Marta primise robotul de la fiica ei. Îi aducea medicamentele și îi pregătea micul dejun. Se atașase de el. Îl numea John, după câinele pe care-l avusese în copilărie. Își amintea cum, ori de câte ori era tristă, John o făcea să râdă. Robotul nu se pricepea la umor. Glumele lui sunau impecabil și nu spuneau nimic, iar ei îi era dor de umorul negru. De o vreme chiar o irita. Nu era însă vina lui. Fusese creat să alunge singurătatea, dar adevăratul lui talent era să lase farfuriile fără o urmă de grăsime.
Yuka Brevi
Cu greu am renunțat la tine, la foița ta albă, fină, prin care se întrezărea, tăiat mărunt, tutunul ciocolatiu. Nebun am fost după tine. Fumul tău mi-a răvășit gândurile, alungat depresiile. La bine, la greu, la espresso ori șpriț, în cele mai intime situații, eram împreună. Am fost un laș, îți jur, eu n-am vrut, însă chestiuni legate de viață și de moarte m-au forțat să te uit și, în loc să urlu HÚ ca un berserker cu băieții către marea finală, în drakkar, sorb delicat, cu degetul mic ridicat, un ceai de mușețel.
Sonia Ungureanu
poate era mai bine să nu. Aș fi dormit și eu ca un om normal, cu ochii închiși. Aș fi visat că mă plimb cu cineva de mână, nu că-ți taie ție nevastă-ta inelarul cu cutter-ul pentru trabuc. Răsăritul m-ar fi găsit pe plajă în brațele unui bărbat liber, nu să mă amăgești tu cu poza numelui meu scris din pietre pe nisip când dai fuga cu noaptea-n cap să ocupi șezlong pentru năpârca de soacră-ta. Aș fi trăit, poate, cine romantice și nopți lungi de tandrețe, nu sex pe apucate. Dar te iubesc, Jeane, trăi-ți-ar familia.
