S-a terminat războiul. Ai dormit 20 de ani, îmi spune femeia. Te-am găsit sub podul de la intrarea în oraş. Gol cu buzele vinete şi pleoapele lipite de orbite. Nu ştiu cine eşti, nimeni nu a venit să te caute. Te-am păstrat ascuns. Niciun prizonier nu a fost lăsat în viaţă. Îi recunosc vocea ca prin vis, aşa cum un făt îşi recunoaşte mama după naştere. Mirosul ei mă răscoleşte şi încep să urlu, rup tăcerea în care am fost zidit. Femeia îşi dezgoleşte sânul şi-mi dă să beau din laptele negru al uitării.
