Un singur fel de mâncare pe care să-l consumi exclusiv întreaga viaţă fără să te îngraşi, fără să îţi lipsească vitaminele şi mineralele necesare unui trai sănătos şi îndestulător şi fără să ţi se facă rău. Cu asta voi revoluţiona eu industria agroalimentară şi în acelaşi timp voi impacta vieţile tuturor. Cum sunt foarte aproape de a-mi atinge acest ţel, pornit dintr-un exerciţiu de gurmanderie şi imaginaţie, ţin să vă anunţ că veţi mânca cu toţii toată viaţa, de acum şi până-n vecie, pandişpan cu vişine.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).