POEZII

La 31 martie 2003 NICHITA STĂNESCU ar fi împlinit 70 de ani. Îl vom sărbători ca şi când nu ar fi plecat niciodată dintre noi pentru că el este încă aici prin poeziile sale. La mulţi ani, Nichita!



DEOSEBIREA DE ASEMUIRE

Desigur sunt un om rău:
iubesc prea mult făpturile,
prea mult, fiinţele
Soarele mă orbeşte
în asemuirea lui cu sine însuşi;
dar verbul mă subjugă
prin asemuirea lui
cu o broască ţestoasă în flăcări.

Deodată apare Făt-frumos.
El este un om bun.
El o iubeşte numai şi numai pe Ileana Cosânzeana.



ARS POETICA

Se dedică lui Ion Pop

Poezia nu este într-o limbă anume
ci într-un suflet anume
Fără nume



CONFESIUNE

De ce să stea îngerul cu aripele la gură
înghesuit şi plângând în capul meu
mai bine spargeţi-mi ţeasta
murindu-mă, să zboare din sinele meu
El să-şi desfacă, plăpând
aripele care încearcă să zboare
eliberat de coaja de piele de oase
a fiinţei mele când moare
să trăiască zburând,
să mor murind.



UN ALT MANOLE CĂTRE ALTĂ ANĂ

Ana, curge-mi tu prin sânge
ca să nu mi se mai verse.
Cu gândirea tu mă plânge
şi cu lumile inverse.
Ca să nu mă prăbuşesc
vino tu cu pas regesc
la mine să te clădesc,
în Stănesc.



ACELA

El a venit şi mi-a spus:
viaţa
este o absenţă
între două inexisteţe.

Eu m-am uitat la el lung,
i-am surâs
până când
am izbucnit în plâns.



PĂRERE

Bătea din aripi îngerul subţire
în aerul înalt
văzându-l, auzeam
cum clopotele fulgilor cei de zăpadă
mi se lipesc de trupul meu cel geam
nespart.



ACOLO

Acolo, la locul acela înalt
la subţioara aripii păsării migratoare,
eu mi-am făcut biserică şi altar,
unde fructele cerului, stelele
se spovedesc de sămânţa lor,
unde
ochiul meu se spovedeşte de lumina văzută,
neschimbată în verb -
acolo unde
la subţioara aripilor păsărilor migratoare
m-am cununat cu tot ce moare.