Ina trage cu ochiul şi intervine şi ea:
Experienţele mele de Antipata au fost de fiecare dată meteorice, la fel de scurte şi de puternice.
Prima dată am ajuns şi am plecat prea repede. Dincolo de cea mai frumoasă
mare pe care ţi-o poţi imagina, de măslini bătrâni, de puciul de la Moscola din
auguat 1991, îmi amintesc chiupurile mari din pământ ars pentru măsline şi casa
bătrânească. Retrasă de la drumul mare spre vale, într-un loc tihnit care abia
se strevedea în spatele unui gard de piatră, casa era precum o bunicuţă,
frumoasă în tinereţe, dar care stătea acum neputincioasă, la umbra unui măslin,
aşteptând strănepoţii.
A doua oară am trecut doar cât să primesc de la soţia unui văr al mamei o pungă mare cu rigani (un fel de cimbru grecesc) cu care am condimentat friptura de miel, musacaua, salata grecească şi tsatsiki-ul mai bine de 10 ani.
Aşa că am decis să mă întorc, ca într-un pelerinaj iniţiatic, cu dorinţa de
a revedea casa străbunicilor, dar şi de a-i preda Anei ştafeta. Dintre toţi
bunicii mei, în Cefalonia este singurul loc unde pot păşi şi spune aici s-a
născut unul dintre bunici.
Stăm stingheri în jurul mesei în timp ce Niţa, soţia unchiului, culege lămâi din curte să ne facă o limonadă şi Dimitrie, vărul mamei, caută ceva într-un dosar. După zâmbetul lui larg deduc că a găsit. Ne arată un document de prin 1870, un fel de act de identitate al unui măgar pe care se certau doi vecini. Era semnat de străbunicul, Dimitrie Patrikios
De la sora lui Dimitrie, Anghelichi, aflăm că un stră-stră-străbunic a
venit din Itaca. Itaca e peste apă de Markandonata şi lumea se cam ştia. În
cazul lui însă nimeni nu-i ştia familia, era trecut de prima tinereţe, avea
nişte aur, s-a căsătorit cu o femeie frumoasă şi au avut un băiat. Gurile rele
spuneau că ar fi fost pirat. Era pe la 1790. Nu îi ştiu numele, dar putem
presupune că era Dimitrie având în vedere că nepotul lui şi străbunicul meu era
Dimitrie.
Fiul lui, Vasili, a mai strâns ceva bani din negustorie, a construit casa
veche din vale şi s-a căsătorit cu Maria. Când a venit să o ceară de nevastă,
fata se dădea în leagăn, avea 14 ani. La 22 de ani, Maria a rămas văduvă,
cu trei copii şi cu o casetă cu bani care erau însă în grija consiliului de
familie. Tânără, frumoasă, plină de viaţă şi cu bani, avea o grămadă de
peţitori, pe unul chiar îl plăcea, dar familia ei, căci de la Vasili nu era
nicio rudă cunoscută, nu a lăsat-o să se mărite şi, fiindu-le frică să nu vină
să o fure, i-au pus gratii la ferestre.
Unul dintre copiii Mariei a fost Dimitrie Patrikios, primar în Markandonata
şi soţul lui Anghelichi Raftopoulou. Au avut opt copii, cinci băieţi şi trei
fete (ştiu că Riri zice de patru fete, dar în poveştile mele au fost doar
trei). Băieţii s-au dus la stăbunicul să îi zică că pleacă în România, dar când
a început războiul balcanic şi i-a chemat acasă, s-au întors cu toţii şi au
mers la război din 1912/1913 până în 1919. În 1920, trei dintre ei, printre
care şi bunicul Spiru, au revenit în România.
Şi uite aşa ajung şi eu la ce le-a spus străbunicul "unde veţi pleca,
străini veţi fi şi dacă veţi reveni acasă, iar străini veţi fi".
Mama, născută la Brăila, cu tatăl din Chefalonia şi mama din Santorini, a
ales să fie româncă. În 1990, când toţi ne uitam cu disperare în jur cât e de
recuperat, mama ne explica că "noi românii" avem resurse nebănuite. Ea vazuse
cum, sub ochii ei de copil, în numai 4-5 ani, la începutul anilor '30, România
se transformase în Micul Paris al Balcanilor.
Bebeca, sora mamei, a ales să plece în 1950, împreună cu tot restul
familiei. A trăit la Atena şi, până a murit, în 2013, vorbea perfect româneşte,
deşi de vreo 40 de ani nu prea mai avea cu cine. Şi, dacă o întrebai ce este,
ţi-ar fi răspuns "grecoaică din România", ceea ce pentru ea înseamna altceva
decât grecoaică pur şi simplu.