Nicolae Popescu
Dragă Ursy, Ne-am întâlnit la biblioteca pădurii și nu pot uita cât am râs când am citit în doi Ursul păcălit de vulpe. Așa s-a aprins scânteia dintre noi. De mult îmi doream pe cineva care să înțeleagă tâlcul poveștilor așa, ca mine. Iar la întâlnirile din bârlogul secret nu m-am mai dat repede pe-o parte, am vibrat împreună. Uneori însă, forța învinge mintea deschisă. Simt cum urechile mi se lungesc tot mai mult. Nu știu cum de a aflat ursul, mi-ai zis că e prost. O fi, dar are laba grea. Adio. Al tău, Bocănilă.
Alexandrina Deaș
Ești prea mult pentru mine. Fraza care spulberă cele mai multe iluzii. Femeia îl privea cu ochii mari. Mâna îi tremura subtil pe cană. Nu știa dacă să râdă sau să-l lovească. Își micșorase vocea, visurile și râsul ca să încapă în viața lui. Acum afla că nici așa nu fusese de ajuns. Mai luă o înghițitură din cafeaua rece, parcă mai amară decât înainte. El se ridică să plătească. Când se întoarse, găsi doar o cană goală și o bancnotă sub ea. Pe celălalt trotuar, telefonul ei începu să sune.
Alina Ilie
Te iubesc se spune ușor. Nu te lasă inima să taci. Atâtea emoții în piept, mintea capitulată de mult. N-ai nicio șansă să scapi fără să spui. Practic, cuvintele singure descătușează orice frici și se eliberează sigure. Iartă-mă este însă conștient, muncit, silit să vibreze în univers adevărul că îți pasă. Se naște cu greu din ochi ce roagă îndurare, care refac realitatea cu fiecare clipire. Se spune greu și unui om pe care îl iubești pentru că așa îți recunoști vina. Te iubesc, dar iartă-mă este moartea unei lumi.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2026, grupul are 14.345 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
