Dacă aș fi paranoic, aș spune că tema asta e despre mine. Dar nu, nu sunt. Sunt doar un om care a ratat două examene de admitere, o căsnicie, trei afaceri și dieta de nenumărate ori. Am ratat momente în care trebuia să tac și altele în care trebuia să vorbesc. În multe nopți, cu gândul la ratări, am ratat și somnul. O știu prea bine; am exersat mult. Dar știți ce? Chiar dacă ratez și microficțiunea asta, tot o voi posta. Singura șansă a ratatului e să încerce din nou și din nou.
Ingrid Tofan
Retragerea a fost un rateu, am apărut eu, d-aia mă urau ai mei, d-aia am vrut să-i enervez, d-aia am dat la Filosofie, d-aia n-aveam bani, d-aia purtam poșetă made in lumea a treia, d-aia s-a rupt, d-aia mi-a căzut telefonul. Tu știai că dacă te apleci după el odată cu mine o să ne fâstâcim și-o să ne căsătorim, că te uitai cu maică-ta la filme siropoase, că locuiai cu ea, că te-ai apucat la 30 de Conservator, că ăsta ți-era destinul. Ne-am fâstâcit și azi, la partaj. Că ăsta e destinul. Rateu după rateu.
Oana Domnița Andone
Puștoaica se legăna pe picioarele bunicii. Buna, dolmi? Nu ai telminat pofestea. Da, iubita, spuse bunica buimacă. Și lupul a înghițit-o pe Cenușăreasa. Eii, Țenusăleasa nu ela acolo. Nu era, dar fugise cu șeful. Buna, nu e bine. Ba e. Era în delegație. Si mai țe? Și după aia au venit cei șapte pitici. Bunaaa. Ce? Ela pofestea cu lupul. Știu. Si de țe fin pitiții? Erau curioși, draga mea. De țe? Să vadă necazul lupului. De țe? Bunica deschide ochii. Ai văzut vreodată oameni care aleargă să vadă fericirea altora?
