Când fiul risipitor se-ntoarse falit, flămând și măcinat de regrete, tatăl îl primi cu brațele deschise. Pe loc îi dărui tot ce avu mai scump: inelul, haina cea bună și, fără să gândească la faptele trecute, porunci slujitorilor să înjunghie vițelul îngrășat, ca să se bucure toată lumea din sat. În timp ce sfârâia unsuros la proțap, pe cer, oamenii văzură minunea: vițelul zbura vesel cu aripi zdravene, din pene, gândind că totuși ar mai fi stat puțin, să mai mănânce niște fân uscat, cu miros de cumarină.
Iulia Stavre
au ieșit la număr, după ce am scris bibliografia tezei de doctorat. Un studiu filosofic asupra vieții, din perspectiva bolnavilor cu boli în fază terminală. Ca psiholog, am fost impresionată de capacitatea lor de acceptare. Îl donez oamenilor sănătoși să le fie manual pentru recunoștință, colac de salvare, să realizeze liniștea fără de preț, bucuria momentului, a lucrurilor mărunte, tăcerea care le umple clipa și ascultă inima, puterea de a-și împleti singuri destinul, cu cel scris de Dumnezeu.
Mihaela Popescu
A fost ca în povestea cu Eliza care țesea cămăși din urzici pentru frații transformați în lebede. Când a venit salvarea și medicul a spus AVC, am luat cu mine cele 27 de cărți. Bunicul mă îndemna să mă duc la Seminar, dar eu, când el murmura la pereți, îi spuneam că nu este nimeni acolo să îl asculte. Am citit pentru el în sala de așteptare. Când am ajuns la cartea 27, doctorul mi-a spus că pot să intru. Operația reușise, dar AVC, ca un hoț care intră în casă și ia din lucruri, luase părți din el.
