Mulţumesc - LiterNet la 1.000 de săptămâni

Acum 15 ani, eram o tânără creativă proaspăt angajată într-o importantă agenţie de publicitate. Tata m-a împins ca, înainte să fac regia de teatru, aşa cum credeam că îmi doresc, să fac o facultate de oameni serioşi. Iar eu eram o fată cuminte şi îl ascultam pe tata. Partea bună e că m-am angajat rapid şi mulţumitor. Partea proastă că n-am putut duce până la capăt facultatea de regie, pe care o şi plăteam, aşa că am renunţat după doi ani.

Câştigam destul de bine pentru un junior, Micul Ego era mulţumit, dar eu eram deprimată. Se părea că eticheta de creativ nu era suficientă ca să mă simt şi împlinită creativ.

Secătuită de job şi deprimată de eşecul cu regia, am început să scriu pentru mine nişte chestii scurte şi dezlânate, incoerente, disperate, pe care, pe 1 august 2015, le-am trimis la LiterNet, locul în care-mi petreceam de câţiva ani timpii morţi de la birou.

Răzvan Penescu mi-a trimis, după 12 zile, următoarele cuvinte fără diacritice, cum se scriau mailurile pe atunci (şi pe care vi le arăt cu voia lui):


Acesta este primul feedback profesionist pe care l-am primit. Astăzi sunt obsedată de poveste şi mi se pare straniu că acum 15 ani a trebuit să insiste cineva să o descopăr. Mă bucur că acel cineva a fost Răzvan. Şi, chiar dacă textele publicate atunci mi se par nişte prostii, şi Micul Ego ar prefera să dispară de acolo, îmi aduc aminte perfect bucuria cu care am mers acasă, eu, o creativă corporatistă deprimată de 25 de ani, şi i-am spus printre lacrimi iubitului meu (de atunci şi de acum): "O să debutez! Mă publică pe LiterNet!".

Această mână întinsă a fost prima încurajare pe care am primit-o vreodată. O încurajare onestă, care nu mi-a hrănit ego-ul, ci dorinţa de muncă. Iar sfatul cu povestea a lucrat în mine, şi încă mai lucrează.

Acum 15 ani, Răzvan a cântărit nişte proze nu-prea-grozave ale unei fete de 25 de ani. O răsfăţată cu spleen-uri dintr-o agenţie de publicitate. Şi-a luat timp să dea un feedback echilibrat. Şi-a călcat pe inimă şi le-a publicat de dragul potenţialului pe care l-a văzut în ele. Cu o generozitate dezinteresată şi o onestitate de pus la rană. De atunci, pe LiterNet mi s-au publicat câteva piese. Şi tot pe LiterNet am citit piese foarte importante, româneşti şi străine, dar şi lucrări teoretice de teatru scrise de oameni pe care-i admir şi respect. Pe LiterNet descopăr zi de zi faţa surprinzătoare, ascunsă, umană, a multor artişti sau scriitori. Şi aflu ce mai e de văzut. Cam de 20 de ani încoace, LiterNet-ul e cel cu care-mi beau a doua cafea a zilei. LiterNet e Facebook-ul meu.

Anul acesta, în a cărei ultimă săptămână suntem (numărul 1.000 pentru LiterNet), am început rubrica mea aici. Scriu, săptămână de săptămână, o mică pastilă legată de ceva ce a zis cineva Cu voce tare. Azi o să aleg o replică de-a mea. Pentru că azi, mulţumită tuturor mâinilor de ajutor primite de-a lungul timpului, cred mult mai mult în replicile mele. Aşa că acum, în timp ce o scriu, o şi spun cu voce tare:
- Mulţumesc, Răzvan!

Pe 31 decembrie 2020, LiterNet împlineşte 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. 

Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)