Lucrurile mari nu au venit în viaţa mea pe uşa larg deschisă, s-au strecurat întotdeauna printr-o poartă întredeschisă doar atât cât să pătrundă o rază firavă de lumină. Ca şi când viaţa mi-ar fi pus la încercare intuiţia, curajul, încăpăţânarea.
LiterNetul a venit tot aşa, printr-o înlănţuire neverosimilă de întâmplări mici care s-au adunat pentru a mă îndrepta spre una dintre cele mai frumoase experienţe ale vieţii mele.
În primul rând a fost internetul, iubirea mea cea mai mare în lume. Eram la o margine de drum, aproape distrusă, când o prietenă cu veleităţi de ghicitoare în cafea mi-a spus "Vei fi bine, vei reuşi singură, prin propriile tale puteri şi reuşita îţi va veni prin scrisori. Multe scrisori." Cred că am râs atunci, ce puteam obţine prin scrisori, dar în acea toamnă de 1997 mi-am făcut primul mail şi mi s-a părut deodată că nu mai sunt singură. Trei ani am vorbit englezeşte pe net, cutreieram chat-urile, pe mIRC eram aldebaran şi "scrisorile" au început să vină. La început nu am înţeles că profeţia era adevărată, dar în scurt timp a devenit evident că nu era vorba în ea de scrisori fizice, ci de mail-uri din toate colţurile lumii.
Apoi într-o zi extrem de obişnuită un prieten - prietenul meu cel mai bun, de fapt - proaspăt sosit dintr-o vizită din America a scos dintr-un buzunar o bucată de hârtie mototolită pe care abia se citea o adresă. Şi azi mă gândesc cum a fost posibil să o primesc, să nu se piardă, să nu o arunce, să nu o spele cu pantalonii în maşina de spălat. Mi-a spus: "E o adresă de mail. Mi-a dat-o o prietenă, e de la un grup de scriitori de-ai tăi."
Scriitorii nu erau ai mei, scriam, dar până atunci nici măcar nu încercasem să public ceva. A fost curiozitate, a fost dorinţa de a cunoaşte alţi oameni care scriu, nu ştiu, dar a doua sau a treia zi m-am înscris în acel grup. Se numea nadir_latent şi era condus de Bogdan Suceavă.
Şi a început.
Am cunoscut în nadir_latent mulţi oameni, aproape de la fiecare am primit ceva dar fără îndoială cea mai importantă întâlnire a fost cu Răzvan.
Răzvan Penescu era un copil :) pe atunci, abia terminase facultatea, dar marile lui calităţi şi "defectele" lui enervante (nu ai corectat bine, mai citeşte o dată textul ăsta; n-ai diacritice; nu e justified) erau deja prezente. Acest băiat avea un vis, o obsesie, voia să dea scriitorilor din grup un loc virtual în care să publice, ca să nu mai depindă de edituri şi să evite multe alte piedici pe care doar un scriitor le ştie. Dar LiterNetul a fost gândit să fie mult mai mult - un spaţiu deschis de interacţiune între scriitori şi cititori. Agenda a existat încă de la început, dar apoi ne-am gândit să facem un Atelier în care să apară diverse articole şi până la urmă, ceva mai târziu, au apărut şi Destinaţiile culturale, la care am lucrat o vreme. Prea puţin, din păcate.
După discuţii care au durat aproape un an, s-a conturat ideea unei Edituri pe care să fie postate cărţi în format pdf. Alături de noi era Gus, absolvent de engleză, dar cu aptitudini de informatician care a dezvoltat platforma.
Acum ar fi totul simplu, atunci era o aventură pentru că fiecare lucru în virtualul digital era la început. Dar ce senzaţie minunată să fii un deschizător de drumuri, să faci primele ebookuri din România (şi poate chiar printre primele din lume). Toţi erau pe atunci la început. Învăţam din mers, aveam încă dial-up şi în primul an de nadir şi în paralel de LiterNet am primit în jur de 10.000 de mailuri. S-ar putea spune că nu e mare lucru, că acum se întâmplă frecvent acest lucru, dar pe atunci fiecare mail era citit şi la fiecare răspundeam pentru că era un schimb minunat de opinii, păreri, idei şi până la urmă idealuri. Şi mai era şi băieţelul meu cu care mă băteam pe computer pentru că aveam numai unul care avea uneori doar câteva zeci de mega de ram liberi şi înnebunitorul dial-up ne făcea viaţa amară.
A fost minunat, a fost magic, un spaţiu tăiat în viaţa mea de acest grup minunat de oameni care era LiterNet-ul.
Dar timpul trecut este doar pentru unii dintre noi, pentru Răzvan ceea ce am creat noi atunci la început a rămas un etern prezent. De asta este el minunat. El Răzvan, el LiterNet, nici nu mai ştiu care e unul şi care este altul pentru că de la o vreme se suprapun, un om devenit spaţiu digital şi un loc pe net cu suflet cât al băiatului (devenit bărbat) care l-a gândit.
La mulţi ani, LiterNet la 7.000 de zile, din partea mea, din partea tuturor celor care s-au bucurat de fiecare dintre zilele tale, ne dorim să continui să fii aici pentru toţi cei care te iubesc.
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)