Abia s-a împrimăvărat. Între atâtea zile ploioase, duminica asta însorită e o adevărată plăcere. Este dimineaţa Floriilor, semn că şi de Paşte va fi frumos. Irina a mâncat bine azi, aproape 40 de minute a morfolit la sân. Avem probleme cu mâncatul ăsta, ba mănâncă prea puţin, ba deloc, cert e că nu ia în greutate cum trebuie, prilej bun ca doctorii să îmi recomande să îi dau lapte praf supliment. Asta mă face să mă mai simt încă o dată vinovată că nu-s în stare să-i dau copilului ce-i trebuie.
N-am crezut că am să mă transform atât de tare. După ce am născut-o pe Iri n-a mai rămas nimic din duritatea ori stăpânirea de sine cu care mă mândream. Am un prieten, doctor. Îmi spunea că după ce i s-a născut primul copil n-a mai fost în stare să opereze bebeluşi. Se rezumă la oameni mari. "Nu pot, Ada. Dacă e un copil pe masă, am senzaţia că îl văd pe.al meu şi încep să îmi tremure mâinile".
Acum îl înţeleg. Atunci mi s-a părut că un bun profesionist trebuie să lase la uşă grijile de-acasă. Dar astea sunt doar teorii din manualele de "corporate behaviour" sau cum să storci un om de tot ce poate într-o întreprindere capitalistă.
Dar să mă întorc la primăvara mea. Irina doarme. Motanul doarme. Soţul meu doarme. Eu îi păzesc. Îmi place să îi păzesc pe toţi. Din când în când îi învelesc, pe urmă ies în vârful picioarelor şi îmi fac de lucru pe tăcute. Acum împachetez câteva din hăinuţele proaspăt spălate ale Irinei. N-am chef să le calc, mi se pare inutil.
"Pâine!" se-aude de-afară
Asta-i bună... Până acum era cu fiare vechi acum se vinde pâine direct pe stradă? Ăsta îmi trezeşte fata...
"Pâine!... N-am bani de pâine..."
E bătrân şi cară în braţe un copil mic. Îmbrăcat sărăcăcios. Negricios la faţă, neras, cu părul vâlvoi. Plânge.
"Pâine!"
Copilul e desculţ şi murdar. Îşi roade un deget cu o privire absentă, mai are puţin şi plânge după cum se încruntă.
"N-am bani de pâine"
Mă uit la Irina. Mă uit iar pe geam. Trebuie să fie îngrozitor să fii bătrân, să ai de crescut un copil părăsit de părinţi din cine ştie ce motive şi să nu ai bani de pâine.
Bag mâna în portofel. N-am cash decât 100.000. Ar trebui să-i fie de-ajuns pentru pâine, cartofi şi ceva pe lângă. Poate lapte. Sau biscuiţi pentru copil. Sau o sticlă de votcă, şopteşe ghiavolaşul de pe umărul stâng. Eh. Daca îşi ia de băut va fi păcatul lui.
Cobor repede şi ies din bloc. Trebuie să mă mişc iute, până nu se trezeşte Irina. Bătrânul e deja în curtea interioară a blocurilor. Văd şi alte ferestre deschizându-se. La toate sunt femei, curioase să vadă cine strigă.
"Ia, vino-ncoa, tataie...!"
"Să nu dai,doamnă!" hăuleşte bătrânul, speriat.
"Vino, bre, încoace, că nu te lovesc, vino să-ţi dau un bănuţ"
"Săru'mâna, să vă dea Dumnezeu sănătate, sfânta zi de astăzi să vă ajute..." începe să îndese cruci mari când înţelege că nu vreau să-i fac rău. De noi se mai apropie o femeie cu 10.000 în mână.
"Ia, tataie..."
Aştept să plece femeia. Apoi îi zic : "uite bani de pâine. Du-te la piaţă, ia-ţi pâine şi cartofi şi mergi acasă. Nu mai sta, du-te şi cumpără de mâncare".
A făcut ochii mari! Nu se aştepta la o sută de mii. Spera la o monedă de 5000, poate chiar o bancnotă de 10.
"Aoleo! Săru'mâna! Acu mă duc"
"Fii atent! Dacă îi bei, te va bate Dumnezeu! Ai cerut bani de pâine, să nu-i cheltui decât pe mâncare. Hai, fugi"
"Pe mâncare, săru'mâna, nu beau, că-s sărac şi ăsta micu e bolnav, se vede că e bolnav! Uite că nici pantofi n-am, p-ăştia i-am luat din gunoi" Se descalţă să-mi arate că pantofii îi sunt mici şi de-aia a călcat pe ei, îi poartă ca pe papuci.
"N-am pantofi să-ţi dau. Du-te la piaţă, i-o fi foame copilului"
Mă petrece până la uşa blocului, făcându-şi cruce şi binecuvântându-mă. Urc treptele în fugă. Irina zâmbeşte în somn. Motanul doarme. Soţul meu doarme. E duminica Floriilor şi e linişte. Mă întreb de ce i-a fost frică de mine. Sunt o mână de om. Mă întreb dacă bătrânul chiar a cumpărat pâine... Irina e bine, mulţumesc lui Dumnezeu. Cam face mofturi cu mâncarea dar vom răzbi noi cumva, o creştem mare, cu sau fără lapte de mamă, ce atâta tragedie... Îmi amintesc vorbele lui Alecu: "Alţii zac prin spitale... cu bube, cu plăgi..."
De când am născut-o pe Irina sunt o epavă emoţională. Probabil e prolactina de vină. Dar Alecu are dreptate... alţii zac prin spitale...
[email protected]