Pe vremea când eram vânător am pățit una rea de tot. Era o jale de scârțâia de ger omătul, vreme de-aia grea când jucau iepurii pe câmp de frig. Lună plină, zăpadă, vedeam ca la telescop tot hotarul când m-au înconjurat vreo zece lupi. Am băgat cartușe, dar n-au pușcat când am tras deoarece de frig și alicele se zbârceau, și praful de pușcă n-avea chef să se aprindă. No, și de spaimă am azvârlit cu ele după lupi. Ei au crezut că-s bomboane și le-au înghițit. Cum au ajuns în burta lor, cum au început să explodeze.
Ana Ludușan
Luța ziarista alerga ca nebuna pe coclauri, împingea ușile noilor înscăunați, băieți parfumați ori bătrâni sclerozați, scria fără oprire, în vers alb, să doară la măsele, să se audă în depărtare, că e nevoie de o schimbare. În ăst timp lumea dormita moartă de foame și de uitare, cu pustiu în buzunare, simțind că nu vine nici o schimbare. Luța ziarista a mai încasat o ratare în visul ei pentru schimbare, când s-a ascuns în ficțiune, împăcată cu gândul că lumea a uitat să fie rațională, fabrică mereu mistificare.
Ionuț Morariu
Trecătorule, eu, care dădeam pe-afară de încredere în arenă, să știi că zac acum sub această piatră. Sunt Marcus Attilius, peregrin, secutor din Callatis. Azi nu mai aud sunetul trâmbiței de alamă, nici nu mai stârnesc vuietul flautelor în timpul înfruntărilor pe viață și pe moarte. Se spune că Hercule a îndeplinit 12 munci. După ce am dus la bun sfârșit același număr, mi-am aflat sfârșitul la a treisprezecea. Aflați de la mine. Doar în moarte am învățat. Ce e viața. Puțin vis, puțină iubire. Vale.
