Toamna aceasta, pe 4 octombrie 2020, Trafika Europe a publicat la începutul celui de-al doilea sezon (despre care se poate citi aici) înregistrarea unei poveşti despre primul balon cu aer cald care s-a ridicat vreodată peste Bucureşti. Înregistrarea dialogului cu Andrew Singer şi Alistair Ian Blyth se poate asculta aici şi are o legătură secretă cu LiterNet.
Atunci când am plecat din România în august 1996 eram convins că nu voi mai scrie niciodată literatură. Eram săturat de universul sufocant al patrulaterului roşu, situaţia politică de la Bucureşti mă apăsa, văzusem de aproape o mare parte a membrilor clasei politice din epocă, suficient de mult cât să fiu lecuit de iluzii. Nu cunoşteam nici o altă limbă atât de bine cât să sper că voi putea scrie vreodată într-un alt idiom, aşa că a pleca de la Bucureşti pentru a petrece mulţi ani într-un alt mediu lingvistic reprezenta piatra tombală pe ideea de a scrie.
Ce treabă au totuşi politica şi literatura? N-ar trebui să fie ele situate în compartimente diferite ale gândurilor noastre? Nu-mi doream să am de-a face cu politica, dar din momentul când am încercat să public, textele mele au fost receptate întotdeauna în cheie politică. Am şi contribuit cât de mult se poate la confuzia generală scriind despre personaje care mă interesau, pe care avusesem ocazia să le urmăresc în acţiune, şi care caracterizau lumea românească. Asta mă interesa cel mai mult: să descriu România. Eram într-o stare de perpetuă uimire că o lume ca cea românească e posibilă. Genul de reflecţii care au condus la dialoguri ca acesta: Cum integrezi istoria cu ficţiunea (de citit aici).
M-au enervat din primele zile ale lui 1990 pionii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, m-au iritat aproape toţi politicienii pe care i-am cunoscut, cu rare excepţii, m-au dezgustat aproape toţi aşa-zişii ziarişti cu care s-a întâmplat să mă întâlnesc în perioada 1990-1996. România pe care o văzusem nu mi-a plăcut deloc. Speram să treacă şi peste câţiva ani să fie mult mai bine.
Pentru vreo doi ani am făcut doar matematică în Michigan, într-o stare de izolare de lumea românească. A fost o pauză, totuşi. În vara lui 1997, am revenit la Bucureşti şi am studiat analiză complexă. Am ajuns la târgul de carte din vară, unde am descoperit (surpriză a tranziţiei) că una dintre prozele mele scurte fusese selectată de Dan-Silviu Boerescu într-una dintre antologiile pe care le publica pe atunci Editura All. Textul respectiv, Ora Nibelungilor, a fost tradus în germană de Markus Kleininger atunci când volumul întreg a fost preluat pentru a fi prezentat la Frankfurt; textul meu avea în traducere titlul Die Stunde der Nibelungen, iar antologia a apărut la Allfa Press în 1997.
Aşadar, după vara lui 1997, pe care am petrecut-o în Bucureşti, am revenit în Michigan, unde am studiat mai departe teoria geometrică a măsurii, geometrie riemanniană, varietăţi complexe, topologie algebrică, geometrie algebrică, între altele, până ce la un moment dat am realizat că nu pot trăi fără să scriu literatură, sau cel puţin aşa mi se părea atunci. Trebuia să scriu. Trebuia. Am reînceput să scriu de parcă aş fi furat, noaptea, după orele 23:00. În vara lui 1998 am scris din nou proză scurtă. Am scris pe hârtie, apoi am mers cu paginile scrise de mână la etajul patru al bibliotecii principale de la Michigan State University şi le-am transcris cu răbdare. Le-am salvat pe dischetă. Le-am imprimat la Kinko's. Le-am trimis prin poşta clasică spre câteva periodice din România. Au apărut publicate în reviste pe hârtie. Prin 2000 eram gata cu un volum. Era manuscrisul care avea să devină Imperiul generalilor târzii şi alte istorii, un ciclu de proze scurte la care am reflectat aproape un deceniu.
Pentru multă vreme a fost cel mai bun lucru pe care-l scrisesem. În perioada aceea aveam parte de o terapie secretă: de conversaţii zilnice cu Vlad Boskoff (cu care discutam despre matematică) şi cu Dinu Lazăr (cu care discutam despre tot ceea ce e legat de artă). Mult bine mi-au făcut ei doi! Nu aş fi putut fi binecuvântat cu prieteni mai înţelepţi şi mai răbdători. Din conversaţiile mele cu Dinu Lazăr a răsărit ideea unui egroup care să discute despre literatură, iar acea conexiune a legat peste 400 de adrese de email vreme de mai bine de trei ani. În acest context m-am reîntâlnit cu Răzvan Penescu, iar el a avut iniţiativa de a crea LiterNet. Meritul de a menţine vreme de două decenii acest program extraordinar îi aparţine în totalitate, iar calitatea colaboratorilor acestui program editorial vorbeşte de la sine despre viziunea lui Răzvan. Am fost sigur de la bun început că acest program va beneficia de stabilitate şi calitate.
