Nu mai vărs lacrimi la filme, natura nu mă mai sensibilizează, încălzirea globală mă lasă rece; sunt indiferentă la suferinţa umană, la despărţirile de oameni; muzica lui Bach nu mai mişcă nicio apă prin mine, pielea mea e glacială, îmbrăţişările mele sunt mecanice, orgasmele artistice; nu mai ştiu să mă bucur de soare, de ploaie, de hamacul agăţat de mesteceni. Azi, mi-am cumpărat din parc o îngheţată de vanilie. N-am apucat s-o ling nici măcar o dată; mi-a căzut din mână. Am început să plâng.
