I-au găsit plutind, sute de sloiuri de carne vânătă, încleştaţi de câte-o bucată de lemn. Cei care apucaseră să se urce în bărci dormeau profund, înghesuiţi unii într-alţii ca nişte beţe de chibrituri căutând să ardă de la flacăra celuilalt. Mirosul de ars şi de sânge năclăit fu străbătut de un scâncet. Sub fustele unei femei încă vii, paralizate de frig, găsiră un bebeluş înfăşurat în straturi de haine uscate. Millvina, la numai două luni, intra în noua sa viaţă victorioasă, pe propria-şi moarte păşind.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).