În perioada în care LiterNet se afla la început de drum eu lucram la teza de doctorat, care avea să fie susţinută pe 25 aprilie 2002. Geometrie şi proză scurtă, asta era doar o parte din ceea ce făceam. Pe 1 mai 2002 am plecat din Michigan, iar din august 2002 m-am stabilit în California. După ce au rătăcit prin portofoliul cu propuneri al câtorva edituri, nuvelele mele aveau să apară în volum la Editura Dacia şi la vremea respectivă au avut parte de oarecare atenţie în presa şi în mediile literare. Nominalizarea la premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor m-a surprins peste măsură. În perioada aceea am discutat cu Răzvan Penescu perspectiva de a-mi încredinţa cărţile Editurii LiterNet, şi astfel Imperiul generalilor târzii şi alte istorii (din 2002) şi Bunicul s-a întors la franceză. Istorii (apărută iniţial în 2003) au ajuns pe pagina aceasta.
După ce au apărut la LiterNet, unele dintre nuvele au avut parte de drumul lor. Am avut norocul ca unele dintre nuvele să atragă interesul unor traducători excepţionali, aşa cum a fost de pildă Jiři Našinec, a cărui muncă a fost recunoscută nişte ani mai târziu prin premiul Josef Jungmann pentru traducerea unui volum scris de mine (informaţia e aici: https://cs.wikipedia.org/wiki/Cena_Josefa_Jungmanna ).
Pentru a aminti alte câteva apariţii editoriale ale textelor publicate în mediu virtual de LiterNet, aş menţiona doar următoarele:
Koolstof / Praf de cărbune, Deus ex Machina, nr. 144, 2013, pp.66- 70; traducere de Jan Willem Bos;
A Journey Around the World, Bucharest Tales, New Europe Writers Anthology, Editori: Andrew Fincham, James G. Coon, John a'Beckett, 2011; pp. 83-91, traducere de Alistair Ian Blyth;
Can One Hear the Shape of a Drum?, Bucharest Tales, New Europe Writers Anthology, Editors: Andrew Fincham, James G. Coon, John a'Beckett, 2011; pp. 83-91, traducere de Jean Harris. pp.117-123;
Grandpa Went Back to French, in the anthology Zgodbe iz Romunije, antologie şi traducere în slovenă de Ales Mustar, Sodobnost International, Ljubljuana, 2011;
Can One Hear the Shape of a Drum?, Absinthe, New European Fiction, No.13, Spring 2010, pp.83-90, traducere de Jean Harris;
Daddy Wants TV Saturday Night, Review of Contemporary Fiction, Spring 2010/ vol XXX. pp. 36-44, aceasta fiind tradusă de mine;
In Bucharest, as Evening Falls, Short Story, New Series, vol 17, No.2, Fall 2009, pp. 20-36, traducere de V.-M. Barba and Ehren Schimmel;
In Bucharest, as Evening Falls, în antologia Life in European Cities, Minumsa Press, 2009; traducere în coreeană de Seong-Suk Han;
The Al-Waqbah Incident or the Chameleon Man's Travels, The Chattahoochee Review, vol. 29, number 1-2, Winter/Spring 2009, pp. 124-137; traducere de Ehren Schimmel;
Greetings from Prague (Pozdravy z Prahy), Plav - měsíčník pro světovou literaturu, No.6/2009, pp.28-30; traducere de Jiři Našinec;
Grandpa Went Back to French, in the anthology Modern Dekameron, Best Romanian short fiction, editor Julia Vallasek, Noran Press, 2009; traducere de Gall Attila; pp.718-733;
Our Years of Beauty, în Strange Harbors, Editor: John Biguenet, Two Lines, Fall 2008, pp. 164-173, traducere de Sean Cotter;
Grandpa Got Back to French, Absinthe, New European Writing, Fall 2007, pp. 39-50, traducere de Sean Cotter;
Coal Dust, Acordeon Story, Sensible Applications and Sunday Story, traducere de Andrei Alecsandru: Literaturnyi Azerbaydjan, 7/2004, pp.97-112.
Cred că marele merit pe care LiterNet l-a avut a fost acela de a produce un punct de întâlnire în mediul virtual, de a menţine un program editorial şi publicistic de calitate într-o perioadă politică niciodată lipsită de tensiuni. Sunt profund recunoscător întregii echipe şi sper din toată inima ca LiterNet să reprezinte mai departe o resursă utilă pentru cei interesaţi de informaţie despre literatura acestor decenii.
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet împlineşte 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021.Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)