Uitasem complet de aceea bancnotă pe care i-o lăsasem prostituatei cu care alesesem să-mi cheltui ultimii bani și pe care mă semnasem înainte să i-o dau, într-un gest involuntar de-a lăsa ceva în urmă, pentru că la scurt timp după aceea o întâlnisem pe ea, pe cea care avea să mă readucă la viață, chiar într-o viață pe care nu o visasem niciodată și alături de care construisem o casă, crescusem un copil, o familie fericită, până când fii-că-mea a venit acasă cu una la fel și mi-a spus că sunt primii ei bani munciți.
Iulia Biro
Aș scrie și eu o microficțiune, dacă îmi rămân caractere. Pun deoparte 11.000 pentru povestirea de scris în curând, 3.089 am dat deja weekendul trecut. La job am consumat multe săptămâna asta, dar am scos preț bun pe ele. Am cheltuit aseară vreo 40.200 cu fiică-mea, și încă de-alea tari, că ne-am cam certat, apoi am dat din cele îndulcite, că a trebuit să rezolv lucruri. Mai am o rezervă de caractere neutilizabile pe Ficțiuni Reale, dar de mare efect în privat. Au rămas 415. Are cineva 100 caractere până mâine?
Iulia Biro
Și povestea? zice Răzvan. Ți-ai consumat ultima sută de semne, dar ai uitat de poveste. Bine, o să spun că, după o săptămână care a sărăcit-o de caractere, Iulia a mers la o lansare de carte. Când să întrebe ceva, n-a reușit să articuleze niciun cuvânt. Cei din jur s-au agitat, dar ea zâmbea, părea doar un pic nedumerită, deci s-au calmat. Au luat cărți de pe rafturi, le-au scuturat, au adunat cuvintele în plus într-un pahar de hârtie, de unde ea le-a înghițit, strâmbându-se, și a zis: apoi brusc stă acum aproape.
