Am inventat modalitatea de a transforma omul în tâmpit. În decursul unei singure generaţii, nu vor mai exista oameni inteligenţi şi, dacă, totuşi, vor mai fi cazuri, vor fi socotiţi nebuni şi ostracizaţi. Nu veţi putea lupta contra invenţiei mele, deoarece, în primul rând, nu este entropică, disiparea prostiei va duce la şi mai multă prostie. În al doilea rând, peste câţiva ani, nu va mai fi nimeni capabil să i se opună, nici măcar teoretic. În concluzie, alte invenţii chiar nu mai contează.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).