25.02.2021
Ajung acasă, îmi încălzeşti o ciorbă, întreb cum ţi-a fost ziua, răspunzi indiferent, mă pun la masă, îţi aminteşti că ai uitat de pâine, nu-i nimic, mai am eu câţiva covrigi în rucsac, întrebi cum a ieşit raportul, bine replic apatic, pui faţa de masă, te-ajut şi eu, aduci smântâna, cer şi ardei iuţi, aşezi farfuriile, scot tacâmurile, împătureşti două şerveţele, torn vin în pahare. Parcă mai trebuie sare, e prea acră, ceva lipseşte. E bună ciorba, doar că e reîncălzită, am pe altcineva. Şi eu.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2021, grupul are 4.300 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus