Ca numărătoarea să pice senzaţional de bine, ea are ca deadline 31 decembrie 2020, un an de care vrem să scăpăm, cei mai mulţi dintre noi, şi vorba francezului "se mettre sur son 31", adică să ne punem la ţol festiv, ca să fac o traducere cât mai... colorată. Sau şi exprimarea asta e politically incorrect?
Am să încep cu începutul acestei aventuri internautice. Eram în plin şomaj de la TVR, când am primit un telefon de la un personaj extrem de politicos, care m-a întrebat dacă nu vreau să îi dau parte dintre articolele pe care le publicam, pe atunci, în rubrica de cinema din Revista Ciao. Ca să înţeleg mai bine despre ce era vorba, l-am invitat la o îngheţată. I-am explicat cu lux de amănunte unde stau, deşi strada mea are doar câteva case (GPS-ul cred că încă nu se inventase). M-a ascultat atent şi a venit, mărturisindu-mi că de fapt eram vecini, ne despărţeau doar câteva zeci de metri, iar de la geam putea vedea uşa casei mele. În plus era şi nepotul unei colege din şcoala generală, pe care o urmasem la doi paşi, la ceea ce se cheamă acum Colegiul "Emil Racoviţă", unde mergem acum să votăm.
Acest moment a fost începutul unei frumoase prietenii, ca să citez, ca de fiecare dată când se poate, din Casablanca, preferatul meu. LiterNet-ului îi datorez cea mai frumoasă călătorie din viaţa mea. Cea la Auckland, unde siteul e citit de comunitatea foarte elegantă de acolo. Răzvan a primit un mesaj de la cel care era un fel de echivalent al său, de la capătul pământului, Cristi George Dumitrache, cel care păstoreşte Pagini româneşti în Noua Zeelandă. Rugase redacţia LiterNet să-i dea, dacă se poate, adresa mea de e-mail. Fireşte, politicos, călăuza noastră, care ne îndeamnă ce să vedem şi unde să mergem, m-a întrebat dacă îi poate transmite adresa. Am răspuns: Fireşte că da, şi am început o corespondenţă cu George, care prelua articolele mele, dar m-a avertizat că va fi un gest pro bono, însă că, în mod sigur, dacă voi ajunge vreodată la ei, mă vor plimba unde vreau eu. În 2007, când toată lumea făcea împrumuturi la bancă, hop şi eu. Cum însă răspunsul a venit foarte târziu, n-am mai putut face un tur al Asiei, cum visasem, şi mi-am zis: de ce n-aş merge în Ţara cetăţeanului Russell Crowe? Nu-mi trebuia viză, se dădea direct pe aeroport, am făcut urgent o rezervare de hotel, plătit în avans şi biletele de avion, parţial la first class chiar, deci peste business, pentru că în Ajun de Crăciun n-am mai găsit altceva, numai că mi-am dat seama că, din mail-uri, nu ştiam exact din ce oraş este George. Avionul oprea şi la Auckland şi la Christchurch. Îmi zic că n-are importanţă, iau până la Christchurch, dar Dana, care se ocupa de traseu mi-a explicat că nu pot coborî unde vreau eu, că se duce bagajul în altă parte, adică în punctul terminus. În ultimul moment am aflat că este vorba despre Auckland.
Au fost nişte Sărbători splendide, exact când România intra în UE, văratice în decembrie, cu un ocean cu nisip vulcanic, negru, ce părea presărat cu diamante, unde se filmase oscarizatul Pianul, o floră de grădină botanică, precum în romanele englezeşti din secolul 19, şi am descoperit o lume în care îmi place întotdeauna să mă gândesc că m-aş putea refugia, când, din nou, va exista ceva care îmi va displăcea total loco.
Şi ar mai fi două coincidenţe, pentru că aşa am început, ca să mergem cu confesiunea până la capăt. Pe jumătatea lui Răzvan o cheamă Simona, ca pe mama mea, şi a fost una dintre cele două fiinţe, pentru care îi sunt recunoscătoare pandemiei, căci ne-am împrietenit şi mai mult, iar conversaţiile au fost / sunt savuroase şi tandre. Ea e vecinica mea salvatoare, răbdătoare şi fermecătoare.
Şi finalul: numele de fată al mamei a fost Petrescu, dar am descoperit, în nişte acte că de fapt fusese schimbat din... Penescu. Prin urmare încă o sincronicitate, din categoria legii seriilor, că-mi displace să spun, ultra folositul: Nimic nu-i întâmplător, pe care şi-l însuşiseră comuniştii, deşi erau atei feroce.
*
Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)