Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Îmi încălzești palmele în mâinile tale. Deși ale mele sunt reci de câteva ore bune. Îmi vorbești. Mult. Ca în nopțile când obosiți de toată dragostea din noi făceai planuri cum vom trăi împreună. Recunoști, chiar, că ai fost gelos și egoist pentru că dăruiam și altora din timpul, cuvintele, zâmbetele mele și tu mă voiai doar pentru tine. Așa că te rog împarte-mă în cât mai multe vieți în care mă vei putea regăsi. Semnează. Semnează pentru donare. Și sărută-mă. Spune-mi că m-ai iubit. Cât pentru o soartă întreagă.
Paula Butnariu-Bompa
mă și enervezi. Nu stai o clipă locului să punem un păhărel, să ne uităm amândoi la un film, la un meci. Tot timpul dai cu aspiratorul, te fâțâi întruna cu pus rufe, scos, întins, călcat. Când să mâncăm și e o fază interesantă, te duci că ai uitat să aduci ce-o mai trebui pe masă, deși totul e deja acolo. Și dușul ăla de seară mă termină, pentru că adorm până vii, iar dimineața, evident, te trezești prima, să faci cafeaua și micul dejun. Preocuparea ta pentru chestiile astea minore mă irită teribil, dar te iubesc.
Sanda Burță
Mă urmărește cu privirea. Nu mă uit în ochii lui. Mă uit la urmele de ghimpi de pe mâna cu care a smuls creanga de măceș agățată-n rochia mea, în ziua-n care ne-am cunoscut. Îl întorc la fiecare 3 ore, să nu facă răni. Îi povestesc despre vecina care a murit, s-a-ndurat Domnu. Ieri nu știu ce mi-a venit, i-am dat pilaf, nu i-a plăcut niciodată. I l-am dat pe tot, l-am șters la gură. Nu-și lua ochii de la mine. Noaptea plâng, mă rog să moară. Dimineața-i piaptăn părul și-i cer iertare-n gând, pieptănând, pieptănând.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2026, grupul are 14.345 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
