23.07.2026
Arthur Ianoși
umbra-ți ajunge acasă înaintea ta de câteva luni, deschide ferestrele, oftează când plouă și, în fiecare seară, îmi spune să mai am răbdare, fiindcă într-o zi ai să reușești și tu să o urmezi, iar eu zâmbesc de fiecare dată, deși încep să mă sperii, pentru că fotografia de pe noptieră arată limpede că, dintre voi două, numai umbra a continuat să îmbătrânească, iar când o întreb unde ai rămas, își duce un deget la buze și îmi șoptește că oamenii se întorc uneori prea târziu chiar și pentru propriul lor trup.

Răzvan Dițescu
am o cutie cu lucruri pe care nu știi că le-am colecționat. Biletele de la primul nostru spectacol împreună. Un șervețel cu care ți-am șters lacrimile. O sticlă de apă ce ți-a atins buzele. Nu știu exact de ce fac asta. Poate că pregătesc un muzeu. Un muzeu pe care nu-l va vizita nimeni. Sau poate că știu că într-o zi îmi vor trebui dovezi. Că ai existat. Că totul a fost real. Azi ai găsit cutia. Ai deschis-o. Ai privit înăuntru. Apoi ai pus capacul la loc și mi-ai spus: Mai avem timp.

Daniela Toader
Mâinile tale cu piele delicată, unsă cu creme scumpe, degetele tale lungi, ca de pianistă, unghiile tale tăiate perfect, întotdeauna date cu ojă mov, culoarea ta preferată, zâmbetul tău lipit pe fața ta ovală, privirea ta verde, uneori delicată, alteori apăsătoare, nasul tău cârn, plin de pistrui, părul tău castaniu, prins în coadă de cal, umerii tăi bronzați, îmbrăcați în doar două bretele subțiri, toate aceste lucruri, și încă multe altele, îmi aduc aminte de ea. De aceea plec. Sper că înțelegi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2026, grupul are 14.345 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus