Am fost, cândva, altă femeie

În cârciuma dintre ruine şi balalaica este beată
În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva
Şi poate, totuşi, voi afla de ce-ntr-o viaţă spulberată
Am fost, cândva, altă femeie care-şi dorea să fie eu.

Doi ochi vrăjiţi, din altă lume, celest, imperial, albastru
Mă strigă ireal, pe nume, îmi sunt şi boltă şi hotar
E poate un destin cu har care îmi mângâie dezastrul
Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.

Poate-i un sfânt care coboară cu mine-n cârciuma uitată
Poate definitiv e seară, peste ce n-am dorit să fiu
Acum chiar simt şi parcă ştiu, o încordare de-altădată
Am fost, cândva, altă femeie care-şi dorea să fie eu

S-a frânt coloana verticală a unui ev, în care plâng
Tăcerea asta milenară dă balalaica de pereţi,
Nu te opri, aşa înveţi să sorbi lumina din adânc
Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.

Rămâne forţa poeziei, învingătoare în prăpăd,
Rămâne lacrima trufiei, peste absenţa necesară
Şi peste jale este vară, filmul îl ştiu, l-am scris, îl văd
Femeia veşnic amânată va obosi să fie eu.

(în perioada 1 octombrie 2020 - 31 decembrie 2020, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)