Uneori mă întreb dacă n-ai fost crescut de o haită de șosete desperecheate. Lași câte una în fiecare cameră, marcându-ți drumul, de parc-ai fi Hänsel, sau Gretel, sau amândoi deodată. Lași lumina aprinsă, cana pe noptieră și promiți că rezolvi imediat. Ieri ți-am găsit ochelarii în frigider și cheile în baie. Am crezut că-mi ies din minți când ai întrebat, senin, cum au ajuns acolo. Telefonul sună. Aud: viteză, accident. Deschid sertarul și îți împrăștii șosetele prin casă, una câte una. Ca să găsești drumul înapoi.
Mona Zelenco
Să nu mă crezi. Am învățat târziu și cu mare greutate să rostesc aceste cuvinte. T se lipea de vălul palatin, E mă sugruma, I îmi gâdila omușorul cu punctul său, U mă făcea să roșesc, B îmi dădea stări nervoase, E îmi creștea pulsul, S îmi tăia limba, iar C punea capac gândurilor ce fierbeau în interior. Acum, după multe repetiții le folosesc cu ușurință. Problema e că nu simt nimic. Dau drumul sunetelor, și ele dansează în aerul expirat ușoare și libere de orice responsabilitate.
Marian Bircea
Nimeni nu-mi vede durerea de om prostit la bătrânețe cu amoruri ilicite. Și am fost avertizat. Ai grijă, vine o vreme când vrei, dar nu mai poți, nu te face de râs. Și uite că mie, tocmai mie mi se întâmplă așa ceva. Doamne și cum îmi curge bleascul, stau năuc cu ușa deschisă și privesc la amantele mele venite să-mi ceară socoteală. Doamne iartă-mă pre mine păcătosul tău rob căzut în ispită de neînvins, dar sunt bune rău de tot. Închid frigiderul nervos. Mi-a trecut vremea. Și de slănină, și de pălincă.
