Aflu că în curând (pe 31 decembrie 2020) LiterNet va împlini 1.000 de săptămâni de existenţă - asta înseamnă cam 19-20 de ani? - numere impresionante. Iar în vara lui 2021, Răzvan Penescu (unul dintre iniţiatorii şi administratorul din fiecare noapte al acestui site cu totul aparte) va putea să-şi divizeze viaţa, cum îmi scria el însuşi, "în două jumătăţi perfecte: o jumătate fără PwC şi fără ceea ce avea să devină LiterNet (pentru că la început a fost un mic embrion care a crescut timp de trei ani, strat după strat, până să se transforme în LiterNet) şi o jumătate de viaţă cu cele două, cu partea mea cifrică şi partea mea artistică."
Într-adevăr, fără remarcabila sa angajare şi dedicaţie, fără capacitatea sa de a atrage alături de LiterNet oameni care să îl facă o resursă valoroasă pentru orice persoană interesată de cultură, site-ul nu s-ar fi bucurat de o asemenea longevitate. Nu-mi imaginez cine altul ar fi putut să depună atâta timp şi efort dezinteresat (ar fi însă puţin nedrept să nu menţionez şi miile de oameni care au contribuit la fel de dezinteresat ca LiterNet să fie LiterNet).
Penescu e un tip neobişnuit: e total atipic în ziua de azi cum nu-i place aproape deloc publicitatea personală, dar a dezvoltat cu răbdare un site cultural complex, deşi jobul prin care îşi câştigă existenţa îi impune o responsabilitate managerială importantă; deci e normal să ne întrebăm de unde are energia să jongleze cu roluri atât de contradictorii: ziua - Senior Manager în departamentul de evaluare din PwC şi noaptea - editor artistic care supraveghează în cel mai mic detaliu fiecare aspect al diverselor materiale care însufleţesc LiterNetul?!
Pasiunea care îl animă să-şi sacrifice într-un fel sănătatea e legată de un interes sincer pentru artă şi, dacă ne gândim cât de neglijată e cultura azi în România, e foarte important că LiterNet continuă să existe. Dar cum se face că suportând tensiunile constante, ale trupului, ale mentalului şi ale sentimentului, organismul lui nu clachează? Îmi închipui că ce ajută este faptul că se hrăneşte cu o energie mai fluidă, mai rafinată care îl stimulează, provenită din întâlnirile pe care le mijloceşte pe LiterNet. Despre ele Penescu îmi scria: "Pe măsură ce trece timpul mă gândesc mai des la felul în care s-au produs nişte întâlniri, la alegerile pe care le-am făcut, la zilele şi nopţile pe care le-am petrecut în acelaşi timp atent la mine şi total neatent la mine. E o graniţă importantă şi care probabil o să mă facă să mă plimb o seară într-un parc pustiu în care să mă ascult puţin doar pe mine. Iar apoi mă voi întoarce la tot ceea ce ştiu că trebuie să fac, cu aceeaşi determinare. În parte pentru că asta ştiu să fac, în parte pentru că un număr de oameni îmi spun că e nevoie de ceea ce fac, în parte pentru că eu încă am convingerea că unele lucruri se adună în ceva mai mare decât suma lor".
Întâlnirea mea cu LiterNetul şi cu Răzvan au fost aproape simultane. În 2006 am citit o mărturie emoţionantă sub forma unei scrisori deschise pe care el mi-a adresat-o din trenul cu care se întorcea la Bucureşti de la Cluj, unde călătorise ca să vadă spectacolul Purificare, cu extraordinara piesă scrisă de Sarah Kane, pe care tocmai o montasem la Naţionalul clujean. Sigur acel text al său, extrem de cald şi fragil, inspirat de Purificare, m-a făcut să intuiesc că era pe atunci un tânăr intelectual, dar care era deschis şi sensibil, de unde impulsul să-l invit să participe la atelierele de vară ale Academiei experimentale (2011 - Ipoteşti, 2012 - Mogoşoaia, Macea, Arad - 2016), pe care le-am condus cu ani în urmă. Aceste ateliere au avut scopul să deschidă orizonturi noi în amestecuri eteroclite de participanţi, să provoace o intensitate a lucrului individual şi în special în grup, în căutarea unei calităţi uitate sau niciodată simţite. Unii au fost destul de marcaţi, printre care şi Răzvan: "Dintr-un astfel de punct viaţa mea s-a dus într-o altă direcţie, o direcţie pentru care aveam în mod clar chemare, dar pe care nu se ştie dacă o nimeream singur". E clar că au existat câteva momente de inflexiune în viaţa unora şi ele sunt legate direct de spectacole văzute sau de Academii.
Nu ştiu ce influenţă directă au putut avea astfel de experienţe în evoluţia LiterNetul-ului, dar personal mă bucur că articolele apărute pe site legate de experienţele Atelierelor poate i-au inspirat pe unii tineri să-şi găsească o cale proprie.
***
Ştiu că există o tradiţie iniţiată de Penescu să deschidă un spaţiu pe LiterNet celor care vor să scrie din perspectivă personală despre anul care se încheie.
E extrem de învigorător faptul că el invită să scrie nu doar specialişti, ci şi oameni care nu sunt neapărat "profesionişti ai artei", astfel primim impresii noi, uneori mai profunde şi surprinzătoare.
Toate eseurile pe care le-am scris în rubrica oferită pe LiterNet de Penescu, au descris, direct sau nu, reacţii ale mele la evenimentele acestui an cu totul special. Pentru că a fost un an sumbru, am încercat pe cât am putut să înseninez puţin cerul, fie el teatral, sociopolitic sau personal. Ca şi atunci când lucrez în teatru, am căutat prin aceste texte ceva care să ne amintească de imensul cadou pe care îl avem de a fi în viaţă în acest moment şi că ar merita s-o respectăm chiar dacă, sau tocmai pentru că suntem martorii unui fenomen care ne depăşeşte, care ne atinge şi ne scutură pe toţi, de pe întreaga planetă.
E evident că în cele 1.000 de săptămâni de existenţă site-ul a beneficiat de un spirit democratic şi de o atmosferă prietenoasă, fiind gazda unor puncte de vedere diverse, dar care au în comun recunoaşterea evidenţei că arta e un instrument viu, adevărat, dătător de speranţă şi, mai mult, de substanţă. Schimburile de idei pe LiterNet au rigoare, eleganţă intelectuală, ceea ce e destul de singular în peisajul comunicării vulgare care stăpâneşte reţelele sociale, pline de banalităţi, unde vorbăria goală, dezinformarea, auto-admiraţia, zeflemeaua şi dispreţul faţă de cei care nu sunt membrii unei sau altei găştii, abundă.
Ce admir însă cel mai mult la Penescu e generozitatea cu care le-a acordat atenţie tinerilor şi foarte tinerilor. LiterNet e o tribună şi o platformă de lansare a viitorilor artişti, pe care îi încurajează, îi apără şi îi respectă. Iată secretul pentru care acest site nu oboseşte, nu e sufocat şi înţepenit în dogme, ci continuă să găsească mijloace să reziste superficialului şi să caute cu fiecare ocazie să SPUNĂ ceva consistent.
Destul de mulţi au venit de foarte tineri la LiterNet, au scris o perioadă mai îndelungată aici şi LiterNet i-a influenţat şi într-un fel i-a şcolit. Sigur vor avea ce spune la 1.000 de săptămâni.
În ce mă priveşte, îi mulţumesc lui Răzvan pentru insistenţa cu care m-a convins să am o rubrică unde să fiu liber să scriu despre ce vreau. Nu ştiu cât timp voi continua, pentru că, obişnuit cu reacţia imediată din teatru, mă simt debusolat în absenţa ei. Când lucrez la operă, sunt ovaţionat sau huiduit (depinde de loc, de genul de public). În teatru, spectatorii sunt mai politicoşi, dar simt acolo în fiecare clipă căldura sau răceala unei săli şi orice reacţie mă ajută să schimb ceva, să descopăr ce nu funcţionează, să schimb un detaliu sau altul. Dar când sunt întâmpinat cu tăcere, ceea ce interpretez ca indiferenţă, parcă se ridică un zid şi mă descurajez. Nevoia de reacţie spontană e o fixaţie din teatru, de care nu pot sa mă eliberez! Şi totuşi, Răzvan, calm şi încrezător, mă convinge de fiecare dată că n-am dreptate şi Dana Dima, permanenta mea colaboratoare, care îmi editează şi clarifică constant textele, e de acord cu el. Şi nu ştiu cum se face, dar subit îmi dau seama ca iată... am mai scris un articol!
Să fie oare ultimul...? Sau ultimul din anul acesta...?
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet împlineşte 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)