04.01.2021

Am avut trei colaborări cu LiterNet, toate pe partea de fotografie, dintre care una, o carte electronică, s-a distins pentru că mă reprezenta cel mai bine şi era ceea ce mi-aş fi dorit să pot continua o viaţă.

Cărţulia digitală de care vorbesc se numeşte NUDE şi conţine portrete intime, aşa cum le numesc eu, ba chiar şi un autoportret la final. Am avut parte de doi colaboratori pentru care am păstrat respect şi, vreme de foarte mulţi ani, şi legătura.

Dar viaţa merge înainte şi unii pornesc ca săgeţile in sus, alţii rămân prin zonă şi-şi consolidează poziţiile, iar unii se prăbuşesc sub greutatea propriilor gânduri şi decizii eronate, afundându-se pe tărâmuri mlăştinoase din care devine improbabil de ieşit.

Pe lângă sutele de complimente primite de-a lungul anilor în legătură cu albumul de la LiterNet, cea mai `drăguţă` fază a fost, acum vreo patru ani, când aveam un job ce presupunea fotografierea de nou-născuţi, în maternitate, şi cineva de acolo, un aparţinător / vizitator s-a uitat la mine, s-a uitat la ecuson şi mi-a spus: `Ştiu cine sunteţi. Sunteţi fotografa care a publicat albumul NUDE`. Şi a părut aşa de natural, de fresh pentru că a pronunţat aşa cum şi albumul fusese conceput - cu titlul în limba română. A fost o pronunţie aleasă de mine personal de care cred că foarte puţini au fost conştienţi si au înţeles într-adevăr că titlul se referea mai degrabă la vulnerabilitate, nu la erotism.

*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. 

Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Aniversare LiterNet

Publicitate

Sus