Cred că prima noastră întâlnire a fost acum vreo 12 ani - eu eram mai tânăr, la fel şi LiterNet. Internetul lucra din greu atunci, nu existau influenceri, în schimb existau opinii, recenzii şi critici. Sau cronici. Şi era o mare mândrie (în condiţia în care era cam singura chestiune serioasă - mai erau B24FUN şi 7 Seri, dar pe alea lumea le considera "de consum") să ai o critică / cronică pe LiterNet - însemna că ceva din ceea ce faci tu în breasla în care activezi, a fost luat în seamă.
La mulţi ani, prieten vechi! (Emanuel Pârvu)
Pentru mine, LiterNet e cel mai consistent şi mai bine documentat portal de cultură contemporană din România. E o enciclopedie organică a fenomenului socio-cultural local, care se scrie din aproape în aproape. Sunt aproape 20 de ani de când colaborez cu LiterNetul şi sper să o fac în continuare. (Ilinca Bernea)
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)