Polca mică

- e perioada aia din an -

câteodată mă întind după o zi lungă
& creierul meu strigă
sticle goale avem sticle goale
haideţi la sticle goale cu mic cu mare

îmi imaginez că răsare ca din pământ
un băieţel cafeniu care vine să le strângă
dar vine degeaba de fiecare dată
şi pleacă înjurând
şi neştiind ce înseamnă
înjurăturile pe rând

toate sticlele rămase sunt de fapt sferturi
fermentate de lenea care mă amorţeşte
aerul trece printr-o distilerie ciudată
vidul se umple
cu râsul ei
pe partea cealaltă

ochii mei văd răsăritul în lumina
soarelui de două jumate
ziua începe cu o polcă mică
păşesc pe urzică ceva mă înţeapă
altceva mă taie altceva mă strânge
şi niciodată ordinea nu e ca lumea
parcă n-am ştiut de fel cuvintele astea
până acum dar le simt în dexul personal
o idee mai jos de plexul solar
fac o horă pulsează paradoxal
ca roalert

am gura uscată beau râuri piscine
mă racordez la aqua carpatica & co.
îmi fac un ceai mă uit dispreţuitor la vin
revin - vinul
în plus al doilea - degeaba primul
de fiecare dată
mă întreb de ce fac şi de ce nu fac
unele lucruri mă uit la palmele mele
iau cea mai mare cană posibilă cu ele
o pun pe mijlocul mesei să o văd
mă întorc să iau oala de ceai pe care
o torn integral oriunde în afară de cană
cu nepăsare

măcar miroase frumos îmi zic şi plec
fleşcăindu-mi şosetele pe imediat
următorul parchet
curând o să deschid geamul
şi am să strig în urangutana mea de baltă
după tot felul de lighioane
haideţi la ceai podeaua vă aşteaptă

după toate astea care sunt de fapt nimic
mă culc la loc şi nu mă mai ridic
trece şi apusul cum trece
lumina portocalie când stai
cu ochii închişi în lustră
cum trece interregio
iaşi timişoara
cum trece soră-mea clasa
cu temele mele
ceaiul se usucă şi nimeni nu vine
absolut nimeni nu-l gustă
toată lumea e ok şi suflă
parchetul se umflă

noaptea sunt treaz într-un univers discret
în care îmi vine mie să strig
înaintea creierului meu
sticle goale avem sticle goale
haideţi la sticle goale cu mic cu mare

campez în mijlocul camerei
pe un hamac dezlegat
cu ciocolată albă şi apă
trec pe a dialogue of two snails
pentru a zecea oară luna asta
au fost seri demult în care
vinul nu mai părea în plus
şi în care ne citeam pe cerc
dragostea e un câine venit din iad

mersul zilelor e ca tatăl cuiva
după un RMN la genunchi
post-fotbal ca în tinereţe
zice că îl face degeaba
dar doare inexplicabil
adorm pe jos pe mine
mă trezesc în pat învelit bine
nu ştiu ce înger păzitor mă ridică

prind cu ochii răsăritul de două jumate
urmat de
aceeaşi polcă mică
(*)