Îi lăsam câte o bobiță de pisici după soba de teracotă, unde era în siguranță, dar în noaptea aia, prin geamul deschis a intrat mâța cea rea și am auzit din dormitor așa bufnituri, de am sărit din pat și am ajuns tocmai la timp să-l văd cățărat peste Amos Oz, tocmai pe raftul de sus al bibliotecii. De-acolo i-a parcurs pe toți, trecând peste ruși și sfârșind călare pe Marquez, de n-am știut ce să fac mai întâi: să prind cărțile, mâța sau șoarecele. Fie ce-o fi, mi-am zis, șoarecele e mai important. E deja educat.
Monica Bologa
Când eram mică, bunica mi-a spus că oamenii sunt cărți vii și că merită citiți cu răbdare. Prima am citit-o la 19 ani. Un băiat din cartier. Am terminat-o repede. A doua a fost mai groasă. A treia avea multe promisiuni. Au urmat altele. Unele m-au făcut să plâng, altele să râd. Pe câteva le-am lăsat după primele file. Căutam o poveste definitivă. La a 27-a am adormit pe canapea. Acum locuiesc la mănăstire. Din când în când, mi-e dor de o poveste cu parfum de tutun. Atunci strâng Biblia la piept și-mi trece.
Cecilia Fofiu
Afumă cărțile cu salvie. Mi le înmână șoptind tainic, amestecă de nouă dăți și taie de trei ori. Îs număr de 27, câți ani ai zis că ai. Ce să aflu?, mi se stropșește. Dacă mă înșeală Duțu, răspund cu lacrimi în gât. Greu, suspină vizionara, pui 500 parai că-i de ghicit la suflet? Pun, și cotrobăi după bani. Îi înhață, îi pitește între fuste și învârte, meșteșugit, cărțile bolborosind lugubru. Termină subit și mă ogoiește rânjind, cartoanele zic că nu te înșeală. N-a prins curaj. Da' l-ar purta necuratu' în vecini.
