o zi aşa încărcată de evenimente, am pândit momentul în care voia să transfere uleiul în sticlă şi i-am cerut un recipient de plastic. Sunt ecologistă de fel, însă de data asta vreau să ajung cu el acasă, sunt păţită. Şi ies greu petele de pe haine, în schimb mirosul... Dacă v-a scăpat informaţia, e bine de ştiut că uleiul de cocos are întrebuinţări multiple, fiind nemaipomenit atât pentru uz intern, cât şi extern, în bucătărie, ca bază pentru măşti faciale şi tratamente de păr, la masaj sau pur şi simplu întins pe corp ca o loţiune.
Nu pot să nu vă spun şi că Thailanda este tărâmul orhideelor. I-aş face o nedreptate. Dacă vreţi să oferiţi un cadou inedit, găsiţi cutii cu 15, 30, 50, 100 fire de orhidee de toate soiurile şi culorile. Rezistă eroic la transport şi mult după, doar sunt nişte paraziţi, cresc pe tulpinile copacilor. (Pinterest şi IStock m-au ajutat cu fotografiile detaliate)
Ce e bine de ştiut dacă veniţi în Thailanda, dincolo de ce se scrie peste tot?
1. Nu faceţi ca mine, nu cumpăraţi tot ce găsiţi, iar dacă aveţi deja 6 bagaje şi 3 zboruri în faţă, nu mai trageţi după voi şi o pungă cu cutii în care se odihnesc orhidee căci puteţi păcăli pe oricine luându-le de la florării.
2. Chiar dacă vă place mâncarea picantă, nu vă aruncaţi din prima zi la nivelul maxim (la fel ca în India, este pe 3 niveluri), nu de alta, dar ar fi păcat să vă deranjaţi la stomac şi apoi să mâncaţi doar plain rice.
3. Se prea poate să fiţi incomodaţi de prezenţa şopârlelor Geko în camera de hotel, fie ea şi de 4-5 stele. Relaxaţi-vă, nu vă fac nimic! Se sperie mai ceva ca noi. Şi, dincolo de asta, să ne amintim că nu ele ne-au invadat spaţiul, ci noi suntem cei care am ridicat case şi hoteluri în habitatul lor.
Privind în urmă la această escapadă, mi s-a făcut dor şi poftă de bucătăria thailandeză fără asemănare. Las aici nişte poze cu care să mă alin până la o viitoare vizită la naşa mea, strămutată în Bucureşti de câţiva ani, pe care încerc să o conving să-şi deschidă un restaurant specific căci n-am mâncat nicăieri mai bine ca la ea.
Aoy, dacă mă citeşti, aştept o livrare.:)
